Comercianți amendați de polițiștii comunitari, după ce au fost surprinși vânzând alimente în parcări (fotogalerie)

Comercianți amendați de polițiștii comunitari, după ce au fost surprinși vânzând alimente în parcări (fotogalerie)

Polițiștii comunitari din cadrul Serviciului de Activitate Comercială au amendat șase persoane care ofereau spre vânzare produse agroalimentare în alte zone decât cele autorizate, în urma unei acțiuni desfășurate, miercuri, în piețele din municipiul Botoșani.

Potrivit unui comunicat al Poliție Locale (PL), au fost legitimați 25 de comercianți, dintre care șase au fost sancționați cu amenzi în cuantum total de 1200 de lei, întrucât își derulau activitatea în parcarea Comaliment și parcarea supraterană BIG, unii oferind spre vânzare varză direct din autovehiculele de transport.

„De asemenea, un număr de șapte producători agricoli au fost verificați cu privire la deținerea atestatului de producător și înscrierea în carnetul de comercializare a produselor agricole şi a cantităţilor totale vândute”, arată PL.

Poliția Locală subliniază că desfășoară astfel de acțiuni inopinate periodic în piețele din municipiu, spre desfășurarea unui comerț civilizat și cu respectarea prevederilor legale.








 

 

Spune-ne opinia ta