Vernisaj al expoziției „Tapiseria - fire de poveste”, la secția de Artă a Muzeului Județean Botoșani!

Tapiseria, o formă de artă textilă apărută în Evul Mediu, are rolul de a conferi o dimensiune estetică unui obiect utilitar, respectiv de a amenaja decorativ un spațiu interior.

Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică, Etnografie și Științele Naturii, organizează în perioada 29 ianuarie – 26 februarie 2025, în spațiul Colecției de Artă, expoziția tematică „Tapiseria – fire de povesteˮ.

Tapiseria, o formă de artă textilă apărută în Evul Mediu, are rolul de a conferi o dimensiune estetică unui obiect utilitar, respectiv de a amenaja decorativ un spațiu interior.

Cele 12 lucrări expuse (câteva în premieră) fac parte din patrimoniul Muzeului Județean Botoșani și au fost realizate în anii ʼ70 de cei mai cunoscuți artiști români care s-au afirmat atunci și în domeniul tapiseriei: Geta Brătescu, Aspazia Burduja, Georgeta Crăciun, Teodor Dan, Mariana Ionescu, Teodora Moisescu Stendl, Mimi Podeanu și Toma Roată. Lucrările, realizate în tehnica haute-lisse, au o tematică variată, de la portret la elemente vegetale și animaliere și până la lucrări abstracte dedicate unor eroi mitologici.

Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 2 februarie 2025, de la ora 11.00. Intrarea este liberă.

Curator: Liviu Șoptelea.

Prezintă: Ana Coșereanu, muzeograf.

Taxă de vizitare: 5 lei – copii, elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități, grupuri și 10 lei – adulți.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

astăzi, 19:59

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

astăzi, 18:39

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...