Strategia națională de (re)educare parentală a fost doar aparent retrasă și neasumată de către Ministerul Educației Naționale – contrar răspunsului oficial dat societății civile. Cu această ocazie, s-a aflat că obiectivul principal pentru Strategia națională de educație parentală – respectiv „încurajarea activă a egalității de gen” și „înlăturarea rolurilor stereotipe” – este deja pe agenda multor O.N.G.-uri. Această agendă este aplicată prin propuneri de noi discipline în planul de învățământ (de exemplu disciplinele Educație sexuală și Educație parentală), prin seminare „de specialitate”, conferințe cu tematici specifice etc. Un astfel de caz a fost cel din data de 24 februarie 2018, când elevii vrânceni au fost ”învățați” de un transgender că „identitatea de gen și orientarea sexuală sunt două lucruri diferite, care se pot combina în orice fel posibil”, frază care există de altfel și într-un manual de combatere a discriminării, această informație fiind transmisă de câțiva ani, de către un O.N.G., copiilor din România, fără a fi fost solicitat acordul părinților în acest sens. Mai nou, prin tabere pentru copii, în care, sub titulatura de împuternicire a femeii și de egalitate de gen, observăm că obiectivul organizatorului este similar evenimentului din județul Vrancea, respectiv „reeducarea ambelor sexe”.
Ne punem problema juridică în ce măsură formularele de acord parental, date părinților spre încuviințare, pentru activități care poartă titulatura „combaterea violenței împotriva femeilor”, „egalitate de gen”, „împuternicirea femeii”, „roluri de gen” sunt asumate în cunoștință de cauză, cu privire la conținutul acestor noțiuni neuzuale, exclusiv ideologice.
Astfel, eroarea și dolul (viclenia) sunt cele mai folosite vicii prin care, în acest moment, părinții sunt hărțuiți și presați să își exprime consimțământul pentru diversele ideologii, cu care activiștii „progresiști” își fac propaganda (ex. ideologia de gen).
Spus pe înțelesul tuturor, consimțământul este manifestarea de voință a unei persoane de a face ceva, iar pentru a produce efecte, consimțământul trebuie să fie conștient, liber exprimat și neviciat prin niciuna dintre formele viciului de consimțământ, prevăzute de lege, respectiv eroarea, violența, dolul (viclenia) și leziunea.
În acest sens, pentru obținerea consimțământului părinților cu privire la educarea copiilor în spiritul ideologiei de gen, aceștia trebuie să fie informați corect, complet, etic și moral, în condiții de neutralitate și imparțialitate, pentru a putea decide în cunoștință de cauză, conform drepturilor și libertăților pe care le au ca părinți în creșterea și educarea propriilor copii, atribute conferite în mod imperativ de art. 29 alin. 6 din Constituția României, secondată de dispozițiile Codului Civil, în materia familiei și exercitarea autorității părintești.
Prin programele de re-educare și acțiunile derulate de către anumite O.N.G.-uri, care fac propagandă ideologiilor de gen, părinții sunt induși în eroare asupra naturii, rolului și „competențelor” pe care le au în creșterea și educarea copiilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin manoperele dolosive (cum ar fi titlurile care nu sugerează explicit caracterul ideologic și propagandistic L.G.B.T.), fără a mai lua în considerare (dez)informarea părinților cu privire la consecințele concrete produse de ideologia de gen, asupra comportamentului și mentalităților copiilor de astăzi – adulții de mâine.
La acest moment, constatăm că ne aflăm în plină conflagrație ideologică de gen, prin care practic, tot ceea ce este natural și firesc din punct de vedere biologic, social și sociologic, moral, etic, psihologic, emoțional, afectiv și spiritual, este supus unei discriminări fără precedent în istoria omenirii, și culmea ironiei, totul fiind pus sub egida drepturilor omului.
O gravă problematică este ridicată de unele prevederi ale controversatei Convenții de la Istanbul din anul 2011, ratificată de România în anul 2016, fără dezbatere publică, prin care se normativizează ideologia de gen în statele semnatare, fără informarea și acordarea consimțământului din partea opiniei publice.
Drept urmare, datorită conștientizării problemelor și a efectelor negative ale acestei Convenții, în state precum Marea Britanie, Rusia, Irlanda, Cehia, Croația, Grecia, Azerbaidjan, Ungaria, Slovacia și Bulgaria există ample dezbateri publice, iar acestea nu au semnat Convenția de la Istanbul sau și-au retras semnătura și nu au ratificat documentul.
Lecturând dispozițiile art. 12 sau art. 14 din Convenția de la Istanbul, ne punem întrebarea dacă părinții și profesorii, creștini sau de alte confesiuni, din România, înțeleg gravitatea situației?
În concluzie, ne aflăm în fața unei mari și grave provocări, pentru soluționarea căreia trebuie să acționăm cu toții în mod unitar, cu respectarea drepturilor tuturor, inclusiv ale părinților, care trebuie să fie corect și complet informați cu privire la caracterul ideologic și propagandistic al activităților în care sunt implicați copiii lor.
O pârghie deosebit de importantă o reprezintă dreptul de a clarifica definiția instituției căsătoriei ca fiind uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, prin intermediul referendumului de modificare a Constituției, tergiversat de trei ani, în condițiile în care familia naturală este instituția cea mai democratică într-un stat de drept.
Să înțelegem că dorința de implementare și normativizare a ideologiei de gen este cauza tergiversării referendumului? Pot exista multe discuții, însă un lucru rămâne cert: de implicarea și motivarea noastră depinde viitorul copiilor noștri și implicit al neamului românesc.
