Poetul din Botoșani care a murit dăruind ”Emoția ca o spovedanie” (Video)

”Mă tot duc ca o iertare / A iluziei c-am fost...”. A murit cu mâna întinsă, dăruind cărți tuturor. Grăbit, ostenit parcă de vremea care îi punea poveri pe umeri.

Poetul din Botoșani care a murit dăruind ”Emoția ca o spovedanie” (Video)

 Adrian Jacotă  

Adrian Jacotă s-a stins discret, în timp ce aștepta răspunsuri de la prieteni. ”Ai primit cartea?”, oare câți dintre noi am găsit în căsuța de mesaje aceste cuvinte? Nu apucai să răsfoiești, să colinzi printre cuvinte, să îi simți ritmul, bătaia de suflet care părea să-i spargă pieptul. Tocmai scosese de sub tipar cartea ”Emoția ca o spovedanie”. Al treilea volum de poezie. Ultimul. Ne-a scris grăbit, fremătând într-un fel bizar: ”Trimite adresa, vreau să îți trimit cartea!”. Era bucuros, dar și neliniștit, era cald și totuși îmbrăcat într-o tristețe gri, de toamnă ploioasă.  

 

Născut în 19 aprilie 1957 la Hudeşti, județul Botoşani, debutase în 1983 pe scena de la Flacăra cu chitara și cu vocea-i inconfundabilă.

A fost un purtător de lumină, în ciuda negurilor care îl mai cuprindeau. Paşnic uneori, boem, fără artificii, fără frivolităţi. Cioturos alteori, se năpustea sau striga, risca sufletește sau vorbea răspicat ceea ce mulţi nu îndrăzneau nici măcar să gândească.

Vocea lui Adrian Jacotă a impresionat publicul și după ce Flacăra nu a mai fost. Melodiile lui au adunat mii de vizualizări pe You Tube: "Găleata cu apă" (versuri Adrian Păunescu), "Dor de plâns" (versuri Adrian Jacotă) sau "Mama" (versuri Adrian Jacotă).

În anii 80, în Botoșani, Adrian Jacotă cânta. Dar mai întâi, neștiut de nimeni, s-a îndrăgostit de poezie. Pentru că dincolo de zbuciumul muzicii, de acordurile gălăgioase uneori, a simțit fiorul cuvântului. ”Prima dată am scris poezii. Prima poezie am scris-o la 10 ani. Apucăturile de copil, cum pățesc toți copiii inventivi... Dar și poezia am luat-o în serios mult mai târziu, când am întâlnit persoane demne de încredere. De exemplu Mircea Ionescu-Quintus, pe vremea când mergeam la cenaclu la Ploiești și el mai venea pe acolo”, mărturisea Adrian Jacotă, în urmă cu câțiva ani.

De la poezie la folk nu a mai fost decât un pas. ”Noi, românii, simțim muzica din poezie. Asta e ca chestia aceea spusă de Rodin: unii se uită la o piatră și nu văd nimic, dar noi, sculptorii, ne uităm la piatră și vedem deja sculptura, o vedem înăuntrul ei. Muzica e în poezie, dacă citești cu atenție și te concentrezi simți melosul poeziei. De aceea folkul nu va muri atât timp cât românul va scrie poezie. Oricum este derivat din cea mai cu suflet muzică ce s-a compus în țara asta. E ascultat la fel ca muzica pop, rock. Și nu e pentru oricine. Apoi, majoritatea pieselor folk sunt compuse pe versuri bune, pe poezie adevărată. Mai sunt și lălăieli, încropeli, fără îndoială, dar în general s-a compus pe texte bune, nu neapărat românești. Folkul are trăinicie în el, folkul cu poezia se sprijină reciproc. Eu cred că o să rămână mult și bine. Face parte din viața ta. Dacă îți pică curentul, dacă te rătăcești cumva și rămâi singur, iei o frunză, sufli în ea, îți aduci aminte o poezie, e a ta, e cu tine. Găsești o muzică în orice, e legătura naturală”.

Vestea plecării lui Adrian Jacotă a căzut greu, ca o ploaie rece și tristă de toamnă.

Încă mai aștepta răspunsuri de la oamenii care îi primeau cartea. Încă se ”spovedea” cu emoția târzie a poetului care nu vrea să renunțe la cuvânt.

Rămânem să citim, în tăcere, cartea omului care nu mai este.

Dumnezeu să îl ierte!

 

Adrian Jacotă: Surîs de lut

O să mor scîncind dar tandru

Într-un șanț pe-un mal de drum

Hîtru ca un copilandru

Uns de ierburi cu parfum

Mă tot duc ca o iertare

A iluziei c-am fost...

Rătăcitu-m-ai cărare,

Gînd rănit, făr'-adăpost

O să mor și nu mă doare

Carnea doar rupînd condee

Lacrimi beau din călimare

Într-un șanț ca-ntr-o tranșee

Peste tot rînjește ura

Cu bezmetică furie

Omul rău, lepădătura

Plînge, plîns de bucurie

Orice pas e umbră rece

Plata e în tot ce doare

Simt cu visul ce mă trece

Moartea binecuvîntare

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Sub Sfânt Acoperământ, credincioșii din Agafton s-au unit în rugăciune!

Wednesday, 1 October 2025

Sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, celebrată pe 1 octombrie, are o semnificație profundă în tradiția ortodoxă. Aceasta evocă viziunea Sfintei Împărătese a Cerului,...

Artistul pitit în propria discreție, dorohoianul care calcă lutul în picioare pentru a-i da strălucire și nemurire! - VIDEO

Tuesday, 30 September 2025

Născut pe 13 iunie 1963, la Havârna, în județul Botoșani, Petru Maxim creează de mai bine de trei decenii în Dorohoi, acolo unde dibăcește în lut, unde rostuiește linii ...

Tezaurul Botoșanilor și biserica veche de 529 de ani: „Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei…”

Tuesday, 30 September 2025

Într-o zi de 30 septembrie, în urmă cu 529 de ani, se termina zidirea Bisericii ”Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Popăuți din Botoșani. A fost zidită ca biserică ...