Analisti: Masurile fiscale ale Guvernului vor afecta firmele cu profit mic si vor pune presiune pe costuri

Cele mai recente modificari ale Codului Fiscal anuntate de Guvern vor afecta companiile cu afaceri de sub un milion de euro care au profituri mici, vor pune presiune pe costuri in special in cazul firmelor cu multi angajati si vor accentua problema de sustenabilitate a programului de guvernare.

Guvernul a prezentat, joi, principalele modificari ale Codului Fiscal cuprinse in proiectul de OUG analizat in prima lectura in sedinta Cabinetului Tudose, sustinand ca este vorba despre "o serie de masuri benefice mediului de afaceri".

Aceste masuri accentueaza problema sustenabilitatii programului de guvernare, in conditiile diminuarii veniturilor bugetare si a cresterii cheltuielilor, considera economistul Aurelian Dochia.

"Ultimele masuri merg in directia programului de guvernare pe care Guvernul il urmareste cu perseverenta. Mai multi economisti, printre care si eu, si-au exprimat opinia cu privire la problema de sustenabilitate a acestui program, in conditiile in care sunt luate masuri atat in ceea ce priveste cresterea cheltuielilor bugetare, cat si de reducere a impozitarii si de diminuare a veniturilor bugetare.

Totodata, nu vad nici pentru 2018 semne ca aceasta problema de sustenabilitate va fi rezolvata", a declarat Dochia.

Bugetul general consolidat, care include atat bugetul de stat, cat si bugetele de pensii si de somaj, a incheiat primele noua luni ale acestui an cu un deficit de 6,8 miliarde lei, reprezentand 0,81% din PIB, in crestere cu 83,8% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in conditile in care ritmul de crestere a cheltuielilor, trase in sus mai ales de salariile bugetarilor, a depasit avansul incasarilor, arata datele publicate in aceasta saptamana de Ministerul de Finante.

Romania a inregistrat un deficit bugetar de 4,1% din Produsul Intern Brut (PIB), date ajustate sezonier, in trimestrul al doilea al acestui an, cel mai mare din Uniunea Europeana (UE), potrivit datelor publicate recent de Eurostat.

Pe de alta parte, cresterea salariului minim va obliga companiile sa regandeasca grila de salarizare, ceea ce ar putea reprezenta o problema semnificativa pentru firmele cu multi angajati, considera secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Cristian Parvan.

"Cresterea salariului minim determina firmele sa faca ceva in legatura cu toata grila de salarizare. (...) Cresterea salariului minim va pune presiune pe costuri in cazul firmelor cu multi angajati. Firmele din productie au deja o presiune pe costuri venita odata cu scumpirile din acest an la energie si carburanti", a afirmat Parvan.

In plus, impunerea unui impozit de 1% din cifra de afaceri, in cazul companiilor cu o cifra de afaceri mai mica de un milion de euro, va reprezenta o povara in cazul companiilor cu o marja mica a profitului, considera Parvan.

"Masura va afecta firmele cu afaceri de sub un milion de euro, care au marja mica de profit. In schimb, va avantaja profesiile liberale si firmele cu o cifra de afaceri mai mica, dar cu un profit mai mare", a afirmat Parvan.

Totodata, masura va simplifica modul de raportare al acestor companii, considera Dochia.

"Impozitul pe cifra de afaceri va insemna pentru multe firme nu numai o reducere a impozitarii, dar si o simplificare a raportarii. Aceasta masura ar putea avea efecte pozitive si in zona de reducere a evaziunii fiscale", a spus Dochia.

El a atras insa atentia ca aceste masuri au fost anuntate prea tarziu, iar Guvernul nu s-a tinut de cuvant cand a promis ca va anunta cu cel putin sase luni inainte implementarea unor noi masuri fiscale.

Ziare.com

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI