Ori de câte ori veţi auzi pe cineva grozăvindu-se din vorbă, să-l întrebaţi care-i meseria lui de toate zilele şi să nu-i daţi încrederea dv., până nu vă veţi convinge că îşi îndeplineşte bine meseria. Să fugiţi cât puteţi de oamenii care n-au nicio meserie, fiindcă aceia sunt ca şi răufăcătorii.

"Vorba asta ţărănească are un mare preţ, nescăzut niciodată. Fiecare la locul lui înseamnă că orice om are un fel al lui, deosebit, care se potriveşte mai bine cu unele treburi şi mai puţin cu altele; acel deosebit fel de a fi al omului el îl primeşte din naştere şi pe urmă şi-l tot pregăteşte prin ceea ce face el cât trăieşte. Unul este mai deştept din fire, prinde mai repede învăţătura; altul este mai zdravăn, are putere mai mare şi poate munci mai mult cu braţele. Unuia îi place munca migăloasă, altuia mai mult cu alergătura. O naţiune şi un stat are nevoie de tot felul de oameni, care-i pot folosi cu toţii în diferite treburi, la care vor fi supuşi. Numai de leneşi nu are ţara nevoie. Şi cu cât ar fi mai felurite putinţele de muncă ale locuitorilor unui stat, cu atât folosul va fi mai mare. Dar se cere atunci, numaidecât, ca tot omul să facă numai ceea ce se pricepe bine să facă; adică să fie tot omul la locul lui. În cazul acesta ceea ce lucrează cineva, lucrează cu plăcere şi munca făcută cu bună voie, dă profitul cel mai mare.
 
Aceste sănătoase păreri, care se înţelegeau uşor de părinţii noştri, au început de la o vreme să nu mai fie preţuite cât trebuie. O mulţime de idei false s-au aruncat în mulţime după care s-ar crede că oricine poate face orice. De la acordarea dreptului de vot tuturor, s-au băgat în sufletul oamenilor dorinţe nemăsurate şi în mintea lor pretenţii cu totul neîndreptăţite. Mai fiecare sătean crede că el trebuie să fie primar în comuna lui, cei mai mulţi preoţi şi învăţători îşi închipuie că ei trebuie numaidecât să fie deputaţi şi senatori. Plugarii ar vrea să se facă orăşeni, meşteşugarii vor să ajungă funcţionari, funcţionarii oameni de stat, profesorii şi doctorii miniştri. În chipul acesta un mare număr din oamenii noştri ar vrea să-şi schimbe meseria. S-au pregătit pentru anume întrebuinţare şi ar dori să şi-o schimbe. Asta-i semn că nu-şi iubesc meseria şi că nu s-au pregătit cât trebuie pentru ocupaţia lor. De aceea ei vor să ajungă nelalocul lor.
 
Mai ales în treburile statului, de unde mulţi s-au deprins a trage foloase necinstite, cei mai mulţi din cetăţenii statului nostru sunt gata să se vâre. Ei şi-au falsificat mintea astfel încât se socot în stare să facă orice treabă administrativă, ori de conducere politică. Nici un moment nu se întreabă oamenii aceştia dacă sunt acolo la locul lor ori nu; ceea ce este o mare greşeală din partea lor şi o mare primejdie pentru ţară. «Carul Satului», cum se spune tot de ei, nu este un simplu car cu boi pe care îl poate uneori conduce şi un băieţandru. Acest car este grozav de complicat şi multă pregătire trebuie pentru un om ca să ajungă a fi în stare să conducă ceva din el. Numai puţini, puţini de tot, se pot pregăti pentru asemenea treabă. Aici, încă mai mult decât în orice, este nevoie de oameni la locul lor. Şi tocmai aici au năvălit mai mult, în vremurile din urmă, oamenii care nu-s la locul lor. De aceştia trebuie să ne ferim cu grijă, fiindcă ei strică ţara şi primejduiesc interesele neamului.
 
Dar pentru dumneavoastră cinstiţi cititori, eu dau un semn după care să cunoaşteţi pe oamenii la locul lor. Ori de câte ori veţi auzi pe cineva grozăvindu-se din vorbă, să-l întrebaţi care-i meseria lui de toate zilele şi să nu-i daţi încrederea dv., până nu vă veţi convinge că îşi îndeplineşte bine meseria. Să fugiţi cât puteţi de oamenii care n-au nicio meserie, fiindcă aceia sunt ca şi răufăcătorii.
 
Noi avem nevoie de plugar la plug, de negustor la tejghea, de doctor la spital, de profesor la şcoală şi de preot la biserică. Dacă vom pune preotul la tejghea, profesorul la bancă, plugarul la slujbe, slujbaşii la biserică, doctorul la grădinărit şi avocaţii să-ngrijească de bolnavi, vă-nchipuiţi ce poate ieşi; iese că nu vom avea nimic bun: nici şcoală, nici biserică, nici comerţ, nici agricultură, nici spitale, nici plugărie.
 
Este tocmai ceea ce, din nefericire, a început să se vadă pe la noi. De aceea vă scriem şi noi câte un sfat, dintre care cel de azi vă cere să puneţi şi să vă puneţi, pe fiecare la locul lui, aşa cum spune înţeleapta vorbă bătrânească".


(Profesor Grigore T. Popa - "Fiecare la locul lui…", 1937)