Iubiţilor preoţi din parohii, cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor:
har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
Iubiți frați preoți,
Cinstit cin monahal,
Drept-măritori creștini,
Am ajuns, cu mila lui Dumnezeu, la sfârşitul anului 2017 de la Naşterea lui Hristos. Încă un an se adaugă la şirul anilor vieţii noastre. Cântecul colindelor, participarea la sfintele slujbe, timp mai mult petrecut cu cei dragi în familie, regăsirea între prieteni aduc, în aceste zile, o ieşire din ritmul tumultuos al vieţuirii noastre obişnuite.
În perioada dintre Crăciun şi Bobotează avem, parcă, mai multă disponibilitate de a cugeta la mersul vieţii noastre, la relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu cei de lângă noi. Există, de asemenea, mai multă deschidere a omului spre taina credinţei în Hristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. În mod special, ne apropiem de adevărul cel mare al coborârii lui Dumnezeu printre oameni, al Naşterii Sale, după trup, din Sfânta Fecioară Maria. Ni se aşază în faţă taina Betleemului când, pentru prima dată, Dumnezeu S-a făcut, cu adevărat, cunoscut lumii. „Dumnezeu aşa a iubit lumea, zice Hristos, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” *1 „Atunci a izbucnit revelaţia iubirii supreme a lui Dumnezeu faţă de lume, spune Părintele Dumitru Stăniloae, iubire pe măsura căreia nu există alta. În acea noapte a pornit Dumnezeu să-Şi descopere oamenilor adevărata Sa faţă şi să arate cât de scumpă Îi este fiinţa omenească. Din acele ceasuri, au început să afle oamenii care este adevăratul raport între Dumnezeu şi lume, au început să vadă că Dumnezeu le este Tată, adică tot ce le poate fi mai apropiat şi iubitor.” *2
Primii oameni care au cunoscut iubirea lui Dumnezeu pentru lume arătată în Naşterea lui Hristos au fost Preasfânta Fecioară Maria, bătrânul Iosif, păstorii şi magii. Ei au fost şi cei dintâi trăitori şi mărturisitori ai marelui adevăr, şi anume că Dumnezeu, din iubire, coboară între oameni şi în lume, pătrunde în istoria umanităţii, rămâne pentru totdeauna cu noi, ne face părtaşi vieţii celei veşnice, ridicându-ne la slava Împărăţiei Sale.
Venirea lui Hristos a născut bucurie sfântă şi pace adevărată în sufletul magilor şi al păstorilor, al Maicii Domnului şi al bătrânului Iosif. În acelaşi timp, adevărul Naşterii lui Hristos a adus tulburare regelui Irod şi celor de aceeaşi vieţuire cu el.
De atunci şi până astăzi, viaţa celor care au crezut în Hristos s-a desfăşurat şi se desfăşoară între bucuria de a fi creştin şi perspectiva de a pătimi pentru aceasta. Este o realitate care n-ar trebui nici să ne surprindă, nici să ne descurajeze, deoarece este calea lui Hristos şi a celor care i-au urmat Lui: „Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi” *3.
Primii creştini au cunoscut şi au trăit în propria lor viaţă această tensiune între bucuria apartenenţei la Biserica lui Hristos şi împotrivirea celor care n-au primit cuvântul Evangheliei. „Toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” *4, a mărturisit Sfântul Apostol Pavel. Şi tot el ne avertizează, spunându-ne: „Vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” *5.
Drept-slăvitori creştini,
În anul 2017 de la Naşterea lui Hristos, Biserica noastră a cinstit după cuviinţă pe toţi cei care în perioada anilor 1945-1989 au mărturisit, uneori în mari încercări, credinţa lor în Hristos. Chipul Patriarhului Justinian, de la a cărui trecere în veşnicie s-au împlinit 40 de ani, a fost evocat în mod deosebit pentru întreaga sa lucrare de slujire a Bisericii lui Hristos în vremuri şi condiţii deosebit de grele. Mărturisitorii din închisorile acelor vremuri au fost aduşi, cu respectul şi evlavia cuvenite, în faţa conștiinței noastre, uimindu-ne prin tăria caracterului lor, prin puterea credinţei lor şi prin capacitatea stării lor de jertfă. Sfinţenia multora dintre ei a devenit icoană binecuvântată din care se adapă mulţi creştini, astăzi, în determinarea lor de mărturisire a dreptei credinţe, a dreptei vieţuiri şi a valorilor neamului şi ale familiei.
