Românie, încotro? Fabrică închisă de străini. Halele - transformate în frigidere pentru pâinea congelată adusă din Suedia!

Străinii care au cumpărat fabrica au decis că nu mai vor să producă în România, iar halele vor fi folosite pentru depozitarea pâinii congelate adusă din străinătate.

Românie, încotro? Fabrică închisă de străini. Halele - transformate în frigidere pentru pâinea congelată adusă din Suedia!

Rețeta nu este nouă. În ultimii 25 de ani am asistat neputincioși la multe astfel de nimiciri, cu acordul guvernanților și cu sprijinul legiuitorilor români.

Fabrica Titan este cea mai cunoscută unitate de morărit și panificație din zona Bucureștiului. În ultimii ani, fabrica a reușit să se impună pe piață cu magazine proprii, cu pâine și produse mereu proaspete, cu sortimente noi pe placul consumatorului. Chiar și așa, fabrica unde lucrează 250 de salariați va fi închisă, anunță Ziare.com. Nu pentru că ar fi neprofitabilă, ci pentru că străinii care au cumpărat-o au decis că nu mai vor să producă în România, iar halele vor fi folosite pentru depozitarea pâinii congelate adusă din străinătate.

Luni, 12 decembrie, este ultima zi în care bucureștenii vor mai putea cumpăra pâinea proaspătă de la fabrica Titan. După această dată, din vechile hale în care s-a copt paine zeci de ani de zile ale fostei fabrici Titan va mai ieși doar pâinea rece, congelata, a unei foste divizii GoodMills reorganizată ca firmă separată și vândută în grabă unei mari companii din Suedia.

Povestea fabricii de pâine Titan, unul din marii jucători de pe piața panificației, alături de Vel Pitar sau Boromir, ilustrează perfect riscul la care ne expunem prin vânzarea obiectivelor de interes național către străini. Iar unitățile, fabricile alimentare sunt astfel de obiective, așa cum este și pământul românesc!

"Decizie strategică"

Proprietarul fabricilor de pâine Titan, GoodMills, este cel mai mare grup de morărit din Europa și a decis sa renunțe la producerea de paine din România pentru a se concentra pe activitatea de morărit, a declarat, pentru Ziare.com, Mircea Podina, director de resurse umane al GoodMills România.

Acesta a precizat ca GoodMills are în Romania două puncte de lucru, unul în Cernica (fosta fabrica Titan) și unul în Târgu Mureș. "Punctul de lucru din Târgu Mureș se ocupă exclusiv de morărit, iar cel din Cernica se ocupă de morărit și panificație. Se renunță la partea de panificație. Este o decizie strategică a grupului", a spus reprezentantul GoodMills România.

Fabrică închisă deși anul trecut a avut profit de 1,2 milioane de euro

Fabrica de pâine Titan este una dintre cele mai vechi din țară. În 1999 a fost preluată de grecii de Loulis, care au vândut-o la rândul lor în 2007 austriecilor de la Goodmills Group, una dintre cele mai mari companii de morărit din Europa, controlată de grupul financiar Raiffeisen, moment în care Loulis S.A și-a schimbat denumirea în TITAN S.A.

Din octombrie 2014, fabrica Titan și-a schimbat din nou numele în Goodmills România, pentru a sublinia apartenența la grupul austriac. Anul trecut, compania a înregistrat afaceri de peste 68 de milioane de euro și un profit de circa 1,2 milioane de euro. Însa profitul obținut în 2015 va fi folosit in mare parte pentru acoperirea pierderii contabile din 2014, potrivit Profit.ro, citat de Ziare.com.

GoodMills Romania a vândut anul acesta două divizii importante, și anume divizia de retail, adica magazinele Belforno, trecute recente sub brandul Casa Brutarilor, dar și divizia de chifle pentru hamburger și hot-dog (fosta fabrica Titan facea chifle inclusiv pentru McDonald’s), arată și Ziarul Financiar.

Aceasta din urma a fost transformata de la 1 aprilie în compania Frozen Bakery Products, care a fost vândută ulterior suedezilor de la Lantmannen Unibake, care au plătit toate datoriile fostei divizii de produse congelate GoodMills.

GoodMills Romania a ramas dupa toate aceste tranzactii doar cu divizia de morarit și cu o parte din cea de panificație, la care tocmai a decis să renunțe.

Ironia sorții face ca, în momentul în care se închide vechea fabrica de pâine Titan, noua fabrică de pâine congelată Frozen Bakery Products devine o poarta de intrare a suedezilor de la Lantmannen în Europa Centrala și de Est!

250 de oameni sunt dați afară

După închiderea fabricii Titan, 250 de salariați vor rămâne fără loc de muncă. Potrivit reprezentantului GoodMills România, aceștia "vor beneficia de un program de asistență pentru concedierea colectivă, program care constă inclusiv în colaborarea cu cea mai mare firmă de resurse umane din România (…), în efortul de a le găsi cât mai repede posibil locuri de muncă". Totodată, austriecii spun că el vor da oamenilor compensații salariale, în sume variabile în funcție de poziția ocupată și vechimea în unitate, respectiv 6 salarii pentru cei care au vechime de peste 10 ani și un salariu la cei care au 6 luni în companie. Persoanele care au în întreținere copii sub vârsta de 18 ani vor primi un salariu în plus, iar persoanele care au vârsta de peste 50 de ani vor primi și ele un salariu în plus.

În loc de pâine proaspătă, aluat congelat adus cu tirurile

Închiderea fabricii Titan confirmă un fenomen grav: încet-încet, străinii fac jocuri și se înțeleg să elimine de pe piață pâinea proaspătă produsă cu forță de mjuncă autohtonă. În schimb, ni se trimit zilnic tiruri cu aluat congelat gata preparat, numai să fie pus în cuptoare. "La ora actuală, în România, intră 25 de camioane zilnic, cu pâine congelată, cu produse de pâine și patiserie congelate. 25 de camioane în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu, pline ochi cu produse congelate. Oare chiar nu putem să facem aceste produse în țară?", dezvăluia, în aprilie, deputatul PNL Nini Săpunaru, președinte al Comisiei pentru agricultură.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
609

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
457

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
2994

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...