Isărescu a ieşit la război cu toate armele împotriva celor care atacă BNR. Primul vizat: Darius Vâlcov!

Isărescu a ieşit la război cu toate armele împotriva celor care atacă BNR. Primul vizat: Darius Vâlcov!

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a lăsat la o parte pentru prima dată diplomaţia caracteristică Băncii Centrale şi a început să replice celor care au atacat BNR, politica monetară şi de curs valutar. 

Isărescu a făcut referire la PSD şi la Darius Vâlcov, consilierul premierului: ”Uite cine ne dă sfaturi”. 

”Dacă vor ca românii să trăiască mai bine, să vină cu un OUG să trăiască românii ca în Germania”. 

El spune că s-a sărit la gâtul BNR într-o manieră iresponsabilă, caracterizând cererea pentru un curs leu-euro fix drept caraghioasă. 

De asemenea, el a spus că afirmaţiile că cineva se joacă cu dobânzile sunt periculoase.

Odată cu creşterea cursului de la începutul anului, BNR şi Mugur Isărescu au fost atacaţi public, prin declaraţii, de PSD şi de liderii acestui partid. 

Băncii Naţionale i s-a cerut să folosească rezerva valutară pentru a ţine cursul. De la începutul anului, cursul a crescut cu 1,7%, înregistrând un maxim de creştere de 2,5% pe 25 ianuarie. 

Darius Vâlcov a spus că pe guvern nu îl interesează neapărat taxa bancară, ci ca dobânzile la lei să scadă la jumătate. Ei au luat în discuţie roborul, considerând că este manipulat de către bănci pentru ca acestea să facă profituri mai mari.

Ce a mai declarat Mugur Isărescu

-„Cursul a fost relativ stabil în ultima parte a anului, 0,1-04%. (...) În schimb, s-a reuşit stabilizarea anticipaţiilor privind inflaţia. Publicul, în complexitatea sa, a avut încredere în această instituţie. (...) Pare cu atât mai bizar să asistăm, la finalul anului, la acest atac jalnic asupra Băncii Naţionale a României. (...) Reacţia de la finalul anului a fost una disproporţionată, indusă prin acuze publice. (...) Le spun celor care au sărit la gâtul BNR, într-o manieră total neloaială şi total iresponsabilă, că şi pe vremea sistemului de cursului de schimb, se mişcau cu plus - minus 1%. (...) Deci, chiar dacă au solicitat prin postări caraghioase pe site-urile lor, să fie cursul fix, cursul fix de tot nu poate să fie. (...)Dar vă daţi seama cât erau de porniţi să zică ceva despre Banca Naţioanlă”.

- Vâlcov nu se comportă ca un economist şi vorbeşte în numele BNR. Mai este un lucru grav: A canalizat toată discuţia despre bănci pe ideea creditului, ca şi cum aceasta este singura funcţie a băncilor. Este periculos. Prin banci se fac plăţile. Aproape toată populaţia României este platită prin sistmeul bancar. De unde până unde singura preocupare a lui Vâlcov este sa atace băncile pentru că creşte creditul? 

  Citeste mai mult pe zf.ro...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Duminică, 7 Iulie 2019
615

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019....

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Duminică, 7 Iulie 2019
463

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety. Sursa: News.roCiteste mai mult AICI

Un tată a înălţat o dronă pentru a-şi fotografia copiii aflaţi pe plajă. La scurt timp după aceea a avut parte de un moment de infarct: „A fost un moment de la Dumnezeu”

Sâmbătă, 6 Iulie 2019
3003

În apă se aflau, în acel moment, cinci persoane, printre care trei sunt copiii lui Dan Watson, operatorul dronei, potrivit unui articol publicat pe platforma MSN News.Pe aceeaşi plaj...