Activități de educație financiară adresate elevilor botoșăneni în Săptămâna Mondială a Banilor

În perioada 22-26 martie 2021, Banca Națională a României a organizat Săptămâna mondială a banilor, în parteneriat cu Ministerul Educației și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică prin Rețeaua Internațională de Educație Financiară la care BNR este membru cu drepturi depline începând cu anul 2018.

Demersul face parte dintr-un proiect amplu de educație financiară inițiat de Banca Națională a României în anul 2011 - Să vorbim despre bani şi bănci - , la care au participat până acum aproximativ 210.000 de elevi și cadre didactice.

Pe parcursul acestei săptămâni, reprezentanții Băncii Naționale a României – Agenția Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, au derulat activități pe teme financiar-bancare adresate unui număr de aproximativ 165 de elevi și 7 cadre didactice din 2 unități școlare: Școala Profesională de Cooperație Botoșani și Școala Gimnazială „Leon Dănăilă” Darabani.

„Activitățile educative care se încadrează în tematica propusă la nivel mondial, au stat la baza dezbaterilor online dintre elevi și reprezentanții BNR pe subiecte precum elaborarea unui buget, planificarea financiară, economisirea, inflația, elemente de siguranță ale banilor, mijloace moderne de plată.

Și în acest an, Banca Națională a României s-a implicat în acest proiect educațional considerând că în prezent, în contextul pandemiei COVID-19, este mai important ca niciodată să continue interacțiunea cu tinerii, astfel încât aceștia să poată dobândi/dezvolta abilități și cunoștințe pentru abordarea problemelor financiare”, au declarat reprezentanții IȘJ Botoșani.

Proiectul „Săptămâna Mondială a Banilor-2021” este parte a campaniei globale de conștientizare a importanței banilor, la care participă peste 170 de țări de pe toate continentele. Acesta are rolul de a crește nivelul de educație financiară al copiilor și tinerilor, precum și cel al incluziunii financiare.

 

 

Spune-ne opinia ta