Chiar dacă pleacă toată lumea din România, angajatorii spun că nu au de unde crește salariile în acest an!

Unul din patru angajatori nu va acorda nicio majorare salarială în acest an, deşi majoritatea angajaţilor speră să câştige mai mult, iar 35,5% afirmă că majorările salariale planificate pentru 2020 vor fi de cel mult 5%, arată datele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.

Salarii mai mari cu până la 10% vor oferi 13% dintre angajatori, iar doi din zece şi-au bugetat creşteri de până la 15% pentru angajaţii din companie. Doar 6,5% dintre respondenţi au afirmat că vor majora salariile peste acest prag.

 

Totodată, circa un sfert dintre angajatori spun că majorarea salariului minim de la 1 ianuarie le va afecta bugetul de personal, astfel că vor lua măsuri precum restrângerea cheltuielilor cu beneficiile extrasalariale, comasarea unor funcţii, automatizarea unor procese şi restructurarea unor poziţii.

Angajatorii vor continua recrutările şi în acest an, iar pentru primul semestru şase din zece angajatori vor deschide până la 10 poziţii noi, iar unul din zece va deschide între 10 şi 20 de poziţii. Pentru fiecare dintre acestea, 42% dintre angajatori vor recruta între 2 şi 5 angajaţi, iar o treime vor deschide poziţii ce vor fi acoperite de un singur angajat. Alţi aproape 10% vor avea nevoie de 5 până la 20 de angajaţi pe fiecare poziţie nou deschisă. În majoritatea cazurilor, recrutarea se va face pe termen lung.

Circa 39% dintre poziţiile ce vor fi deschise în perioada ianuarie - iunie a acestui an vor fi pentru muncitori necalificaţi, 35% vor fi pentru muncitori calificaţi, iar 26%, pentru personal la birou (White Collars).

"Cele mai căutate specializări pentru care va fi recrutat personal vor fi în vânzări (55%), producţie (29%), administrativ (28%), inginerie (25,8%) şi logistică (19,3%). De asemenea, companiile mai au nevoie de angajaţi specializaţi în domeniile financiar-contabil (19%), customer service (17%), management şi consultanţă (12,3%), controlul calităţii (11,9%), construcţii (11,9%), business development (11,4%)", relevă sondajul. Jumătate (51,6%) dintre angajatori estimează că cele mai multe angajări vor fi pentru nivelul entry-level (0 - 2 ani experienţă), iar 42% vor avea nevoie în special de angajaţi care au 2 - 5 de experienţă (middle level).

Sondajul a fost realizat în perioada 06 - 20 ianuarie 2020, pe un eşantion de 214 companii mici, medii şi mari din România.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această dimineață: Sute de percheziții în dosarul cu buletine false din Botoșani!

astăzi, 09:00

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte ...

Un senator botoșănean își extinde investițiile imobiliare din București

astăzi, 08:45

Jitaru, vicepreședinte Elsaco și acționar al FC Botoșani, își extinde investițiile imobiliare din București, alături de grupul The Corner, prin achiziția fostului sediu al grupului germ...

Ministrul Educaţiei a pus demisia pe masa premierului: ”Nu dăm oameni afară, nu tăiem salariile!”

astăzi, 07:36

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat, luni seară, că, indiferent de măsurile care se iau în alte domenii, a cerut să nu fie daţi afară oameni din educaţie şi cercetare şi nici...