Cabinete de consiliere școlară în toate unitățile de învățământ din județul Botoșani

Începând cu anul viitor, toate unitățile de învățământ, din județul Botoșani, vor avea cabinete de consiliere școlară, informează Bogdan Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani.

Ministerul Educației, prin ordin al ministrului Ligia Deca, a aprobat suplimentarea cu 25 de posturi de consilier școlar, pentru județul Botoșani.

„În prezent, avem un grad de ocupare de 60 de posturi, anul trecut județului Botoșani fiind repartizate doar 10 locuri pentru activitatea de consiliere școlară. Cu un total de 85 de consilieri școlari, vom acoperi nevoia integrală a unităților de învățământ din județul Botoșani, în condițiile în care normele arată că este nevoie de un consilier la un număr de 800 de elevi”, a declarat șeful din educație.

Un consilier școlar contribuie la creşterea accesului elevilor şi preşcolarilor la servicii de asistenţă psihopedagogică, orientare şcolară şi vocaţională, extinderea activităţilor de prevenire a violenţei şcolare, precum și creşterea accesului la activităţi de informare, consiliere şi sprijin, pentru elevii în risc de excluziune școlară.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...