Operator economic amendat de trei ori pentru nereguli constatate de Garda de Mediu

În urma unui control neplanificat la un operator economic din Botoșani, care comercializează produse alimentare, băuturi și tutun, o echipă de comisari din cadrul Gărzii de Mediu a aplicat trei amenzi, în valoare de 27.000 de lei, informează instituția printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, inspectorii au observat că există cantități de deșeuri depozitate necorespunzător, constând în produse deteriorate nevandabile, respectiv ambalaj deteriorat și produs depreciat, anvelope uzate, vehicule scoase din uz, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri mase plastice, deșeuri metalice.

De asemenea, Garda de Mediu a constatat și sancționat carențe de natură birocratică, una dintre acestea fiind lipsa evidenței gestiuni deșeurilor.

„Formularele de încărcare-descărcare deşeuri nepericuloase nu erau emise de expeditor și nu erau semnate şi ştampilate de către destinatar; Formularul de expediție/ transport de deşeuri periculoase nu era completat cu cantitatea de deșeuri predată”, se arată în comunicat.

Pentru neconformitățile constate s-au trasat măsuri cu termen, în vederea remedierii, menționează comisarii.

 

Spune-ne opinia ta