Fiecare copac cu umbra sa, fiecare fin cu nasul sau... Sa vedem si care-i finalul povestii!
In Biserica sunt doua Sf. Taine care au nevoie de nasi: Botezul si Cununia. Rolul lor de parinti spirituali este bine cunoscut de majoritatea crestinilor.
Ei au menirea de a indruma viata religios-morala a finilor cu sfaturi, indemnuri si rugaciuni pentru mantuirea lor. Faptul ca, parintii spirituali se adauga parintilor trupesti cu purtarea lor de grija nu incurca pe nimeni.
Fiecare fin isi are nasul sau, dar si fiecare nas isi are nasul sau. Deci, toti finii au nasi si toti nasii au fini si nasi deopotriva.
Tot asa se prezinta situatia si in sirul filiatiilor genealogice fie ele spirituale sau cosangvinice: fiul are tata, dar si fii poate avea, precum si tatal are tata si tot asa...Deci, toti fiii si tatii au tati, iar toti tatii au un Tata, cel mai de pe urma, dar si cel mai dintai....
Acest Tata suprem este mai presus decat toti tatii si are foarte multi fii in lume. El este Tata pentru toti tatii din lume care sunt fiii Lui, El fiind Dumnezeu-Tatal.
De asemenea, El este si Nasul tuturor finilor si a tuturor nasilor din lume, intrucat in numele Sau se boteaza toti, tuturor le este desavarsit Parinte spiritual si tot El ii indruma pe toti cu intelepciune prin Duhul Sau cel Sfant spre mantuire, fericire si viata vesnica.
El nu are neaparat de oferit bunuri pamantesti, daruri trecatoare, desi poate sa le ofere si pe acestea, insa poate cu mult mai mult sa ofere cele mai de pret bunuri spirituale, cele mai alese daruri nestricacioase: iubirea, intelepciunea, bucuria, cunoasterea, pacea, sanatatea... si viata vesnica.
Nasii si tatii de pe pamant pot da fiilor lor darurile vremelnice: o masina, o casa si alte proprietati si daruri din acestea, ca sa amintim doar cateva, insa de-ar face acestora cadou toate bogatiile lumii, cu nimic nu vor putea depasi vreodata ori nu vor putea oferi ceea ce daruieste acest Tata si Nas bogat din ceruri.
Pe multi, insa nu-i intereseaza comorile din cer si mostenirile viitoare si nu vor sa auda sau nu vor sa aiba de a face cu Tatal din cer, ci cu nasul de pe pamant.
Oricat de bogat ar fi Cel din cer, tot acesta de pe pamant e mai aproape - zic unii...
Si asa se intampla, ca acesti candidati la statutul de fini alearga la candidatii cu statutul de nasi, manati de trebuinte...Nasii trebuie sa fie neaparat bogati pentru ca lista de cheltuieli este lunga si trebuie sa fie cu stare si cu dare de mana acestia...
Din pricina mercantilismului epocii noastre s-a modificat perceptia astazi fata de ceea ce numim institutia nasilor.
De asemenea, in mentalitatile omului modern si ideea de paternitate a fost deturnata de la rostul ei...
Toti acesti "ortodocsi" care nu mai gandesc ortodox si au facut vraiste cu Ortodoxia noastra "isi au si ei Nasul lor"...
De aceea, mi-am ingaduit sa spun asa si despre Parintele spiritual din Cer, in sens larg, intrucat mai devreme sau mai tarziu toti finii "mercantilosi" vor avea de a face cu Nasul lor si cu judecata lui cea dreapta...
Altfel spus, fiecare patima, fiecare "dracusor" isi are nasul sau. Adica este leac pentru fiecare boala; sunt "ace pentru toate cojoacele", si pentru cele mai scumpe si pentru alea mai zdrentuite...
In Duminica dregatorului bogat , tanarul a dat nas in nas cu Mantuitorul, iar unul din putinele pacate pe care le avea, anume "alipirea de bunurile materiale", deci, si patima aceasta... si-a gasit Nasul...
Toate poruncile le pazise din tinerete, insa una mai trebuia pentru a fi viu, pentru a mosteni "comorile nepieritoare" si viata cea vesnica.
Mantuitorul ii spune clar: vinde tot, da saracilor si urmeaza-Mi!
I-a cerut, de fapt, sa faca milostenie cu bogatia sa. Bogatia il impiedica sa urmeze calea spre mantuire.
