În ultimele zile, oamenii de afaceri din întreaga ţară au avut tot felul de reacţii vizavi de majorarea salariilor din sectorul bugetar, însă s-a neglijat un aspect, şi anume majorarea salariului minim pe economie- o măsură luată de guvernul social- democrat în contextul programului de guvernare "centrat" pe mai- binele votantului.
Ce înseamnă această majorare pentru antreprenorii botoşăneni? Dar ce înseamnă pentru salariaţii botoşăneni? Asta în contextul în care în ţară, în special în zona de lohn- oamenii de afaceri se gândesc deja la relocare în ţări în care mâna de lucru este şi mai ieftină, ceea ce ar însemna creşterea şomajului în România.
Care este situaţia fabricilor din Botoşani?
Mai întâi un context. Potrivit celor mai recente informaţii postate pe site-ul Ministerului de Finanţe, în anul 2015, societatea Formens a raportat o cifră de afaceri netă de 240.948.261 lei şi un profit de 20.581.429 de lei. Fabrica avea în 2015 în jur de 939 de salariaţi. GT Company raporta în 2015 o cifră de afaceri de 19.140.635 de lei şi un profit net de 1.789.587 de lei, având 342 de salariaţi. Cu 813 salariaţi, Artsana raporta tot în 2015 o cifră de afaceri netă de 41.753.677 lei şi un profit net de 620.773 de lei.
Ce se întâmplă cu acest profit? Potrivit regulilor fiscale, profitul net se poate repartiza pentru rezerve, pentru provizioane sau pentru fondul de dezvoltare al societăţii, ori acţionarii îşi pot lua parte din profit, dar pentru care plătesc acel impozit pe dividente.
Şi atunci, cât de "periculoasă" ar fi majorarea salariului minim pe economie?
"În fabricile de confecţii, în marea majoritate se lucrează pe lohn or agenţii economici au venit în România pentru forţa de muncă ieftină. Lucrând pe lohn, ei nu câştigă decât manopera pentru că materialele sunt aduse din afară. Antreprenorii îşi pun o marjă pe manoperă iar din acea marjă ajung la profitul lor, după ce plătesc taxele către stat. În momentul în care măreşti salariile, scazi marja profitului. În momentul în care creşti salariul minim pe economie, trebuie să plăteşti şi celelalte contribuţii ale societăţii, care intră în aceeaşi marjă de manoperă. Când agenţii economici trag linia şi văd că nu le-a rămas nimic sau foarte puţin, se mută în altă parte. Şi o iau de la capăt pentru că oriunde s-ar duce, găsesc acelaşi lucru, eventual mută utilajele. Astea sunt regulile capitalismului: nu ai profit, nu ai de ce să stai într-un loc", explică un economist botoşănean.
În rândul producătorilor autohtoni, situaţia e uşor diferită. Aceştia îşi calculează preţul final al produsului inclusiv în funcţie de cheltuielile salariale. Spre deosebire de comerţ, acolo unde comerciantul poate majora fără limită adaosul comercial, producătorul socoteşte un profit minim, de exemplu de 25%. În momentul în care cresc cheltuielile salariale, scade profitul şi ca să rămână în aceeaşi marjă a profitului, agentul economic trebuie ori să crească preţul, riscând să rămână cu marfa pe masă, ori să-şi asume o diminuare a profitului, profit pe care trebuie să-l reinvestească la un moment dat. Nici nu ne mai gândim la creşterea cheltuielilor de producţie- preţul la energie electrică, la utilităţi în general. Şi atunci care este soluţia? Reducem personalul pentru a ne menţine în aceeaşi marjă de profit sau creştem productivitatea. Ori ne reorientăm spre altceva.
Cristian Petrariu deţine fabrica Erregi Mode din Săveni, având producţia fragmentată în vânzare directă şi în lohn. În prezent are 70 de salariaţi, însă a avut mai mulţi. Nu exclude posibilitatea ca reducerea numărului de salariaţi să fie o consecinţă a majorării salariului minim pe economie.
