Vineri debutează la Dorohoi a XI-a ediție a Festivalului Tradițiilor Meșteșugărești

La Festivalul de la Dorohoi vor participa anul acesta circa 65 de meșteri populari și artizani din toate zonele țării și din Republica Moldova, unii dintre aceștia pentru prima oară în cel mai nordic municipiu al României.

Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local al Municipiului Dorohoi, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dorohoi (CNIPT) organizează, în perioada 23-25 august 2024, pe Pietonalul „Grigore Ghica” din centrul Municipiului Dorohoi, cea de-a XI-a ediție a Festivalului Tradițiilor Meșteșugărești.

Deschiderea oficială a Festivalului va avea loc vineri, 23 august, de la ora 11.30, în prezența oficialităților locale, a organizatorilor, a partenerilor, a meșterilor populari invitați, a reprezentanților mass-media și a publicului dorohoian.

 

Un moment folcloric aparte este prevăzut în aceeași zi, de la ora 18.00, atunci când Fanfara de copii de la Dondușeni (Republica Moldova) și Fanfara „Armonia” din Dorohoi vor aduce în incinta evenimentului acordurile muzicii tradiționale de promenadă.

La Festivalul de la Dorohoi vor participa anul acesta circa 65 de meșteri populari și artizani din toate zonele țării și din Republica Moldova, unii dintre aceștia pentru prima oară în cel mai nordic municipiu al României. Aceștia vor ilustra, inclusiv prin scurte demonstrații, următoarele meșteșuguri: prelucrarea lemnului și a pieilor, ceramică artistică, port popular, confecționarea textilelor și a păpușilor, ouă încondeiate, iconărit și pictură naivă, împletituri, podoabe și bijuterii, artă decorativă, produse culinare tradiționale și leacuri din plante medicinale.

”Festivalul de la Dorohoi, pus sub semnul proverbului „Tot ce-i nou, rar e adevărat. Tot ce-i adevărat, rar e nou”, vizează aceleași obiective pe care le-a ilustrat în deceniul din urmă, anume păstrarea şi valorificarea tradițiilor meșteșugărești străvechi, dar și aducerea în fața publicului a noilor tendințe ce ilustrează acest segment important al civilizației arhaice românești”, a transmis Marcel Lutic, președintele Festivalului Tradițiilor Meșteșugărești.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Paradox? România câștigă locuitori de câțiva ani!

astăzi, 14:32

România a câștigat în 2025 peste 100.000 de locuitori. Au fost mai mulți oameni care au intrat în țară pentru ședere pe termen lung decât au plecat. Țara a trecut d...

"Un uriaș artist al cinematografiei românești": Dan Pița, regizorul născut la Dorohoi, împlinește astăzi 88 de ani!

astăzi, 13:28

Când a primit distincția Doctor Honoris Causa din partea Senatului UNATC, criticul de film Manuela Cernat l-a descris pe regizor ca fiind "un uriaș artist al cinematografiei româneÈ...

Dreptul la un însoțitor și interzicerea nașterilor în saloane comune: Noua lege împotriva abuzurilor din maternități merge la vot în plen!

astăzi, 12:42

O inițiativă legislativă care permite pacientelor să fie însoțite în timpul travaliului și al nașterii a primit raport favorabil din partea Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaț...