Cinema Unirea Botoșani va găzdui pe 9 octombrie premiera filmului ”Gașca de la Drept”, un film care prezintă poveste a 7 studenți care se confruntă cu diverse situații limită, fiind nevoiți să le facă față împreună și să găsească soluții. Unul dintre ei are o fetiță grav bolnavă și ceilalți vor să-l ajute, dar complică și mai mult lucrurile.
Regizat de Mihaela Aniței, cu aportul scenaristic al lui Emanuel Pârvu, pelicula este inspirată de cartea profesorului universitar Mihai Adrian Hotca – „Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției”.
În distribuție îi regăsim pe actorii botoșăneni Theodor Șoptelea și Șerban Lazarovici, alături de Maruca Băiașu, Vlad Brumaru, Tudor Cucu-Dumitrescu, Ionuț Ionescu, Cezara Petredeanu, Ileana Puiu, dar și de Andi Vasluianu, Daniela Nane și Adrian Titieni. Scenele dramatice alternează cu cele amuzante într-o înlănțuire de momente palpitante și imprevizibile, spectatorii având ocazia să „savureze o felie din viața reală” a unor studenți, deoarece amiciția care-i leagă pe cei 7 tineri va fi testată la maximum.
Joi, 9 octombrie, publicul botoșănean va viziona filmul în prezența celor doi actori din Botoșani, Șerban Lazarovici și Theodor Șoptelea.
Înainte de premieră, l-am provocat pe Theodor Șoptelea la o discuție despre teatru și film, dar și despre impactul pe care rolul din filmul ”Gașca de la Drept” l-a avut asupra sa.
”Cu fiecare rol, trebuie să ne întoarcem la zero și să fim la fel de curioși ca Theodor de acum zece ani”
-În urmă cu exact zece ani realizam împreună un interviu. Am reluat povestea din adolescența ta, erai în clasa a XI-a, aveai 17 ani, și te întrebam atunci: ”Theodor Șoptelea, de ce teatru?”. Îmi spuneai că în teatru te descoperi pe tine, dar ”nu în personajele pe care le joci, ci în parcursul lucrului pentru un spectacol”. Cum au fost acești ani pe scenă?
-Dacă e să luăm acel răspuns, eu cred că am continuat să fac ce am zis că făceam și atunci. Nu cred că s-au schimbat prea multe. Eu simt că și în momentul acesta continui să descopăr și să lucrez, să mă descopăr și să mă șlefuiesc, doar că nu văd neapărat o luminiță de la capătul tunelului. Dar nu în sensul în care ar trebui să fie una, nu cred că acesta ar trebui să fie scopul unui artist. Nu cred că dacă îmi stabilesc eu acum ceva, un obiectiv -bineînțeles că ajută! – doar că nu cred că drumul vreunui artist are vreo finalitate din aceasta. Dacă eu am îndeplinit x sau y rol sau lucru înseamnă că pot fi liniștit… Cum spun și fotbaliștii, folosindu-se de clișee, la interviuri, la fiecare meci ”trebuie să o luăm de la capăt, să o luăm de la zero”. Practic, noi cu fiecare spectacol făcut, cu fiecare rol, trebuie să ne întoarcem la zero și să fim la fel de curioși ca Theodor de acum zece ani.
-Astăzi, după zece ani, întreb: Theodor Șoptelea, de ce film?
-Pentru că e la fel de frumos, pentru că procesul îmi place la fel de mult. Nevrând să le compar sau să spun că sunt la fel, pentru că procesul este destul de diferit, dar… de ce nu?!
Îmi place foarte mult, nu se pune problema să aleg vreodată între una sau alta, să fac exclusiv teatru sau exclusiv film, sunt două tipuri de actorie la fel de frumoase. Descopăr multe lucruri la mine în teatru și foarte multe lucruri când fac film. Dozajul de atenție este diferit, modul de lucru este diferit, modul de a aborda un personaj este diferit. Și lucrurile se schimbă, dar sunt la fel de provocatoare.
-Mai rămânem în paralela aceasta teatru-film. Îmi mărturiseai, cu viziunea unui adolescent de la Drama Club, că teatrul înseamnă în primul rând suflet, că nu ai cum să fii tehnic. Raportat la film… Filmul înseamnă ce, Theodor Șoptelea, având în vedere și experiența acumulată în acest timp pe platourile de filmare?
