Evenimente și acțiuni în școlile botoșănene, de ziua mondială a filosofiei (foto)

În unitățile școlare, astăzi, 16 noiembrie 2023, Binele și Înțelepciunea au prins diverse forme, de la dezbateri academice, expoziții de desene, până la teatru tematic, mese rotunde și multe povești cu tâlc.

Cadrele didactice din județul Botoșani care predau disciplinele socio-umane au invitat joi, 16 noiembrie 2023, elevii și colegii să sărbătorească împreună.

Astfel, în școlile botoșănene s-au derulat evenimente și acțiuni care au vizat importanța filosofiei pentru dezvoltarea armonioasă a elevului, a viitorului adult, precum și creșterea preocupării pentru respectarea demnității umane.

“Felicit și sprijin interesul cadrelor didactice pentru promovarea studiului filosofiei în școală. Suntem conștienți de nevoia transmiterii și însușirii principiilor și valorilor, de forța fiecăruia dintre noi de a contribui la tot ce presupune dezvoltarea vieții personale ca sursă pentru marea comunitate. Capacitatea de a te observa pe tine însuți, capacitatea de a schimba ceea ce este necesar a fi schimbat cu scopul de a contribui la o lume mai bună pot constitui premisele dobândirii demnității umane. Sărbătoare cu har și inspirație, dragi cadre didactice!”  a urat cadrelor didactice  Inspectorul Școlar General, profesor Bogdan Gheorghe Suruciuc, cu acest prilej.

 

În unitățile școlare, astăzi, 16 noiembrie 2023, Binele și Înțelepciunea au prins diverse forme, de la dezbateri academice, semne de carte tematice, texte filosofice primite alături de micile cumpărături de la cantina școlii, simboluri desenate pe pietre, expoziții de desene, prezentări power point, până la teatru tematic, mese rotunde, texte filosofice, minieseuri filosofice și multe povești cu tâlc.

Toate aceste preocupări au avut loc, deoarece cadrele didactice sunt conștiente de faptul că “orice manifestare a vieții exterioare a devenit o manifestare a vieții interioare. Vom observa că frumusețea mișcărilor rezidă mai ales în expresie și ea se va intensifica pe măsură ce mișcarea va înfățișa în exterior o viață mai elevată, mai intelectuală și mai morală” (fragment din „Problemele eticii contemporane”, Jean-Marie Guyau).

“Mulțumesc colegilor de socio-umane pentru modul în care reușesc să-i determine pe elevi să descopere complexitatea umană. De Ziua Mondială a Filosofiei, le urez să aibă puterea de a rămâne aproape de crezul care ne unește - căutarea și datoria”, a transmis  Inspector Școlar General, Bogdan Gheorghe Suruciuc.










 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...

Frații Pavăl duc produsele românești în Grecia și schimbă imaginea magazinelor Praktiker!

astăzi, 11:08

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, antreprenorii băcăuani care dețin Dedeman, au început transformarea magazinelor Praktiker din Grecia. Planul cuprinde renovarea unităților, trecerea trept...

Aniversare la 100 de ani la Hlipiceni: ”Este singurul veteran de război în viață din comună!”

astăzi, 09:19

Un moment deosebit de emoționant pentru comunitatea din Hlipiceni a avut loc în Hlipiceni, unde Neculai Amariei-Vieriței a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Este singur...