Probleme serioase la un Liceu din Botoșani, expuse în CL. Consilieri luați în râs: „Nu m-am dat public să mă vadă presa” (Foto, Video)

Probleme serioase la un Liceu din Botoșani, expuse în CL. Consilieri luați în râs: „Nu m-am dat public să mă vadă presa” (Foto, Video)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

În municipiul Botoșani există, în continuare, multe unități de învățământ care se află în proces de reabilitare și modernizare. La unele dintre ele procesul de învățare este dificil atât pentru profesori, cât și pentru elevi.

Mai multe probleme de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani au fost expuse în ședința de Consiliu Local, care a avut loc marți, de doi consilieri locali.

„Să vedem exact cum învață copiii noștri”

 

Lupu Valentin Adrian, consilier local din partea PNL, a vorbit în fața aleșilor locali atât din poziția de consilier, cât și din cea de părinte, deoarece are copilul la Liceul Pedagogic. Alesul local a prezentat, de fapt, o doleanță a tuturor părinților care își au copiii la acea unitate de învățământ.

Mai exact, părinții se arată nemulțumiți de faptul că profesorii și copiii își desfășoară activitățile educative, opt ore pe zi, într-o sală de clasă foarte mică. Asta în condițiile în care un efectiv este alcătuit din 20 și ceva de copii, conform normei școlare.

Atenționez atât Consiliul local, cât și executivul Primăriei cu privire la o situație particulară, anume situația Liceului Pedagogic Nicolae Iorga din Botoșani. În această unitate de învățământ, în momentul de față, se lucrează pe niște improvizații. Clasele mici, care ar trebuit să fie mai ușor de educat, stau într-o clasă de 20 de metri pătrați, 20 și ceva de copii, conform normei școlare”, a arătat Lupu Valentin Adrian, consilier local din partea PNL.

Deși au avut numeroase întâlniri cu constructorul și conducerea unității de învățământ, le-au fost avansate termene de finalizare a unor lucrări, timpul a trecut și promisiunile nu au fost respectate.

Sâmbăta aceasta am avut o întâlnire cu lectoratul, cu părinții. Am primit termene peste termene, iar aici vin în completare pentru că în luna iulie am avut o întâlnire cu constructorul, cu o parte dintre profesori și părinți și am primit un termen că până la final de septembrie va fi finalizat un corp. Luna spetembrie tocmai ce a trecut, de mâine intrăm în octombrie și nu s-a realizat predarea acestui amplasament”, a adăugat consilierul local.

Părinții își doresc să se pună, în mod legal, presiune pe constructori pentru a finaliza cât mai repede lucrările, deoarece actul educațional este extrem de afectat.

Vă solicit, în mod expres, și aveți toată disponibilitatea mea, pot fi prezent, să facem o reevaluare a stadiuluilucrărilor, inclusiv noi, consilierii locali, să mergem la școli să vedem exact cum învață copiii noștri, cum își fac actul educațional profesorii. Cei mai afectați sunt profesorii, pentru că fac efectiv un sprint de la o clasă la alta, pentru că ai o clasă într-un corp și trebuie să ajungi în 5 minute într-un alt corp ca să ții o oră de 35 de minute. Haideți, vă rog, să găsim o variantă corectă și legală de a pune presiune pe acești constructori”, a conchis Lupu Valentin Adrian.

„Nu înțeleg de ce nu se dorește”

În completarea colegului său a venit și Gorgan Ovidiu Adrian, consilier local din partea AUR, care subliniază faptul că s-a întârziat extrem de mult cu finalizarea lucrărilor. Totodată, pe lângă asta, alesul local susține că li s-a promis ca măcar lucrările de la cantină să fie urgentate, însă nici acest lucru nu s-a întâmplat.

Vin în completarea colegului meu și are legătură cu problemele de la Liceul Pedagogic. Într-adevăr acolo sunt probleme care afectează activitatea liceului, sunt întârzieri mari. La ultima ședință a Consiliului de Administrație, doamna director ne-a transmis că în ceea ce privește cantina, aceasta va fi gata în scurt timp, deoarece mai aveau de pus parchet și se pare că nu se va finaliza prea curând nici această cantină. Părinții sunt nevoiți să comande mâncarea din oraș de la restaurante. Nu înțelegem de ce nu se dorește sau nu este posibilă găsirea unei soluții pentru o problemă care este de foarte mult timp”, a declarat și Gorgan Ovidiu Adrian, consilier local din partea AUR.

O altă problemă semnalată la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” este lipsa unei parcări. Părinții se plâng de faptul că nu găsesc loc de parcare pentru a-și lăsa copiii la școală, iar în unele cazuri trebuie să parcheze chiar pe șoseaua frecvent circulată de tiruri și camioane.

O altă problemă este lipsa parcării. Niciodată nu avem unde parca, mai este și șoseaua de centură. Părinții sunt nevoiți să treacă cu copiii printre camioane și tiruri. Am putea lua în calcul, și doamna director este de acord, dar nu știu în ce măsură ține de dumneaei, ca în spatele terenului de sport de lângă liceu, acolo unde momentan sunt ocupați cu șantierul, s-ar putea amenaja o parcare temporară”, a adăugat consilierul local.

„Nu m-am dat public să mă vadă presa”

Petru Taielup, președinte de ședință și consilier local din partea PSD, le-a reproșat colegilor săi că au expus aceste probleme în plenul Consiliului Local. Acesta le-a explicat colegilor că el nu procedează așa, ci, din contra, el merge direct la primar sau la viceprimar pentru a găsi rezolvare problemelor de la școli.

Fiind reprezentanți în consiile de administrație la școli și licee, eu vin direct la domnul primar, la domnul viceprimar, la colegi, nu aici, în Consiliul Local. Dacă o să vorbim mult cu bordura, că lipsește, nu o să mai rezolvăm. De asta suntem în consiliile de administrație, de asta reprezentăm școlile și liceele să venim la domnul primar, domnul vice, între noi, colegii”, a intervenit spunând Petru Taielup, consilier local din partea PSD și președinte de ședință.

Acesta a arătat exemplul său, că la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, anul trecut, le-a rezolvat problemele cu căldura.

Eu sunt la Liceul Gheorghe Asachi, anul trecut au avut probleme cu căldura și le-am rezolvat. Am mers, am deschis toate ușile și am rezolvat problema acolo. Am rezolvat o problemă la Liceul Sanitar. Și nu m-am dat public să mă vadă presa că o rezolvat consilierul ăsta Taielup multe, nu”, a conchis consilierul social democrat.

La acestea, Andrei Amos, consilier local din partea PNL, i-a sugerat colegului său să nu le mai dea lecții, pentru că este dreptul lor să aibă intervenții în plenul CL.


 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Proiect dedicat tinerilor, lansat la Botoșani de AJOFM și o Asociație din Suceava! (Foto, Video)

astăzi, 15:50

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) din Botoșani, în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, județul Suceava, a lansat un proiect de...

O nouă alertă de pestă porcină africană la Botoșani. Director DSVSA: „Omul este principalul vector de transmitere” (Video)

astăzi, 13:31

Autoritățile sanitar veterinare din județul Botoșani au primit confirmare de la Suceava că este un nou focar de pestă porcină. Cazul a fost constatat în comuna Roma. În acest sen...

Drum abia modernizat, din Botoșani, cu „deficiențe majore” și un „crater” pentru care s-a mai intervenit! (Video)

Monday, 29 September 2025

Mai mulți cetățeni ai județului Botoșani au reclamat faptul că DN 29D Botoșani – Ștefănești începe să se degradeze, deși lucrările de modernizare au fost recepționate î...