"Depinde cum ne raportăm. Dacă ne raportăm doar la manoperă, doar pe lohn sau vechiul lohn, ar putea fi o problemă pentru că, de exemplu, pe manopera pe care luai 5 euro, aveai nişte cheltuieli. Pe acei 5 euro, pe care clientul nu este dispus să-i mărească până la 5,50 euro sau 6 euro, trebuie să suporţi o creştere de 20%, cu tot cu taxe. Componenta cea mai mare pe cheltuială este în salarii, şi atunci creşterea de 20% poţi să o acoperi doar din productivitate, dar nu poţi să-i mai pui omului încă o mână cu care să lucreze. Până acum i-ai tot spus că trebuie să-şi îmbunătăţească munca, că trebuie să facă mai mult, dar nu poţi să-i pui încă o pereche de mâini. Şi atunci, doar dacă te raportezi doar la lucrul legat de lohn, de produs, de manoperă, atunci ai o problemă mare şi cred că mulţi se vor orienta spre alte pieţe. Eu am gândit-o altfel, să mă îndrept spre vânzare de produs şi atunci o manoperă defectuoasă o poţi corecta cu o vânzare de produs. Adică e mai uşor să-i spui unui client că de mâine o cămaşă de 15 euro va costa 16 euro, iar acel euro îţi acoperă creşterea pentru că şi pentru el în magazin e mai uşor să pună o cămaşă la 125 în loc de 120 iar cumpărătorul final, având o creştere de salariu, şi-o va permite ceva mai uşor. Nu ştiu deocamdată dacă va fi bine sau nu, eu încerc să mă adaptez", explică Cristian Petrariu.
Cât despre salarizarea personalului, antreprenorul susţine că şi-ar dori o ţară în care oamenii să nu mai lucreze pe doi lei. La fel şi noi, de altfel.
"Mi-aş dori nişte salarii decente şi o spune un om care are probleme în a asigura salariile, dar chiar vreau să nu mai văd oameni plătiţi cu 200 de euro. Dacă tot trăiesc în comunitatea asta europeană aşa de frumoasă, să muncească şi ei ca în Italia, ca în Spania, nu pe 1.000, pe 1.500 de euro, dar măcar pe 400, 500 de euro. Problema este că noi ne lovim de problema muncii necalificate, că dacă vorbim de construcţii, de IT, ei nu vor fi niciodată afectaţi şi mereu vor avea o creştere, dar problema e că noi depindem de un gen de muncă prost plătită şi migratoare. Toate brandurile mari produc în China, în Bangladesh de ani de zile, fără nicio problemă. Ca firmă, am probleme mari pentru că, în lumina creşterii salariului minim pe economie, unui calificat clar trebuie să-i dai mai mulţi bani, apoi vin oamenii pe care nu-i poţi plăti ca necalificaţi- un tehnolog, un şef de formaţie, un CTC-ist, şi trebuie să le creşti şi lor salariile, iar creşterea este raportată la celelalte persoane. Semnalul este că sunt deja probleme, s-a trecut la program de 6 ore, dar eu nu pot face asta. Când nu va mai merge, închid şi gata", adaugă omul de afaceri.
Ce spun salariaţii?
Elena lucrează de câţiva ani la o fabrică din Botoşani, ce produce în lohn pentru export. Începe programul dimineaţa şi se întoarce acasă după-amiaza.
"La noi la firmă nu s-a discutat de dat oameni afară, de şomaj, însă s-a întâmplat să nu fie de lucru, şi atunci oamenii au fost trimişi acasă, fără salarii, până când situaţia se rezolvă. Se poate lua un maximum de cinci zile de concediu, în care să iei un ban, dar nu mai mult. În schimb, a crescut randamentul la 180%, asta echivalând cu un salariu de 1.800 de lei, în funcţie de ce ai de făcut. Pui butonieră, piese mici, buzunare, şnaluri, de călcat şi descălcat. Un randament de 126% înseamnă un salariu de 1.200- 1.300 de lei- vorbim de bani în mână, la care se adaugă şi bonurile de masă. Nu s-a schimbat planul, de câteva luni nu s-a mai umblat la plan, dar posibil să se întâmple", spune Elena.
