Pentru anul 2021, Direcția Silvică Botoșani a aprobat la recoltare din pădurile proprietate a statului un volum de masa lemnoasă de 131 mii mc, din care 56,8 mii mc prin operatori economici ca masă lemnoasă pe picior, iar 74.2 mii mc vor fi exploatați în regie proprie de către formațiile de exploatare ale direcției. Până la finele lunii iulie s-a exploatat un volum total de 67,3 mii mc, față de un program de 60,8 mii mc, realizarea fiind de 111 % (28,2 mii mc ca masă lemnoasă pe picior și 39,1 mii mc ca masă lemnoasă fasonată).
“Pe linie de Fond Forestier principala preocuparea noastră este de a crește o pădure sănătoasă, valoroasă, sens în care pentru anul 2021, în conformitate cu prevederile amenjamentelor silvice în vigoare, ne-am propus parcurgerea cu lucrări de îngrijire a unei suprafețe de 2407 ha. La 31.07.2021 au fost parcurse cu lucrări de îngrijire a arboretelor tinere 1251 ha, față de un program de 1032 ha, realizarea fiind de 121 %”, a declarat Marius Havriș, directorul Direcției Silvice Botoșani.
În anul în curs s-a propus valorificarea către populație a unui volum de 45 mii mc, din care în primele 7 luni ale anului - 24 mii mc. Valorificarea masei lemnoase către populație se face prin depozitele înființate la ocoalele din cadrul direcției, dar și din platformele primare și depozitele amplasate la drum auto forestier.
Până la această dată, Direcția Silvică Botoșani a valorificat efectiv către populație un volum de 31 mii mc, cerința populației pentru masă lemnoasă destinată încălzirii fiind mai mică decât cea din anul 2020 datorat condițiilor meteo care au permis menținerea stocurilor din toamna 2020 și a puterii de cumpărare scăzute a populației.