În anul acesta, închinat în mod deosebit mărturisitorilor din timpul comunismului, a fost subliniată şi jertfa creştinilor din afara închisorilor. Mamele şi bunicile noastre au fost adevărate femei purtătoare de mirul credinţei în familiile lor, împărtăşindu-şi copiii cu Tainele Bisericii şi educându-i în duhul credinţei în Dumnezeu. Mulţi dintre ierarhii şi preoţii acelor vremuri, precum şi vieţuitorii sfintelor mănăstiri au mărturisit credinţa lor în condiţii foarte grele de cele mai multe ori. Au zidit şi au reparat biserici, au scris şi tipărit cărţi de zidire sufletească, au propovăduit cuvântul Evangheliei, întâmpinând multe greutăţi. Tot ei au trăit durerea desfiinţării unor eparhii, mănăstiri şi şcoli teologice, a dărâmării unor biserici, a abuzurilor de tot felul la adresa familiilor de preot sau de deţinuţi politici. Pentru toţi, sărbătoarea Naşterii Domnului venea ca un balsam de mângâiere şi de întărire întru nădejdea unor vremuri mai bune şi mai drepte care întârziau să apară.
Iubiţi fii şi fiice din Biserica lui Hristos,
În vremurile pe care le trăim astăzi, cu părţile lor bune şi rele, drepte şi nedrepte, mărturisirea credinţei celei adevărate şi lupta pentru vieţuirea cea dreaptă sunt la fel de importante ca în toate momentele istoriei Bisericii. Cuvintele Domnului Hristos legate de necesitatea mărturisirii sunt tot atât de valabile astăzi precum atunci când au fost rostite: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” *6.
Raportarea noastră la sărbătoarea Naşterii Domnului nu trebuie să fie o raportare ca la un eveniment petrecut cândva în istorie, fără legătură cu viaţa noastră de azi. Sărbătoarea Crăciunului nu este doar un prilej de a petrece cât mai plăcut în sânul familiei, de a schimba daruri între noi, de a ne bucura de o masă mai aleasă împreună cu cei dragi. Naşterea Domnului trebuie înţeleasă, trăită şi mărturisită ca un eveniment permanent real, viu şi cu urmări asupra vieţii noastre. „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte”, spune cântarea Bisericii; „Astăzi S-a născut Hristos”, glăsuieşte colindul. Sărbătoarea Naşterii Domnului are, aşadar, un sens continuu prezent, profund, duhovnicesc, care ne priveşte direct şi pe fiecare în parte. Ea este o chemare la conştientizarea statutului nostru de creştin, adică de cunoscător, trăitor şi mărturisitor al Adevărului, Hristos-Dumnezeu. Ceea ce au împlinit păstorii şi magii la Betleem şi atitudinea mărturisitoare a creştinilor din vremuri mai vechi şi mai noi constituie datoria, mandatul şi lucrarea noastră, a creştinilor de azi.
În primul rând, creştinul este chemat să înţeleagă lumea în care trăieşte, să vadă direcţia în care aceasta se îndreaptă şi să acţioneze în consecinţă. O analiză atentă şi onestă a ceea ce se petrece înlăuntrul şi în afara noastră arată o viaţă tot mai agitată, o permanentă goană după timp pentru a face cât mai repede tot mai multe lucruri. Este multă agitaţie, mult zgomot şi insuportabilă tensiune. Constatăm, în acelaşi timp, diminuarea şi chiar pierderea conştiinţei a ceea ce este bine sau rău cu adevărat. Cele considerate altădată certitudini şi convingeri de nezdruncinat se clatină rând pe rând, se dizolvă una după alta într-un ritm ameţitor. În locul lor apare o stare de îndoială, de nesiguranţă, de pierdere a direcţiei. Normalitatea, aşa cum este ea văzută în Scriptură şi de bunul simţ de odinioară, nu mai este privită ca o direcţie sănătoasă, demnă de urmat. În această cugetare contrară Evangheliei cad uneori şi creştinii ortodocşi, şi aceasta este cu atât mai dureros.
„Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”, rosteşte preotul la fiecare Liturghie. Starea de veghe, osebirea duhurilor şi lămurirea lucrurilor, uneori în cuptorul încercărilor, sunt şi trebuie să fie pâinea şi apa creştinului ortodox adevărat. Atitudinea lui mărturisitoare cuprinde, în principal, trei direcţii: credinţa cea adevărată, familia şi valorile creştine ale neamului.
Mărturisirea credinţei celei drepte şi adevărate este datoria de bază a creştinului. Aceasta înseamnă aşezarea noastră statornică în Biserică, adică în comuniune şi continuitate cu Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi şi Părinţii duhovniceşti contemporani. Raportarea noastră în adevăr şi
dragoste la aceste trei repere ne apără de erezii, rătăciri şi schisme.
