Parlamentariii PSD au elaborat un proiect de lege privind încadrarea în muncă a gestionarilor, care impune o serie de condiții foarte drastice pentru persoanele care doresc să fie angajate în astfel de funcții.
Senatul a adoptat luni acest proiect, care acum va fi transmis pentru dezbatere și vot final Camerei Deputaților.
”Inițiativa legislativă privind încadrarea în muncă a gestionarilor izvorăște din noile realități sociale, economice, culturale etc. din România după evenimentele din decembrie 1989, după aderarea țării noastre la structurile nord-atlantice ale NATO, precum și după intrarea, începând cu data de 1 ianuarie 2007, în spațiul generos al Uniunii Europene”, explică inițiatorii necesitatea actului, care actualizează astfel o lege din 1969 privind angajarea gestionarilor.
Potrivit proiectului, pentru a putea fi gestionar, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) este cetățean român, UE sau al Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, cu domiciliul sau reședința în România; b) are exercițiul drepturilor civile și politice, confirmată și prin declarație pe proprie răspundere; c) este absolvent de învățământ liceal, cu diplomă de bacalaureat; d) este apt, din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea ocupației, aceasta dovedindu-se cu certificat medical de sănătate; 6) nu are antecedente penale ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvărțirii cu intenție a unei alte infracțiuni, situație dovedită cu cazer judiciar. Mai mult pe Profit.ro...