Proiect eolian în patru comune din Botoșani, investiția depășește 500 milioane de euro!

Valoarea totală a investiției este estimată la peste 531 milioane euro, ansamblul eolian vizând o suprafață de teren de aproape 84 de hectare.

Proiect eolian în patru comune din Botoșani, investiția depășește 500 milioane de euro!

   Foto: Profit.ro

Un proiect de ansamblu de producție de energie regenerabilă din vânt, compus din trei parcuri eoliene ce ar urma să fie amplasate pe teritoriile a patru comune din județul Botoșani, a ajuns în faza acordului de mediu, relevă date analizate de Profit.ro.

Proiectul presupune o putere instalată însumată de 305 MW, împărțită în 3 unități, de 75, 112 și 118 MW.

Valoarea totală a investiției este estimată la peste 531 milioane euro. Ansamblul eolian va ocupa o suprafață de teren de aproape 84 de hectare, în comunele botoșănene Adășeni, Avrămeni, Manoleasa și Mitoc.

 

Dezvoltatorul este firma locală Mitoc Partners SRL, deținută indirect de companiile italienești Fri-El Hidro Power (38,25%) și Alerion Clean Power (36,75%), alături de avocatul român Edward Dobre (25%), conform termene.ro.

Compania a depus la Autoritatea de resort raport de mediu și studiu de evaluare adecvată pentru proiect, luna aceasta fiind programată o dezbatere publică pe marginea acestora.

Grupul Fri-El, care include și Alerion, a fost fondat și este deținut de frații Thomas, Josef și Ernst Gostner, unii dintre cei mai mari fermieri din România, furnizori pentru Barilla și Nestlé, care dețin cea mai mare exploatație de cereale bio din România.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat la Ceruri și mama lui Alex, tânărul polițist care a murit după un cumplit accident: „Acum ești liniștită... Ești lângă băiatul tău”

Monday, 17 August 2026

La jumătate de an după ce unicul ei fiu a murit, Cătălina a ales să îl însoțească în Ceruri. Alexandru Rățoi, un tânăr polițist, a murit în luna martie a acest...

Fiica unui botoșănean are nevoie de sânge, APEL pentru donatori!

Monday, 17 August 2026

Fiica unui botoșănean este internată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie”, Secția Oncologie, din București și are nevoie de sânge. Eva Alexandra, î...

Două cazuri de infecție cu virusul West Nile în județul Suceava. Autoritățile recomandă măsuri de protecție împotriva țânțarilor

Monday, 17 August 2026

Două cazuri de infecție cu virusul West Nile s-au înregistrat în acest sezon estival în județul Suceava, a declarat, luni, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică...