Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 7,51% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 7,51% pe an, de la 7,36% pe an, vineri, un nivel mai mare fiind înregistrat pe 7 mai 2010, respectiv 7,81%, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,66% pe an, de la 7,54%, anterior, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 7,73% pe an, de la 7,68%, în 22 iulie, conform Agerpres.

 

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 2,65% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,86%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

astăzi, 20:10

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

astăzi, 19:13

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

astăzi, 18:36

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...