Familia este supusă astăzi unor mari presiuni. Pe de o parte, grija excesivă pentru carieră şi bunăstare materială creează mari probleme familiei, cu consecinţe grele asupra relaţiei dintre bărbat şi femeie şi, în mod special, asupra copiilor lor. Pe de altă parte, asistăm la tendinţe tot mai agresive de a impune alte forme de convieţuire, străine familiei tradiţionale, adâncind şi mai mult confuzia şi dezbinarea între oameni. Creştinul este chemat să conştientizeze acest lucru şi să se angajeze constant şi curajos în apărarea familiei.
Apărarea familiei este strâns legată de mărturisirea valorilor creştine ale neamului căci un popor renaşte în mod special prin familii adevărate sau slăbeşte şi dispare prin lipsa acestora. Este, apoi, necesară menţinerea legăturii cu şirul de veacuri al înaintaşilor şi cunoaşterea moştenirii primite de la strămoşi. Preţuirea idealurilor acestora, grija pentru bunul mers al neamului în prezent şi pentru moştenirea pe care o vom lăsa celor care vin după noi trebuie să facă parte din preocupările unui creştin adevărat care îşi asumă condiţia de ortodox şi de român.
Mărturisirea credinţei ortodoxe, a valorilor familiei şi ale neamului este posibilă numai în măsura în care omul îşi înnoieşte mai întâi viaţa sa, se luptă cu propriile sale slăbiciuni şi patimi şi se îmbracă tot mai mult în Hristos. „Dobândeşte pacea (lăuntrică) şi mii în jurul tău se vor mântui”, spune Sfântul Serafim de Sarov. Omul pacificat lăuntric, iubitor de simplitate, eliberat de dorinţa de a domina, sfinţeşte totul în jurul său şi, prin aceasta, devine adevăratul mărturisitor: „Lumea din jurul lui: mediul înconjurător concret, familia, şcoala, biroul, primeşte prin el un suflu de dragoste, de bucurie, de pace, de blândeţe, de bunătate, de fidelitate, de bunăvoinţă – aceste roade ale Duhului Sfânt” *7. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că pe creştin „totul să-l arate creştin: mersul, privirea, îmbrăcămintea, glasul. Vă spun acestea, nu pentru a ne lăuda că suntem creştini, ci pentru a ne pune viaţa în rânduială spre folosul celor ce ne văd” *8.
Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos-Domnul,
În atmosfera sfântă a sărbătorii Naşterii Domnului, aducem în faţa ochilor minţii şi a inimii voastre chipul binecuvântat al Preasfintei Fecioare Maria, al bătrânului Iosif, al îngerilor, al magilor şi al păstorilor. Suntem chemaţi să ne regăsim şi noi în chipurile lor, să tindem spre viaţa lor, iar mărturisirea lor să fie puterea mărturisirii noastre. Sfinţenia Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, modestia bătrânului Iosif, simplitatea păstorilor, înţelepciunea şi curajul magilor sunt izvoare de viaţă care ne pot adăpa credinţa şi ne pot întări în atitudinea noastră mărturisitoare.
Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască harul trăirii credinţei noastre ortodoxe în toată profunzimea, cuprinderea şi adevărul ei. Îl rugăm, de asemenea, să ne apere familia şi neamul şi să ne întărească şi pe noi întru mărturisirea acestor fundamentale valori. Bucuria, pacea, liniştea şi adevărul care izvorăsc din Peştera Betleemului să ne cuprindă pe noi toţi, pe cei dragi ai noştri şi pe toată lumea!
Vă doresc tuturor o sărbătoare a Naşterii Domnului cu multă pace sufletească şi un Nou An cu nădejde şi împliniri frumoase în viaţa proprie, a familiei, a Bisericii şi a Neamului.
Al vostru părinte şi frate împreună lucrător în Via Bisericii lui Hristos,
† Teofan
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Note bibliografice
1 Ioan 3, 16.
2 Pr. prof. Dumitru Stăniloae, „Chipul Fiului”, în Cultură şi duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român (1942-1993). Opere complete, vol. 3, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2012, p. 503.
3 Ioan 15, 18-20.
4 2 Timotei 3, 12.
5 Filipeni 1, 29.
6 Matei 10, 32.
7 Panayotis Nellas, „L’Eglise, un lieu pour renaître. Les fondements théo-logiques, sacramentels et liturgiques de la spiritualité”, în Contacts, nouvelle série, an XXXIII (1981), no. 114, p. 97.
8 Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea a treia. Omilii la Matei, în co-lecţia „Părinţi şi scriitori bisericeşti”, vol. 23, traducere, introducere, indici şi note de Pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 58.
