Bucuria Crăciunului la Centrul "Sf. Mina" Botoşani - FOTO

Ce minunată este sărbătoarea Nașterii Domnului! De această bucurie au avut parte miercuri, 12 decembrie 2018, copiii de la Centrul "Sf. Mina" Botoşani. Aceștia au primit cu mult drag colindele şi darurile de Crăciun pregătite de inimoşii elevi ai Liceului Tehnologic "Petru Rareş" Botoşani și de cei ai Școlii Gimnaziale "Grigore Antipa" Botoșani, sub atenta coordonare a prof. Simona Delibaș, Mirela Gheorghiu, Mihaela Vasilachi și Andreea Șalariu. Aceștia au demonstrat că a ajuta, a dărui după puterile tale, a fi alături de cel de lângă tine, a avea inima şi braţele deschise pentru cel care are nevoie de ele este definiția voluntariatului!
 
Astfel, în cadrul acestei activități de caritate, denumită sugestiv Sărbătorile de iarnă, elevii și profesorii au pregătit pachete cu fructe, dulciuri, obiecte de îmbrăcăminte și jucării, pe care le-au dăruit copilașilor. De asemenea, un recital de colinde tradiţionale a fost susţinut cu ocazia acestei minunate vizite. Micuţii au fost încântaţi de această surpriză, la fel şi voluntarii, care s-au dovedit a fi oameni cu suflet mare!

Este important, pentru noi toţi, să ne amintim că această sfântă sărbătoare a Crăciunului ne îndeamnă să fim mai buni şi să dăruim, fiecare după puteri, celui aflat la nevoie!

Elevii Școlii Gimnaziale Grigore Antipa și  cei ai Liceului Tehnologic Petru Rareş Botoşani vă urează: Crăciun fericit, multă sănătate şi un An Nou cu bucurii!
(Comunicat de presa)




 
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...