În alte fabrici, însă, se întâmplă ca orele suplimentare să nu fie plătite pentru ca în momentul în care nu va fi de lucru, oamenii să câştige totuşi câte ceva, ca urmare contravaloarea acelor ore suplimentare va ajunge în buzunarul lor la un moment dat.
Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani, Dorin Romeo Floareş, spune că aceeaşi stare de nemulţumire a antreprenorilor în faţa forţării majorării salariului minim este prezentă şi la Botoşani, mai ales în condiţiile în care suntem un judeţ eminamente centrat pe confecţii.
"În confecţii şi în lohn, marja de profit nu este foarte mare şi odată cu mărirea obligatorie, la comandă, a salariului minim pe economie, aceste firme depun un efort substanţial şi chiar e cu semnul întrebării dacă multe vor putea continua. Pentru că deşi munca este foarte grea şi salariile sunt foarte mari, nu că nu vor patronii să dea salarii mai mari ci că nu există o marjă de profit suficientă. Din discuţiile pe care le-am avut şi cu alţi antreprenori, te cam strânge în spate când auzi că se măresc salariile la bugetari cu 50%, cu 100%, fără a avea garanţia că ai de unde să iei acei bani. Să nu uităm că input-ul în bugetul consolidat al statului vine din firmele private, restul sunt consumatori. Şi atunci ne punem întrebarea dacă mediul de afaceri, care este tot mai slăbit, îşi va putea permite să susţină aceste creşteri salariale cu care, în principiu, toată lumea este de acord. Însă această măsură trebuia dublată de măsuri adresate mediului de afaceri, IMM-urilor în special, care în judeţ sunt 90% din totalul firmelor, şi atunci trebuiau stimulate să producă mai mult", declară Dorin Romeo Floareş.
Cât despre salariaţi?
"Dacă privesc lucrurile din punctul de vedere al angajatului, sigur că toate lumea îşi doreşte să trăiască mai bine şi să câştige mai mult dar trebuie să vedem, între deziderat şi realitate, dacă partea de deziderat poate fi atins, poate fi real. Ele ar putea fi atinse dacă ar veni şi câteva măsuri în ajutorul firmelor. Clar că ultima măsură, de majorare a salariului minim, e în ajutorul salariaţilor, dar ar trebui să vină ceva şi în sprijinul mediului de afaceri pentru că atunci când introduci un element de schimbare într-o ecuaţie, trebuie să introduci şi un element de ponderare a acelei schimbări", adaugă preşedintele Camerei de Comerţ.
În concret, dacă majorarea salariului minim îl determină pe angajator să închisă fabrica, ce face salariatul?
"Să-mi găsesc un alt loc de muncă şi aici este o altă problemă. De regulă ajutoarele sociale sunt date cu foarte multă uşurinţă, în detrimentul obligării persoanelor care beneficiază de acest ajutor să se angajeze, AJOFM-ul scoate multe posturi vacante care aşteaptă să fie ocupate, însă lumea preferă să ia acel ajutor de şomaj, care este destul de mic, la nivelul subzistenţei, decât să muncească, dar asta e o altă problemă de mentalitate, de educaţie, care de la sine nu se va schimba. Ai refuzat un post oferit, l-ai refuzat şi pe al doilea, nu mai primeşti ajutorul de şomaj. E dramatic, dar altfel nu cred că se poate face", explică Dorin Romeo Floareş.
Potrivit preşedintelui Camerei de Comerţ, o statistică- neactualizată însă, arată că în judeţ erau în jur de 60 de firme- mici şi mari-, care activau în sistem lohn. Asta ar însemna în jur de cinci mii, chiar şase mii de botoşăneni care lucrează în confecţii- lohn.
Dacă antreprenorii decid că mâine închid toate fabricile, îşi iau catrafusele şi se tot duc, ce se întâmplă? Miile acestea de oameni rămân pe drumuri şi devin povară financiară pentru statul care, în principiu, pune omul deasupra tuturor, că asta e politica social-democrată. Şi atunci, ai de ales între un salariu de mizerie şi un ajutor de şomaj. Ce alegem?
