Sfantul Vasile cel Mare este sarbatorit in Biserica Ortodoxa pe 1 ianuarie si pe 30 ianuarie alaturi de Sfintii Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur.
Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca sa ne descoperim unii altora simtamintele inimilor, si, datorita naturii noastre comune, sa facem cunoscute celorlalti oameni gandurile noastre, dandu-le la iveala ca din niste camari ascunse ale inimii. Daca am fi alcatuiti numai din suflet, ne-am intelege unii cu altii numai prin gandire; dar, pentru ca sufletul nostru isi zamisleste gandurile in ascuns in trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte si de nume ca sa facem cunoscute cele aflate in adancul nostru. Cand gandirea noastra e rostita, atunci este purtata de cuvant ca de o luntre, strabate aerul si trece de la cel ce graieste la cel ce aude. Daca e tacere adanca si liniste, cuvantul poposeste in urechile ascultatorilor ca intr-un port linistit si nebantuit de vanturi: daca insa zgomotul facut de ascultatori sufla impotriva lui ca o furtuna cumplita, atunci cuvantul naufragiaza, risipindu-se in aer.
Faceti asadar, prin tacere, liniste cuvintelor mele. Poate ca va vor parea folositoare unele din gandurile aduse de cuvintele mele. Greu de prins este cuvantul adevarului si lesne poate scapa celor ce nu sunt cu luare-aminte. De aceea, Duhul a randuit ca el sa fie scurt si strans, sa spuna mult in putine cuvinte, ca prin scurtimea lui sa poata fi usor de tinut minte. Ca firesc este ca o cuvantare buna sa nu-si ascunda ideile in cuvintele obscure, dar nici sa aiba idei de prisos si goale, care sa nu atace tema in miezul ei.
Aceste calitati le are si textul citit noua adineauri din cartile lui Moise, de care isi aduc aminte negresit cei care au fost cu luare-aminte la citirea lui, afara doar de a trecut neobservat pe langa urechile voastre din pricina scurtimii sale. Iata textul:
“Ia aminte de tine insuti, ca nu cumva un cuvant ascuns in inima ta sa se prefaca in pacat“.
Noi, oamenii, pacatuim usor cu gandul. De aceea, Cel care a zidit una cate una inimile noastre, stiind ca cele mai multe pacate le savarsim din imboldul gandurilor noastre, a poruncit ca in primul rand mintea sa ne fie curata. Si pentru ca pacatuim usor cu mintea, Dumnezeu ne cere sa avem de ea mai multa purtare de grija si paza. Ca precum doctorii cei prevazatori intaresc cu mult inainte, prin mijloace profilactice, partile mai slabe ale trupurilor, tot asa si Purtatorul obstesc de grija si adevaratul Doctor al sufletelor a prevazut cu o paza mai puternica mai ales acea parte a sufletului nostru pe care o stim mai inclinata spre pacat. Trupul, ca sa savarseasca o fapta, are nevoie de timp, de prilej, de osteneli, de ajutatori si de alte inlesniri; mintea insa da nastere la ganduri intr-o clipa si le savarseste fara oboseala; iar gandurile cresc fara piedica si le e potrivita orice vreme.
Se intampla uneori ca unuia dintre oamenii seriosi, mandru de respectul ce i se da pentru faptele lui, imbracat pe dinafara in haina infranarii, prin miscarea nevazuta a inimii lui, sa-i alerge mintea la locul pacatului, chiar cand se afla in mijlocul celor ce-l fericesc pentru virtutea lui; cu inchipuirea a vazut cele poftite, si-a ticluit o intalnire rusinoasa si, zugravindu-si lamurit placerea in camara ascunsa a inimii sale, a savarsit pacatul inlauntrul lui, fara de martori, necunoscut de nimeni, pana va veni Cel ce descopera cele ascunse ale intunericului si vadeste pacatele inimilor.
Fereste-te, dar, ca nu cumva un cuvant ascuns in inima ta sa se prefaca in pacat, pentru ca “cel ce se uita la femeie pentru a o pofti a si savarsit desfranare in inima sa“. Da, pacatele savarsite cu trupul sunt impiedicate de multe pricini; dar cel ce pacatuieste cu gandul, pacatuieste tot atat de repede pe cat a si gandit. Deci, acolo unde caderea este grabnica, acolo ni s-a poruncit sa avem si paza mai puternica. De aceea, ni s-a spus: “Nu cumva un cuvant ascuns in inima ta sa se prefaca in pacat“. Dar mai bine sa revenim la cuvintele cu care incepe textul acesta!
