Operă a sculptorului Horia Miclescu, monumentul se numește ”Compania de mitraliere a Maiorului Ignat în atac” și este inspirat de curajul de care au dat dovadă maiorul Grigore Ignat și subordonații săi în confruntarea cu armata germană de la Răzoare, în ziua de 6 august 1917.
De aproape un secol, botoșănenii trec pe lângă grupul statuar din Centrul Vechi. Un simbol al orașului, dar și o poveste despre dragoste și eroism. Un bârlădean care s-a îndrăgostit de frumoasa Getta din Botoșani, alături de care nu a apucat să se bucure. Pentru vitejia de care a dat dovadă, botoșănenii i-au cinstit memoria ridicând unul dintre cele mai frumoase monumente din România, dintre cele dedicate eroilor de război.
”Sunt argumente certe, de necontestat, în definirea relației lui Grigore Ignat cu Botoșanii, o relație simbiotică și simbol pentru un spațiu și un erou care au dat totul pentru Neam și Țară. Pilduitor și memorabil de-a pururi!”, scria istoricul botoșănean Ionel Bejenaru.
Născut la Bârlad, îndrăgostit la Botoșani
Grigore Ignat s-a născut într-un 2 august 1889, la Bârlad, ca fiu al polițistului Enache, participant la Războiul de Independență. Avea 19 ani când intra pe poarta Școlii Militare de Infanterie, pentru ca la 21 de ani să fie repartizat la Regimentul 12 Cantemir din Bârlad. Nu a durat mult și a ajuns în Regimentul 77 Infanterie Botoșani.
”Energic, serios, hotărât. Judecă bine situaţia. Ia hotărâri bune. Are ochiul câmpului. Spirit de iniţiativă pronunţat. Instructor prea bun. Cu metodă şi cu răbdare. Recruţii companiei pe care o comandă sunt prea bine instruiţi. Devotat ofiţer. Prea bun camarad”, aflăm despre ofițerul Grigore Igat, din notațiile Comandantului regimentului Regimentul nr.77 Infanterie, în anul 1915.
În anul 1916, ofițerul Grigore Ignat avea 27 de ani când își anunță intenția de a se căsători cu Getta Enășescu. Pe 14 martie, primarul Botoșanilor scria într-o adresă oficială că ”Dl. Nicolae Enășescu, în etate de 58 de ani, și D-na Olga Enășescu, în etate de 57 de ani, a căror profesiune este agricultori proprietari de moșii; sunt părinții legitimi a D-rei Getta Enășescu”, din același înscris aflând și că familia Enășescu locuiește în Botoșani și ”se bucură de o adorabilitate recunoscută”. Nu era, așadar, niciun motiv pentru care să nu fie eliberat certificatul spre a servi la căsătoria ”proiectată între fiica D-a Getta Enășescu cu Locot. Grigore Ignat”.
În aceeași lună martie a anului 1916, Grigore Ignat transmite o cerere și către Regimentului 51 Infanterie, prin care solicită aprobarea căsătoriei, care i se și aprobă. Viața de militar nu îi dă răgaz să se bucure de viața de proaspăt însurăței. După doar două săptămâni, îl regăsim pe Locotenentul Grigore Ignat în Regimentul 51 Infanterie, aflat în compunerea Diviziei 6 Infanterie, unde i se încredințează spre pregătire și instruire comanda companiei de mitraliere. În luna august 1916 ajunge pe frontul din Dobrogea, locotenentul Ignat fiind avansat la gradul de căpitan.
Războiul îi poartă pe ostași din front în front, din luptă în luptă. Până în primăvara și vara anului 1917, căpitanul Grigore Ignat s-a bătut pentru fiecare palmă de pământ românesc.
”Scumpă soție a Căpitanului Ignat!”
6 august 1917. Este ziua fatidică în care căpitanul Grigore Ignat își pierde viața, în timpul luptelor de la Mărășești, la Răzoare. Cu doar patru zile înainte împlinise 28 de ani.
Este decorat post-mortem cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a, decorație pe care o primește tânăra soție, la Botoșani.
Pe 14 august 1917, la mai puțin de un an și jumătate de la nuntă, Getta Ignat primește acasă și o scrisoare din partea Comandantului Diviziei 13.
”Scumpă soție a Căpitanului Ignat! Dacă până acum nu cunoașteți rostul decorării acestui brav ostaș îmi iau eu penibila dar înălțătoarea sarcină să vă arăt. După bătălie încercând să ne numărăm și căutând pe cei care lipseau, am dat peste iubitul nostru camarad, viteazul între viteji, Căpitan Ignat, Comandantul Companiei 1 Mitraliere, literalmente acoperit cu cadavre nemțești. Poziția la care s-a găsit eroul arată neîndoielnic inima ce acest ofițer a pus pentru apărarea patriei: era mort dar cu mâna dreaptă încleștată pe mitraliera cu care trăsese. Poziția în care s-a găsit Căpitanul Ignat a atras atenția tuturor și-I dă dreptul a fi scris în istoria neamului, alături de marii eroi. Rog pe Dumnezeu să întărească inimile nefericitei mame, tineri și nefericitei soții, precum și întregii lui familii ca și camarazilor, cu mine în cap, care l-au cunoscut. Acum nu e vreme decât a strânge toate puterile trupești și sufletești ce ne-a dat Dumnezeu, pentru a zdrobi pe dușman. Plânsul și jalea după război; și le vom pune, pentru îndulcire, alături de splendoarea patriei mărite, sub un singur sceptru”, scria Generalul I.I. Popescu, Comandantul Diviziei a 13-a.
Monumentul din Centrul Vechi
Comitetul pentru Ridicarea Monumentului Eroilor din Botoșani transmite în luna aprilie a anului 1925 un apel pentru ridicarea unui monument: "Cu toţii ne bucurăm de îndeplinirea visului care, veacuri nenumărate, a legănat pe înaintaşii noştri, simţim urmările binefăcătoare ale acestei împliniri, ne dăm seama că, prin ea, temeiul vieţii noastre de astăzi este mai trainic şi că mai falnice ne sunt perspectivele apropiate ale viitorului. Să nu uităm însă că moştenirea ce o stăpânim astăzi este plătită cu jertfa supremă a mii de suflete ale părinţilor, fraţilor, prietenilor noştri, morţi prin spitale sau pe câmpul de luptă, unii îngropaţi, poate mai cu grijă, cei mai mulţi lăsându-şi trupurile străpunse de gloanţe sub o mână de ţărână aruncată în grabă".
Cel desemnat să realizeze monumentul este arhitectul Horia Miclescu, botoșănean de origine.
În anul 1929, Monumentul ”Compania de Mitraliere a Maiorului Ignat în atac” este dezvelit în Piața Carol (azi 1 Decembrie 1918), ca o cinstire a celor 7.269 morți, 1.260 invalizi de război, 10.277 copii orfani de război, 6.543 văduve de război, 1.297 dispăruți în război. Este tributul de jertfă și sânge al fostelor județe Botoșani și Dorohoi în Primul Război Mondial, în Războiul Reîntregirii României, în făurirea României Mari.