-Un actor învață și multe lucruri tehnice, nu o să fiu romanticul absolut și apărătorul magiei prin actorie, învață multe lucruri tehnice și pentru teatru, și pentru film. Dar, da, sufletul este indispensabil în ambele.
”Va exista un conflict, însă e un conflict în care există dragoste și grijă pentru noi!”
-Prin acest interviu adresăm o invitație publicului din Botoșani pentru a veni la premiera din 9 octombrie, la Cinema Unirea Botoșani, unde vine ”Gașca de la Drept”. Avem un actor din Botoșani, Theodor Șoptelea, care joacă la Teatrul din Constanța. Avem o regizoare – Mihaela Aniței – absolventă a Universității de Artă de la Universitatea ”Ovidius” Constanța. Și un scenariu scris de celebrul de acum Emanuel Pârvu, premiat la Cannes, profesor la Universitatea din Constanța. Este întâmplător sau nu? Este o ”conspirație”, ca să glumim nițel?
-Nu este nici o întâmplare, nici o conspirație. Ci este vorba despre faptul că în film joacă mai mulți absolvenți ai Masterului de Actorie de Film, care a fost înființat la facultatea din Constanța chiar de Emanuel Pârvu. Eu, Cezara Petredeanu, Maruca Băiașu, Șerban Lazarovici, Vlad Brumaru, care face asistență acolo, au fost aici, au trecut cumva prin mâna lui Emanuel Pârvu la Master. Am apucat să lucrăm împreună, să facem exerciții împreună, vorbesc și de noi între noi ca grup, dar și cu Emanuel. Când am auzit de proiect am fost foarte entuziasmați, știam că Emanuel Pârvu scrie foarte bine…
-Aș adăuga la numele amintite de tine și pe Tudor Cucu-Dumitrescu, pe care îl regăsim în anii din urm în spectacole de excepție. Dar să îi numim și pe Andi Vasluianu, Daniela Nane, Adrian Titieni…
-…adevăratele nume! (râde)
-Este un dialog sau o confruntare între generații? La ce să ne așteptăm în acest film?
-S-ar putea să fie un conflict mai mult părintesc decât ceva oficial, universitar. Da, va exista un conflict, însă e un conflict în care există dragoste și grijă pentru noi.
-Să trimitem, deci, o invitație și către părinți?
-Din punctul meu de vedere, filmul acesta nu se adresează doar tinerilor, doar găștilor de la Drept ori de la alte facultăți. Ci este un film, pe bune, de general oldies. Pe mine mă bucură foarte tare, pentru că sunt convins că avem nevoie și de filme de genul acesta în România ca de aer. Pentru mine, această zonă de mijloc – nici film pentru festivalurile din Vest, dar nici ceva ultracomercial – această zonă de ”între” - și au început să iasă câteva filme din zona asta -, mă bucur că se întâmplă. Înseamnă că există potențial și de ceva la care se poate uita și verișoara mea, se poate uita și domnul meu profesor și amândoi să zică: da, filmul acesta este în regulă.
”Un scenariu bun poate să îți rezolve jumătate din film, poate chiar mai mult!”
-Mihaela Aniței este la debut. Cum lucrează actorii cu un regizor aflat la început de drum? Ai fost distribuit și în filme cu regizori consacrați, s-a simțit diferența?
-Depinde! Bineînțeles că mereu va fi un schimb și o negociere continuă pe platou, însă cu Mihaela a mers totul foarte lin, foarte ușurel. Am descoperit pe parcursul filmărilor că avem același limbaj. Textul era foarte bine scris, scenariul foarte clar, asta ne-a ajutat foarte mult. Pentru noi a fost clar ce avem de făcut, nu am avut nevoie de mai multe traduceri de la Mihaela, a mers totul linie, a curs ca un pârâu limpede.
-Mi-ai anticipat întrebarea. Regia este, iată, completată de Emanuel Pârvu, un scenarist foarte bun, dacă ne gândim doar la ”Trei kilometri până la capătul lumii”, ”Meda”, ”Marocco”, filme pe care le-am văzut și la Botoșani. Cât de important este pentru un actor textul bine scris, pentru că acesta este lutul pe care voi îl frământați, și în teatru și în film?