II
“Ia aminte de tine insuti!“. Fiecare animal are, prin fire, de la Dumnezeu, Creatorul lumii, instinctul conservarii flintei sale. De cercetezi temeinic totul, vei vedea ca cele mai multe animale se feresc instinctiv de tot ce le vatama si, iarasi, printr-o pornire naturala, se indreapta sa manance numai ce le este folositor. Noua, insa, Dumnezeu, invatatorul nostru, ne-a dat aceasta mare porunca: sa facem cu ajutorul ratiunii ceea ce animalele fac din instinct; ne-a poruncit ca pe cele savarsite de animale instinctiv, pe acelea noi sa le facem cu luare-aminte si cu o continua supraveghere a gandurilor, ca sa putem pazi cu strasnicie darurile date noua de Dumnezeu: sa fugim de pacat, dupa cum animalele fug de ierburile otravitoare, sa urmarim dreptatea, dupa cum ele cauta iarba cea hranitoare. “Ia aminte de tine insuti“, ca sa poti deosebi ce-i vatamator de ce-i mantuitor.
Luarea-aminte este dubla: una, prin care privim lumea inconjuratoare cu ochii trupului; alta, prin care contemplam pe cele nemateriale cu puterea rationala a sufletului. Daca am spune ca porunca “Ia aminte de tine insuti” se refera la functiunea vizuala a ochilor, ne vom convinge indata ca e cu neputinta, intr-adevar, cum ar putea omul sa se cuprinda cu ochiul cu totul pe sine? Ochiul nu poate sa se vada nici pe sine; nu ajunge sa vada crestetul capului, nu vede spatele, fata si nici cum sunt asezate maruntaiele inlauntru. Si ar fi necucernic sa spui ca poruncile Domnului sunt cu neputinta de indeplinit!
Ramane, deci, sa raportam aceasta porunca la functiunea mintii. “Ia aminte de tine insuti“, adica: analizeaza-te pe tine insuti in toate privintele! Sa ai neadormit ochiul sufletului pentru paza ta, pentru ca “prin mijlocul laturilor treci“; in multe locuri sunt infipte de dusmanul tau curse ascunse; uita-te la toate cele din juru-ti “ca sa scapi din cursa ca o caprioara si din lat ca o pasare“. Caprioara nu cade in curse pentru ca are vederea patrunzatoare. De aceea si numele ei, de caprioara, si l-a capatat de la vederea ei patrunzatoare. Pasarea, la randul ei, daca e atenta, cu ajutorul aripilor ei usoare zboara mai presus de viclesugurile vanatorilor. Vezi, dar, sa nu pari mai nepriceput decat animalele cand e vorba de propria-ti paza! Pazeste-te sa, nu cazi in curse si sa ajungi prada diavolului, “vanat de el spre a face voia lui“.
III
“Ia aminte de tine insuti“, adica: Nu lua seama nici la cele ale tale, nici la cele din jurul tau, ci numai la tine insuti. Altceva suntem noi insine, altceva cele ale noastre si altceva cele din jurul nostru. Sufletul si ratiunea suntem noi insine, intrucat am fost facuti dupa chipul Creatorului. Trupul si simturile Sale sunt cele ale noastre. Averile, artele si meseriile sunt cele dimprejurul nostru.
– Ce spune deci aceasta porunca?
– Nu lua aminte la trup, nici nu urmari cu orice chip binele trupului: sanatatea, frumusetea, desfatarea cu placeri, viata lunga; nu admira averile, slava si puterea; nu socoti mare lucru pe cele ce sunt: in slujba acestei vieti trecatoare, ca nu cumva prin ravna pentru ea sa dispretuiesti viata ta cea adevarata, ci ia aminte de tine insuti, adica de sufletul tau. Pe el impodobeste-l, de el poarta de grija, pentru ca prin luarea-aminte sa fie indepartata, toata intinaciunea venita peste el din pricina rautatii, sa fie curatit de toata rusinea provenita de pe urma pacatului, sa fie impodobit si sa straluceasca prin toata frumusetea virtutii.
