Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, guvernatorul roman al provinciei Iudeea (26-36 d.Hr.), spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.
Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat, cu ajutorul cuielor, de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".
Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei, sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.
Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat de pe Cruce si l-a ingropat, impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.
Moartea biruita prin moartea lui Hristos
Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloe. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.
Pentru Hristos, moartea nu era inevitabila, deoarece El, fiind strain de pacat, nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.
Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.
Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: "Praznuim omorarea mortii".
Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti s-au sculat.
Punerea in mormant a Domnului
De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece, in ciuda chinurilor, ei inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.
Iosif din Arimateea si cu Nicodim vor lua trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.
Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era "un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat" (19, 41).
Iudeii vor pecetlui piatra mormantului, in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.
Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi "locas de veci". Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.
Slujba Prohodului
Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.
Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.