Desigur, nu e bogatia un impediment la mantuire, cum nici saracia, ci alipirea de bunuri. Poti sa fii foarte sarac si sa fii cumplit de avar si de zgarcit, adica nemilostiv...
In acest caz, tanarul era un dregator bogat...Apoi, auzind cuvintele "s-a intristat".
Intalnirea cu Dumnezeu nu trebuie sa ne intristeze, ci sa ne bucure, asa cum nici postirea sau oricare alta nevointa ori fapta buna nu trebuie sa aduca tristete in suflet, ci har, lumina si bucurie.
Daca se intampla sa ne intristam pentru un cuvant al Domnului sau atunci cand ne intalnim cu El sau cu un oarecare semen de-al nostru, inseamna ca undeva este un pacat in viata noastra, o patima...
"Roada duhului este bucuria", citim in Sfanta Scriptura, pe cand pacatul naste tristete...
In dialogul cu Mantuitorul, tanarul s-a vazut in oglinda, oglinda-Hristos. Pana la acest moment el nu se raportase la saraci, nu avea in vedere milostenia, ii scapase acest amanunt esential, acest detaliu care-l tinea in captivitatea propriului sau egoism, legat cu lanturi de aur de propria bogatie.
Hristos l-a eliberat! L-a scos din blocajul sau existential, din prejudecata; se credea bun si drept, "pazea poruncile", insa nu era de ajuns.
A realizat fixitatea schemei lui de gandire, intepenirea lui in parerile proprii, autosuficienta lui actionala si morala, raportandu-se la alte repere, la alte valori, la alta axiologie. Acest lucru il aflam din Sf. Traditie, anume convertirea ulterioara a acestui tanar "finut" care si-a gasit nasul...
De fapt, Mantuitorul a rasturnat multe din "judecatile si prejudecatile de nezdruncinat", care se regaseau in "credinta" si filozofia de viata a fariseilor, a carturarilor si a altor iudei mai bogati sau mai saraci din vremea Sa.
Raportarea tuturor, prin predica Mantuitorului, incepea a se face de acum la valorile Evangheliei, la axiologia Legii celei noi, la Duhul si adevarul ei, nu la litera ori la prescriptiile formaliste.
Mantuitorul a aratat tuturor, deci si tanarului bogat, ca trebuie de aici inainte, sa priveasca din alta perspectiva viata sa si raporturile sale cu Dumnezeu, cu semenii si cu poruncile din Lege.
Mantuitorul a incercat cu aceasta pilda sa ne atentioneze pe fiecare dintre noi, chiar daca nu suntem la fel de bogati ca acest tanar, ca si atunci cand credem ca le-am facut pe toate, ca stam bine cu credinta si faptele noastre, undeva prin viata noastra mai este o problema, undeva un dracusor nu ne da pace, undeva un pacat sta sa se transforme in patima, pentru ca ne-am obisnuit cu el si nu ne mai dam seama de aceasta.
Morala si unul din talcurile acestei parabole este ca, intalnirea cu Hristos, oglindirea aceasta a noastra in cuvintele Lui si fata de El va revela si o latura nevazuta a noastra de care nu am fost constienti si care trebuia indreptata.
In Biserica aceasta descoperire se face prin Taina Spovedaniei si cu ajutorul duhovnicului, unde "Hristos sta de fata, nevazut, ascultand marturisirea noastra, cea cu umilinta".
Din acest dialog cu noi insine si cu Dumnezeu, prin duhovnic, ne va ajuta sa ne eliberam cu adevarat din prejudecatiile noastre, din presupozitiile "nevinovatiei" noastre, din erorile "dreptatilor" noastre, pentru a putea privi din marginea gandurilor noastre autosuficiente, la un Dincolo de noi insine, mai luminos, mai senin, mai curat.
Asadar, finalul intrebarilor "finului cu nas bogat" trebuie sa ne trimita la o schimbare de paradigma: Nu cauta nas bogat aici pe pamant si "nu numi tata aici pe pamant", ci cauta Imparatia Tatalui Ceresc si dreptatea Lui si nu vei saraci... Si mai cauta apoi si un Nas bogat in cer, acolo unde Acesta iti pregateste "mostenire vesnica" si iti da daruri de nunta si "comori nepieritoare" la Nunta Mirelui, daca-ti "pregatesti "haina de nunta" si daca iti dai seama cat de sarac esti atunci cand cauti doar "nasi bogati" aici pe pamant...
Pr. Alin-Cristian Preotu