Cerceteaza-te pe tine cine esti, cunoaste-ti firea ta! Cunoaste ca trupul tau e muritor, iar sufletul nemuritor! Cunoaste ca viata noastra este dubla: una, proprie trupului, iute trecatoare; alta, inrudita cu sufletul, fara de sfarsit. “Ia aminte, deci, de tine insuti“!
Nu te alipi de cele muritoare, ca si cum ar fi vesnice, nici nu dispretui pe cele vesnice, ca si cum ar fi trecatoare. Nu te uita la trup, ca este trecator, ci poarta grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Ia seama cu toata luarea-aminte de tine insuti, ca sa stii sa imparti fiecaruia ce-i de folos: trupului, hrana si imbracaminte; sufletului, dogmele credintei, cresterea buna, deprinderea virtutii, indreptarea patimilor. Nu ingrasa mult trupul, nici nu cauta sa pui pe dansul multa carne, pentru ca “trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului, impotrivindu-se unul altuia“.
Ia seama ca nu cumva ingrasand trupul sa dai multa putere partii celei rele din tine. Dupa cum la talerele balantei de ingreunezi un taler, usurezi pe celalalt, tot asa, cu trupul si cu sufletul: marirea unuia aduce negresit micsorarea celuilalt. Daca trupul e gras si ingreunat cu multa carne, mintea neaparat isi indeplineste slab si neputincios functiunile sale; daca insa, sufletul e puternic si prin indeletnicirea cu faptele si gandurile bune se ridica la propria sa maretie, atunci e firesc ca starea trupului sa se vestejeasca.
IV
Porunca de a lua aminte de tine insuti este folositoare si bolnavilor, dar foarte potrivita si celor sanatosi. Doctorii poruncesc celor bolnavi sa ia aminte de ei insisi si sa nu neglijeze nimic din cele ce slujesc la vindecarea lor. Tot asa si Cuvantul, Doctorul sufletelor noastre, vindeca, cu acest mic ajutor, sufletul imbolnavit de pacat. “Ia aminte de tine insuti”, ca dupa marimea pacatului sa primesti si ajutorul tratamentului. Ti-e mare si greu pacatul? Ai nevoie de pocainta adanca, de lacrimi amare, de privegheri indelungate si de post necontenit. Ti-e usor si mic pacatul? Sa-ti fie si cainta la fel cu greseala.
Numai “ia aminte de tine insuti”, ca sa cunosti cand ti-e sanatos si cand ti-e bolnav sufletul. Ca multi oameni, din pricina marii lor neluari aminte, sufera de boli grele, boli de nevindecat; si nici ei nu stiu ca sunt bolnavi. De aceea, mare este folosul acestei porunci chiar pentru cei sanatosi cu faptele. Deci aceeasi porunca tamaduieste pe cei bolnavi, dar desavarseste si pe cei sanatosi.
Fiecare dintre noi, cei ce suntem ucenici ai Cuvantului, suntem slujitorii uneia dintre slujbele poruncite noua de Evanghelie. Ca in casa cea mare, in Biserica aceasta, nu sunt numai tot felul de vase, de aur, de argint, de lemn sau de lut, ci si felurite meserii, asa are casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, vanatori, calatori, arhitecti, zidari, plugari, pastori, atleti, ostasi. Porunca aceasta scurta se potriveste tuturor acestora, imboldindu-l pe fiecare atat pentru a savarsi cum trebuie meseria lui, cat si pentru a-i stimula vointa.
Esti vanator, trimis de Domnul, oare a spus: “Iata, Eu trimit vanatori multi si ei ii vor vana pe ei de pe orice munte“? Ia aminte, cu foarte multa grija, sa nu-ti scape vanatul, ci sa aduci la Mantuitorul pe cei pe care, salbaticiti de pacat, i-ai prins prin cuvantul adevarului.
Esti calator? Esti la fel cu cel care spune aceasta rugaciune: “indreapta pasii mei“. Ia aminte de tine insuti, sa nu te ratacesti din drum, sa nu te abati la dreapta sau la stanga. Mergi pe calea cea imparateasca!
