Luna aprilie, anul 1951, închisoarea de la PiteÈ™ti. Nicolae Purcărea, un tânăr deÈ›inut politic de 28 de ani a coborât în infern. Reeducare prin tortură. După 11 ani de închisoare, în care a suferit pentru a-È™i păstra credinÈ›a È™i demnitatea, stătea drept înaintea lui Eugen Èšurcanu, cel mai cumplit torÈ›ionar al României comuniste. Èšurcanu îl întreabă cu dispreÈ›:
-Mai crezi în Dumnezeu?
-Cred, a răspuns fără teamă Nicolae.
-Câtă otravă, cât putregai mai ai în tine! Dar de fier să fii È™i tot te voi topi!, a spus Èšurcanu, cu mânie.
În urma acestui dialog, chinurile au mai continuat, cu întreruperi, până în anul 1964, când au fost graÈ›iaÈ›i deÈ›inuÈ›ii politici.
63 de ani mai târziu, după 38 de ani de comunism È™i 25 de ani de libertate. O societate democratică, tolerantă, care luptă pentru libertatea de exprimare È™i este împotriva discriminării:
Un tânăr este picat la un interviu pentru un post într-o multinaÈ›ională, pentru că, spre sfârÈ™itul evaluării, atunci când este întrebat ce face în timpul liber, afirmă că este voluntar într-o asociaÈ›ie pro-viață.
O studentă cu convingeri creÈ™tin-ortodoxe refuză să-È™i primească în camera de cămin câÈ›iva prieteni care mergeau cu preotul de Bobotează, pe motiv că vor râde colegii de ea.
O studentă la Asistență Medicală este trimisă în restanță, după ce afirmă la un examen că avortul este o traumă È™i are consecinÈ›e fizice, psihice È™i sufleteÈ™ti asupra femeii.
Unei tinere îi este ruÈ™ine să afirme în faÈ›a colegilor că È›ine post, din teama de a fi considerată retrogradă, aÈ™a că preferă să mănânce de dulce când sunt ei prezenÈ›i, pentru a nu fi luată în râs.
Cu toate că unii dintre cei menÈ›ionaÈ›i îÈ™i afirmă clar valorile în care cred, în aer pluteÈ™te aceeaÈ™i presiune nerostită public – de a renunÈ›a la credință È™i valori pentru a fi integrat în societate, la fel ca în anii ’50; diferenÈ›a ar fi că, în prezent, tortura fizică este înlocuită cu marginalizarea, dispreÈ›ul È™i lipsa de respect, eventual cu o remarcă de genul celeia pe care am primit-o eu în urmă cu două săptămâni: "într-o È›ară normală, tu ar trebui să fii în închisoare". Despre acest episod voi mai scrie, acum l-am amintit doar pentru a uÈ™ura comparaÈ›ia între cele două momente menÈ›ionate È™i a reflecta despre cum poate fi înÈ›elesă normalitatea.
Una dintre deosebirile între cele două perioade este faptul că din sufletele noastre s-au "topit" tăria morală, demnitatea, puterea mărturisirii credinÈ›ei, pe care le-au avut acea generaÈ›ie de intelectuali, oameni de cultură È™i clerici care au suferit în temniÈ›ele comuniste.
Nu numai societatea este de vină pentru ceea ce ni se întâmplă, ci È™i lipsa noastră de verticalitate È™i curaj în afirmarea adevărului în care credem. Sfântul Nectarie al Eghinei identifică această stare ca fiind o lipsă de bărbăție morală È™i spune că este cea mai gravă neputință sufletească, pentru că din cauza ei apar toate greÈ™elile: "Cel lipsit de vigoare morală nu are forÈ›a de a se împotrivi nici ispitelor care vin dinafară, È™i nici celor care se nasc dinlăuntrul inimii; nu este în stare să respingă păcatul; recunoaÈ™te frumuseÈ›ea harului È™i a virtuÈ›ii È™i mărturiseÈ™te duhoarea È™i urâÈ›enia păcatului, dar îi este cu neputință să se împotrivească È™i să rămână ferm în dorirea binelui. Cel care nu are tărie morală ajunge un om foarte rău È™i primejdios pentru toÈ›i."
Lipsa bărbăției morale are drept consecinÈ›e laÈ™itatea, compromisul È™i, în final, imoralitatea, fiindcă la început eÈ™ti tentat să faci un rău pentru a te integra, iar în final ajungi să crezi că acel lucru rău este, de fapt, bun È™i te obiÈ™nuieÈ™ti cu el.
Vlad Herman, marturieathonita.ro
