Proiectul eolian propus în extravilanul a patru comune din Botoșani a primit avizul de mediu!

Valoarea proiectului este estimată la peste 531 de milioane de euro, având o suprafață totală de 838.061 mp.

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) din Botoşani a finalizat, săptămâna trecută, procedura de reglementare pentru cel de-al doilea proiect de investiții în domeniul producerii energiei electrice din surse regenerabile din județul Botoșani.

Este vorba de două inițiative ale unor companii private care vor fi derulate pe teritoriul administrativ al unor comune din partea de nord-est a județului.

Primul proiect face referire la construirea unui parc eolian format din 23 de turbine (cu înălțimea maximă de 205 metri), cu o putere instalată de 138 de MW. Parcul va fi amplasat pe teritoriul comunei Mitoc pe o suprafață totală de 318.033 mp, fiind reglementat de AMP în 2023.

 

Cel de-al doilea proiect este al firmei locale Mitoc Partners SRL, deținută indirect de companiile italienești Fri-El Hidro Power (38,25%) și Alerion Clean Power (36,75%), alături de avocatul român Edward Dobre (25%).

Pentru acest proiect Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani a emis acordul de mediu săptămâna trecută.

Parcul eolian este propus a fi amplasat în extravilanul comunelor Adășeni, Avrămeni, Manoleasa și Mitoc. Va produce energie electrică prin instalarea a 42 turbine eoliene (cu înălțimea maximă de 265 m), în cadrul unui ansamblu eolian format 3 parcuri cu o putere totală de aproximativ 305 MW, pe o suprafață totală de 838.061 mp.

Valoarea totală a investiției este estimată la peste 531 milioane euro.

„Acestea sunt unele din cele mai importante investiții reglementate din punct de vedere al protecției mediului pentru județul Botoșani. În prezent, se află în procedura de reglementare un parc eolian format din 16 turbine, situat în extravilanul orașului Săveni. Apreciem faptul că, în ultimii ani, a crescut interesul și în județul nostru față de implementarea proiectelor în domeniul folosirii energiei solare și eoliene pentru producerea energiei electrice”, a declarat Eugen Mateciuc, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...