Arhitectul sa puna credintei trainica temelie, care este Iisus Hristos. Zidarul sa vada cum zideste! Nu cu lemne, cu iarba, cu trestie, ci cu aur, argint si pietre pretioase.
Esti pastor? Ia aminte sa nu neglijezi ceva din indatoririle tale de pastor! Care sunt acestea? Pe cel ratacit intoarce-l, pe cel ranit oblojeste-l, pe cel bolnav tamaduieste-l.
Esti plugar? Sapa de jur imprejur smochinul cel neroditor si da-i toate ingrijirile ca sa rodeasca.
Esti ostas? Sufera pentru Evanghelie, lupta lupta cea buna: impotriva duhurilor rautatii, impotriva patimilor trupului, luand toate armele lui Dumnezeu; nu te incurca in treburile vietii ca sa placi celui ce te-a inscris in oaste.
Esti atlet? “Ia aminte de tine insuti” ca nu cumva sa calci legile atletice, ca nimeni nu este incununat daca nu lupta dupa lege. Imita pe Pavel, care alerga, se lupta si lovea. Si tu, ca un bun luptator, sa ai fixa privirea sufletului; acopera partile slabe ale trupului, aparandu-te cu mainile; fii cu privirea necontenit atintita spre adversar! Cand alergi, zoreste spre cele dinainte; alearga asa, ca sa primesti premiul.
Cand lupti, lupta impotriva dusmanilor nevazuti. Asa te vrea sa fii toata viata aceasta porunca a Scripturii! Sa nu cazi in lupta, sa nu dormi, ci sa fii in frunte, cumpatat si cu luare-aminte de tine insuti.
V
Nu-mi va ajunge ziua sa povestesc cata putere are aceasta porunca din Scriptura si cat este de potrivita tuturor celor ce slujesc Evangheliei lui Hristos. “Ia aminte de tine insuti“! Fii treaz, sfatuieste-te, pazeste cele prezente, poarta grija de cele viitoare! Nu parasi, din pricina lenei, cele de fata si nici nu-ti inchipui ca ai in mana cele ce nu sunt si poate nici nu vor fi. Nu este oare o greseala fireasca la tineri, din pricina usuratatii mintii lor, de a socoti ca au tot ce nadajduiesc? In linistea noptii sau cand au ragaz isi fac planuri irealizabile si cu usuratatea mintii lor, sunt purtati de colo-colo; isi imagineaza viata stralucita, casatorie bogata, copii multi, batraneti adanci, cinste de la toti oamenii.
Apoi, pentru ca nimic nu le poate opri nadejdile, se inalta cu mintea la cele mai marete situatii pe care le pot avea oamenii: isi inchipuie ca au sa aiba case frumoase si mari, pline cu tot felul de obiecte de pret; le inconjoara cu atata pamant cat imaginatia lor desarta poate sa-l taie din tot pamantul lumii, iar recoltele bogate ale acestor intinse domenii le strang in hambare imaginare. La acestea mai adauga cirezi de vite, multime nenumarata de slugi, demnitati politice, stapanire peste popoare, conducere de ostiri, razboaie, trofee si chiar demnitatea de imparat. Terminand toate acestea, prin plasmuirile goale ale mintii lor, in nebunia lor mare, par ca se si desfata de cele nadajduite, ca si cum ar si fi prezente si le-ar sta la picioare. Acelasi cusur il au si lenesii cand viseaza, desi le este treaz trupul.
Potolind dar aceasta ingamfare a mintii si inflacarare a gandurilor, si oprind ca prin frau nestatornicia mintii, Scriptura da aceasta mare si inteleapta porunca: “Ia aminte de tine insuti”! Nu-ti imagina cele ce nu exista, ci intrebuinteaza spre folosul tau cele ce sunt!
Cred insa ca Legiuitorul a dat acest indemn si ca sa smulga un alt cusur omenesc, in adevar, fiecaruia ii place sa se intereseze mai mult de treburile altuia decat de propriile lui griji. Si, ca sa scapam de acest cusur, porunca spune: inceteaza de a te interesa de pacatele altuia. Nu mai da ragaz gandurilor sa se ocupe de cusururile altora, ci “Ia aminte de tine insuti”, adica: intoarce-ti ochiul sufletului spre cercetarea propriilor tale cusururi.
