Practica aduce deseori în atenție problematica modului de calcul al indemnizațiilor de concediu, care nu de puține ori generează nemulțumire în rândul angajaților, nemulțumire care, la rândul ei, ajunge spre rezolvare în instanță. Angajații ridică problema cum că nu li se plătesc toate drepturile aferente perioadei de concediu, iar angajatorii au tratamente/soluții diferite ale problematicii.
Mai întâi, să aruncăm o privire asupra a ceea ce poate genera interpretări diferite. Firește, în primul rând, legislația aplicabilă, conform căreia: "(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu", potrivit articolului 150 din Codul muncii.
Deși aparent neechivocă, exprimarea din textul de lege lasă totuși loc de interpretări privind tipul sporurilor care ar trebui incluse la calculul indemnizației de concediu, respectiv, dacă se vor lua în considerare sporul de muncă suplimentară, sporul pentru munca în zilele de sâmbătă și duminică, sporul pentru munca în zile de sărbători legale. O opinie vehiculată în practică este în sensul că sporurile ante-enumerate nu trebuie incluse, având caracter ocazional și nu permanent. S-a apreciat astfel, că “sporuri cu caracter permanent” reprezintă acele sume, diferite de salariul de bază, dar încasate în mod regulat de către salariat, în considerarea calităților sale, a vechimii în muncă la un anumit angajator, a specificului muncii prestate (e.g. spor de vechime, spor de fidelitate, spor de conducere, spor de rușine, spor de rezistență psihică).
Clarificări cu privire la această chestiune sunt aduse prin jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, de referință fiind cauza C-155/10 Williams și alții c. British Airways plc. în soluționarea căreia Curtea a fost chemată să pronunțe o hotărâre prealabilă privind interpretarea articolului 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.
În speță, Curtea a apreciat că: “remunerația plătită pentru concediul anual trebuie calculată, în principiu, astfel încât să corespundă remunerației obișnuite primite de lucrător”, precum și faptul că “(…) atunci când remunerația primită de lucrător este compusă din mai multe elemente, stabilirea remunerației obișnuite și, prin urmare, a sumei la care lucrătorul respectiv are dreptul pe durata concediului anual impune o analiză specifică”. Citeste mai mult pe Avocatnet.ro...