O singură pompă dată în funcţiune la staţia de la Manoleasa. Pentru celelalte ministrul Daea va reveni: "Pe data de 30 sunt aici" FOTO- VIDEO

Cu o zi întârziere faţă de cea anunţată, întârziere cauzată de prezenţa la prima şedinţă de guvern a noului Cabinet Tudose, ministrul agriculturii, Petre Daea, a venit la Botoşani să vadă dacă autorităţile din domeniul agriculturii s-au ţinut de cuvânt în privinţa dării în folosinţă a pompelor de irigare de la Sadoveni- Manoleasa.

O singură pompă dată în funcţiune la staţia de la Manoleasa. Pentru celelalte ministrul Daea va reveni: "Pe data de 30 sunt aici" FOTO- VIDEO

Vizita i-a cam luat prin surprindere pe social- democraţii botoşăneni care au strigat sâmbătă dimineaţă "“adunarea" la Manoleasa a preşedintelui Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi, şi a prefectului Dan Şlincu precum şi a directorilor din agricultura botoşăneană dar şi a directorului ANIF, Florin Barbu. La întâlnirea cu ministrul au venit însă şi fermierii din zonă care, strânşi în asociaţia udătorilor, vor avea apa pe canale. Urmează însă efortul lor financiar de a folosi această apă, pe care statul o oferă gratuit pentru irigaţii.

Ministrul Petre Daea a inspectat mai întâi canalele cu apă, care la vizita din 10 iunie abia se decolmatau. Apoi a trecut la felicitări adresate celor care conduc judeţul din punct de vedere administrativ pentru că i-a plăcut foarte mult ce a văzut în judeţ.

"Data trecută am fost aici şi la staţie, o staţie care nu a funcţionat 20 de ani, un canal pe care l-am descoperit acum pentru că era acoperit cu pământ, era ocupat de vegetaţie spontană, era impracticabil, uitat din neglijenţă, din lipsa de răspundere a celor care nu s-au gândit niciun moment la sistemul de irigaţii având în vedere că Prutul este acolo. Am mai spus-o şi o repet: iată, Prutul este pe câmd şi este pe când datorită faptului că noi am pus în funcţiune staţia de pompare care arăta ca după bombardament. Atunci l-am întrebat pe constructorul care s-a ocupat de punerea în funcţiune a staţiei care este termenul şi cu anumite oscilaţii, prima dată a dat un termen pe data de 25, l-am mai întrebat o dată şi mi-a spus că pentru a fi siguri, că s-ar putea să mai apară probleme pe care nu le putem întrezări acum, să fie data de 30. Şi am spus atunci că pe data de 30 voi fi aici să vedem dacă acest program se respectă şi iată că s-a respectat şi vreau să-i felicit, în primul rând pe directorul de la ANIF, i-am spus-o şi o repet că aceasta este prietenia între mine şi dumnealui- prietenia este consemnată şi este stabilă atunci când ne facem treaba. Nici nu-i mai trebuie salariu de merit pentru că este foarte mulţumit de ceea ce s-a realizat că de 20 de ani apa nu s-a văzut în această zonă", a spus Petre Daea.

Ministrul a admis că suprafaţa de irigat de la Manoleasa este redusă comparativ cu suprafeţele de irigat din judeţ, însă, consideră oficialul, dacă acest puţin se făcea în urmă cu 20 de ani, în prezent era mai mult. La staţia de pompare a apei în canalele de irigaţii, ministrul Daea a inspectat interiorul staţiei şi a discutat cu constructorul şi cu mecanicii despre posibilitatea apariţiei de avarii pe conducta de apă, în condiţiile în care a fost montată o singură pompă din seria programată.

"Vor fi foarte multe vicii ascunse. E firesc, după atâţia ani de zile nefuncţionând nu ştii unde se întâmplă şi ce se mai poate întâmpla. În momentul în care daţi drumul la presiune, să o daţi gradual, să puneţi agregatele în funcţiune unul după altul- daţi drumul la unul, turaţi, daţi drumul la al doilea, al treilea şi aşa mai departe pentru că e posibil să găsim defecţiuni pe conducta de refulare", le-a spus ministrul Daea constructorului şi mecanicilor de la Staţie.

Apoi s-a interesat de data limită la care vor fi puse în funcţiune şi următoarele pompe iar Delta Con îşi va încheia contractul. "30 iulie? Bine. Pe data de 30 sunt aici", a anunţat Petre Daea. Apoi a urmărit scoaterea apei din conducta de refulare, mecanicii de la Staţie opintindu-se să învârtă robinetul de mari dimensiuni. După ce a primit asigurări că lucrările se vor desfăşura potrivit programului, ministrul Daea a vrut să vadă şi un lot demonstrativ de porumb, acesta fiind ultimul obiectiv din vizita pe repede înainte.




















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O nouă lege destinată părinților singuri a fost adoptată de Camera Deputaților. Ce beneficii aduce!

astăzi, 17:05
148

Proiectul de lege care propune eliminarea obligației părinților singuri de a lucra în ture de noapte și precizează că aceștia pot lucra doar dacă își doresc a fost votat favorabil...

Carne de miel vândută direct de pe bancheta din spate a mașinii, la Botoșani. Polițiștii au aplicat amenzi!

astăzi, 15:34
161

În dimineața zilei de 1 mai, polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte, pe durata îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în P...

Bărbat reținut de polițiști, nu a putut sta departe de soție în baza ordinului emis de organele legii!

astăzi, 14:47
244

La data de 1 mai 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 51 de ani, din comuna Bălușeni...