Da, multi oameni, dupa cuvantul Domnului, vad paiul din ochiul fratelui, dar nu vad barna din ochiul lor.
Nu inceta deci de a te cerceta pe tine insuti, ca sa vezi daca viata ta merge dupa poruncile Domnului; dar nici nu te uita in jur la ceilalti oameni, ca sa vezi daca ai putea gasi vreo pata la cineva, asa cum a facut fariseul acela nesuferit si ingamfat, care statea si-si dadea dreptate, iar pe vames il defaima, ci cerceteaza-te necontenit pe tine insuti sa vezi daca nu cumva ai pacatuit cu gandul, daca nu cumva limba a alunecat, luand-o inaintea mintii, daca nu cumva ai savarsit cu mainile ceva nesocotit. De vei gasi in viata ta multe pacate – si vei gasi negresit, ca esti om -, spune ca vamesul: “Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul“. Asadar, “Ia aminte de tine insuti“!
Aceste cuvinte iti vor fi de folos si daca ai o stare infloritoare si stralucita, iar viata ta se deapana fara de piedica. Ele iti vor fi un bun sfatuitor; iti vor aduce aminte de nestatornicia lucrurilor omenesti. Iar daca esti stramtorat de nenorociri, cuvintele acestea iti vor rasuna la timp in inima ta. Ele te vor face sa nu te inalti cu ingamfare mandrindu-te fara margini, dar nici sa cazi, de deznadejde, in mare descurajare. Te mandresti cu bogatia? Te lauzi cu stramosii? Te falesti cu patria, cu frumusetea trupului si cu cinstea ce ti-o dau oamenii?
“Ia aminte de tine insuti”, ca esti muritor! “Pamant esti si in pamant te vei intoarce“.
Priveste la cei care inaintea ta s-au bucurat de aceeasi viata stralucita! Unde sunt cei investiti cu inalte demnitati politice? Unde sunt retorii cei neintrecuti? Unde sunt cei care organizau si subventionau serbarile populare? Unde sunt stralucitii crescatori de cai de curse, generalii, satrapii, tiranii? Nu sunt toti pulbere? Nu sunt toti basm? Nu se reduce amintirea vietii lor la cateva oase?
Uita-te in morminte si deosebeste, daca poti, cine si cine e stapanul, cine e saracul si cine e bogatul! Deosebeste, de-ti sta in putere, pe intemnitat de imparat, pe cel puternic de cel neputincios, pe cel frumos de ce urat.
Dar daca ai sa-ti amintesti de firea ta omeneasca, n-ai sa te mandresti nicicand, ci ai sa-ti aduci aminte de tine insuti, daca “iei aminte de tine insuti”.
VI
Iarasi, esti de neam prost si fara slava, esti cel mai sarac dintre saraci, fara casa, fara patrie, bolnav, lipsit de cele de trebuinta zilei, plin de frica in fata autoritatilor, dispretuit de toti din pricina smereniei vietii tale?
Chiar Scriptura o spune: “Saracul nu poate suferi amenintarea“. Dar nici nu-ti pierde nadejdea ca n-ai nimic din cele ravnite de oameni! Dimpotriva, gandeste-te si la bunatatile pe care le ai de pe acum de la Dumnezeu, dar si la cele ce-ti sunt pastrate, prin fagaduinta, pentru mai tarziu. Mai intai esti om, singurul dintre vietuitoare facut cu mana lui Dumnezeu. Oare, daca judeci drept, nu-i de ajuns aceasta, ca sa te bucuri cel mai mult ca ai fost facut de mainile lui Dumnezeu, Cel ce a creat totul?
Mai mult inca: fiind facut dupa chipul Creatorului tau, vei putea, printr-o buna-vietuire, sa te inalti pana la aceeasi cinste cu ingerii. Ai primit suflet rational. Cu el cunosti pe Dumnezeu.
Cu mintea contempli natura existentelor; cu ea, culegi fructul cel preaplacut al intelepciunii. Toate animalele de pe pamant, domestice si salbatice, toate cate traiesc in apa si cate zboara prin vazduh iti sunt roabe si supuse.