-Este foarte important! Pentru mine, și nu doar că o zic eu - am citit la rândul meu și apoi am trăit pe pielea mea -, un scenariu bun poate să îți rezolve jumătate din film, poate chiar mai mult. Atâta timp cât ce este pe foaie este clar și are sens, stă în picioare din toate punctele de vedere, de la linii de dialog până la structură dramatică, șansele ca filmul să fie bun cresc foarte mult. Dacă scenariul nu este unul reușit, e din ce în ce mai dificil să faci ceva care să arate bine pe ecran. Sau poate să arate bine pe ecran, dar să nu fie bine din punct de vedere al poveștii.
”Eu am trăit asta la facultate!”
-Am mers puțin pe urmele lui Mihai Hotca, autorul cărții care a inspirat acest film. Spune el că perioada studenției este una plină de oportunități, când putem întâlni oameni care ne marchează întreaga viață. Dar tot Mihai Hotca mai consideră că este o perioadă care ne conferă un soi de imunitate socială. Un fel de rezistență la tot ce se petrece în planul profesional și personal, numind asta ca un fel de haină pentru vremuri grele. Te-ai regăsit, ca fost student, în astfel de experiențe? Se vor regăsi în această poveste cei care vor intra în sala de cinema?
-Eu zic că da. Din punctul meu de vedere, da. Pentru că există niște episoade în acest film, niște întâmplări, care sparg bariera normalului și se duc în niște zone de viață și de moarte. Eu am trăit asta la facultate. Nu știu dacă pe bune au fost așa, dar așa le-am trăit și le-am simțit eu. Au fost momente în facultate, când nu mai conta nimic altceva decât ceea ce aveam eu atunci, trăiam în prezent. Lucruri pe care tindem să le facem cu toții, ca societate, din ce în ce mai rar. Dar atunci eu încercam – nici măcar nu cred că încercam conștient! – dar trăiam în prezent. Și lucrul acesta este crucial pentru o perioadă de libertate, de importanță a studiului, de maturizare…
”Salut, public din Botoșani!”
-Așadar, pe 9 octombrie te vei afla la Botoșani alături de Șerban Lazarovici…
-…cu care am fost împreună la ”Laurian”, în Drama Club…
-Iată, peste zece ani, ce regăsire frumoasă! Te rog să faci o invitație publicului din Botoșani, pentru a viziona pe 9 octombrie filmul ”Gașca de la Drept”!
-Salut, public din Botoșani! Abia aștept să ne vedem la Cinema Unirea pe 9 octombrie, pentru că cinematograful de acolo merită mult mai mult decât i se dă în momentul acesta. Din punctul meu de vedere, este unul dintre puținele cinematografe din România care au rămas în picioare. Și a rămas în picioare într-un oraș nu atât de mare din România, și pe mine asta mă bucură. Domnul Viorel face o treabă extraordinară acolo, la Botoșani. Aș dori foarte, foarte mult să existe o emulație pentru acest cinema. Știu că aduce filme bune, știu că aduce filme premiate la festivaluri, știu că aduce și filme pe care le puteți vedea și la mall. Încearcă un program complet și mie mi se pare extraordinar ce se întâmplă acolo. Autoritățile știu că ajută cât de cât acel cinema…
-Un cinematograf care și găzduiește festivaluri de film…
-Poate, cine știe, peste câțiva ani, va găzdui încă unul în plus, dar vom vorbi poate peste zece ani despre asta (râde). Îmi doresc foarte mult ca lumea să vadă acest film. Poate pentru oamenii mai experimentați ca mine aduce o nostalgie a studenției. Poate oamenii de o seamă cu mine vor trăi cumva prezentul din nou prin acest film. Eu cred că este un film pentru toată lumea. Și un film care merită văzut și încurajat. Sunt și actori foarte buni în el, textul este bine scris, nu aveți niciun motiv pentru care să nu veniți!
-O invitație foarte frumoasă! Mulțumesc foarte mult, Theodor Șoptelea, și ne vedem la Botoșani, pe 9 octombrie, la Cinema Unirea!