Burse de merit pentru deținuții care fac școală în Penitenciarul Botoșani

Deținuți din 13 penitenciare, inclusiv din Botoșani, pot primi burse de merit în valoare de câte 450 de lei.

Prin noua lege a Educației, bursele de merit se vot acorda și deținuților, întrucât pragul până la care se acordă acestea a fost eliminat.

Prin noua lege a Educației, promovată de ministra Ligia Deca, și care a intrat în vigoare în luna septembrie, 30% dintre elevii unei clase, indiferent de media obținută, vor primi bursă de merit.

Legat de elevii de clasa a IX-a, bursă de merit primesc și cei care au media 5, întrucât se ia în considerare media de la Evaluarea Națională care poate fi oricât de mică. Acest lucru este posibil deoarece învățământul obligatoriu în România este de 12 ani, iar elevii trebuie să intre la un liceu cu orice notă.

 

Legat de bursele pentru deținuți, asta înseamnă că Ministerul Educației va plăti peste 700.000 de lei în fiecare an, precizează Edupedu.ro.

Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că deținuții ce vor obține bursă de merit provin din penitenciarele din județele Alba, Arad, Bihor, Botoșani, Brasov, Brăila, Cluj, Dolj, Gorj, lalomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș.

“Asigurarea dreptului la educație pe parcursul executării pedepselor privative de libertate este garantată de legislația domeniului execuțional penal, din perspectivă operațională, organizarea procesului de învățământ fiind reglementată prin documentele legislative emise de Ministerul Educației”, arată ANP într-un comunicat de presă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...