N-ai inventat tu, omule, artele si meseriile? N-ai intemeiat tu orasele? N-ai nascocit tu toate cate-s de trebuinta si cate-s spre desfatare? Nu-ti sunt marile accesibile datorita ratiunii tale? Nu slujesc vietii tale pamantul si marea? Nu-ti arata vazduhul, cerul si corurile de stele ordinea lor? Pentru ce te superi ca nu ai cal cu frau de argint? Ai, insa, soarele, care, prin alergarea lui cea iute, te lumineaza ca o faclie in fiecare zi! N-ai stralucirile argintului si ale aurului? Ai, insa, luna, care, prin stralucirea ei, te scalda cu nemasurata ei lumina! Nu umbli in trasuri aurite?
Dar picioarele tale iti sunt cea mai potrivita trasura! Pentru ce, dar, fericesti pe cei cu punga plina, dar care au trebuinta de picioarele altora ca sa se miste? Nu dormi pe pat de fildes? Ai, insa, pamantul mult mai de pret decat fildesul, care-ti face odihna dulce, somnul grabnic si lipsit de griji! Nu locuiesti sub acoperis de aur? Ai, insa, cerul care straluceste cu frumusetile de nedescris ale stelelor! Si toate acestea sunt numai bunatatile cele omenesti date tie de Dumnezeu! Dar sunt altele si mai mari!
Pentru tine, Dumnezeu intre oameni; pentru tine, impartirea Duhului; pentru tine, nimicirea mortii; pentru tine, nadejdea invierii; pentru tine, poruncile dumnezeiesti, care-ti desavarsesc viata; pentru tine, calea catre Dumnezeu, prin indeplinirea poruncilor; pentru tine, pregatita imparatia cerurilor; pentru tine, cununile dreptatii gatite tie, celui ce, pentru virtute, nu fugi de ostenelile virtutii.
VII
Daca vei lua aminte de tine insuti, vei gasi in jurul tau mai multe frumuseti si bunatati decat acestea. Te vei desfata cu cele ce ai si nu te vei supara de cele ce-ti lipsesc.
Sa ai necontenit inaintea ochilor porunca aceasta! iti va fi de mare ajutor. De pilda: a pus mania stapanire pe gandurile tale si, impins de furie, rostesti cuvinte necuviincioase si faci fapte cumplite si salbatice? Daca vei lua aminte de tine insuti, vei potoli mania ca pe un manz neputincios si neinfranat, atingand-o cu lovitura ratiunii ca si cum ai atinge-o cu o varga; iti vei stapani limba si nu-ti vei indrepta mainile spre cel ce te-a maniat.
Iarasi: navalesc pofte rele si, ca un taun, iti atata sufletul spre porniri nestapanite si desfranate? Daca vei lua aminte de tine insuti, iti vei aminti ca placerea de acum va avea sfarsit amar, ca gadilarea de acum din trupul tau, pricinuita de placere, va naste viermele cel inveninat care te va munci in veci in iad, si ca inflacararea trupului va ajunge mama focului vesnic. Ei bine, atunci placerile vor pleca indata, fugarite; si minunata potolire si liniste se va pogori in sufletul tau, asa cum se potoleste galagia unor slujnice zburdalnice la sosirea unei stapane intelepte.
“Ia aminte, dar, de tine insuti”! Cunoaste ca o parte a sufletului tau este rationala si cugetatoare, iar alta, irationala si patimasa. E firesc ca prima sa conduca, iar cealalta sa asculte si sa se supuna ratiunii. Deci, sa nu lasi ca ratiunea, fiind robita, sa ajunga sclava patimilor, dar iarasi, nici sa ingadui patimilor sa se ridice impotriva ratiunii si sa puna stapanire pe suflet.
Mai mult, luarea-aminte si studierea atenta a propriei tale persoane te va conduce si la cunoasterea lui Dumnezeu.
Daca iei aminte la tine insuti, nu mai ai nevoie sa descoperi pe Creator in celelalte creaturi; vei contempla in tine insuti, ca intr-un microcosmos, marea intelepciune a Creatorului tau.
Din sufletul tau necorporal vei cunoaste ca si Dumnezeu este necorporal; ca nu e circumscris in spatiu, pentru ca nici mintea ta nu avea mai inainte sedere in spatiu, ci ajunge in spatiu prin unirea sa cu trupul. Vei crede ca Dumnezeu este nevazut, gandindu-te la sufletul tau; ca si el nu poate fi vazut cu ochii trupului. Da, sufletul n-are nici culoare, nici forma, nici nu poate fi definit prin vreo caracterizare materiala, ci se cunoaste numai din functiunile sale.
Tot asa si Dumnezeu: nu cauta sa-L intelegi cu ajutorul ochilor, ci, ingaduindu-i mintii credinta, cauta sa ai o intelegere spirituala despre El!
Admira pe Mester pentru chipul minunat prin care a legat sufletul tau cu trupul, incat sufletul sa se intinda pana la extremitatile trupului, facand unitare madularele cele mai deosebite ale trupului. Gandeste-te la puterea pe care sufletul o da trupului, la dragostea trupului pentru suflet: trupul primeste de la suflet viata, iar sufletul de la trup, durerile.
Gandeste-te ce minunate camarute are sufletul pentru pastrarea cunostintelor! Cunostintele noi dobandite nu intuneca pe cele de mai inainte, ci sunt pastrate neamestecate si clare, sapate in partea conducatoare a sufletului, ca intr-o coloana de arama. Gandeste-te, apoi, ca sufletul isi pierde propria frumusete daca aluneca spre patimile trupului; si iarasi, daca se curata de uratenia pricinuita de viciu, se inalta prin virtute la asemanarea cu Creatorul.
VIII
Daca vrei, dupa ce ai privit sufletul, priveste si alcatuirea trupului si admira ce locas potrivit a creat Dumnezeu sufletului. Dintre toate vietuitoarele numai pe om l-a creat Dumnezeu cu facultatea de a sta drept. Ca sa cunosti, din pozitia lui, ca viata ta este o origine dumnezeiasca. Toate patrupedele privesc la pamant si sunt plecate spre pantece; numai omul are privirea gata spre cer, ca sa nu se indeletniceasca cu pantecele, nici cu pasiunile cele de sub pantece, ci sa aiba toata pornirea lui spre inaltime.
Apoi, asezand capul in partea cea mai de sus a trupului, a pus in el cele mai alese simtiri. Acolo sunt vederea, auzul, gustul si mirosul, asezate toate aproape unele de altele. Si cu toate ca sunt inghesuite intr-un loc foarte ingust, nici una dintre ele nu impiedica functiunea celei din vecinatate. Ochii au luat locul cel mai inalt, ca nici una din partile trupului sa nu le stea in cale; stau sub o mica iesitura a sprancenelor si-si indreapta privirile drept inainte din cel mai inalt punct al trupului.
Urechile, iarasi, nu se deschid in linie dreapta, ci primesc sunetele din aer printr-un drum intortochiat. Si acesta-i tot semn de cea mai inalta intelepciune! Pe de o parte, ca sunetul sa patrunda in ureche neimpiedicat si sa rasune mai bine izbindu-se de cotiturile urechii, iar pe de alta parte, ca sa nu cada in ureche ceva din afara spre a impiedica simtul auzului. Uita- te si la limba! Cat e de moale si cat de usor se intoarce si intr-o parte si in alta, ca prin varietatea miscarilor ei sa indeplineasca toate nevoile vorbirii!
Dintii, la randul lor, sunt si organele vorbirii – ca dau limbii sprijin puternic -, dar si slujitorii hranei, ca unii o taie, iar altii o faramiteaza. Si asa, daca vei cerceta cu atentia cuvenita si toate celelalte organe ale trupului, daca vei cunoaste bine cum este tras aerul in plamani, cum este pastrata caldura in inima, daca vei cunoaste organele mistuirii si canalele prin care circula sangele, atunci din toate vei vedea adanca intelepciune a Creatorului tau si vei spune si tu ca profetul: “Minunata este stiinta Ta, mai presus de mine“.
Asadar, „Ia aminte la tine insuti”, ca sa iei aminte la Dumnezeu, Caruia slava si puterea in vecii vecilor. Amin.
SFANTUL VASILE CEL MARE, OMILII SI CUVANTARI, Editura Institutului Biblic