Unități economice din Ștefănești, amendate pentru nerespectarea unor măsuri de securitate

Unități economice din Ștefănești, amendate pentru nerespectarea unor măsuri de securitate

Mai multe unități economice din orașul Ștefănești au fost amendate de polițiști, vineri, în timpul unei acțiuni de verificare a modului în care este asigurată paza obiectivelor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, în activități au fost angrenați lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești și Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, fiind verificate îndeosebi măsurile pentru reducerea riscului de efracție.

„În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 12 unități economice, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei, 3 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor”, a precizat IPJ Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta