Prăznuirea Sfântului Sila și a Sfinților Paisie și Natan a început la Parohia Schit Orășeni duminică, 15 mai 2022, la ora 17:00, săvârșindu-se slujba Vecerniei unită cu Litia de către părintele protopop Petru Fercal, părintele paroh Bolohan Constantin-George și un sobor de 11 preoți. În continuare, s-a săvârșit slujba de pomenire pentru ctitori, pentru eroii neamului și pentru toți cei dragi adormiți întru Domnul, iar luni, 16 mai, s-a oficiat Sfânta Liturghie, scrie doxologia.ro.
„Ne bucurăm de prezența aceasta într-un loc binecuvântat, unde monahii și creștinii doritori de Dumnezeu și de desăvârșire, se rugau, slujeau și mărturiseau frumusețea credinței noastre ortodoxe, virtutea dragostei și a comuniunii între oameni și în felul acesta mărturia că Dumnezeu este cu noi. Credința prin Sfânta Liturghie săvârșită la mănăstiri și la bisericile de mir însemna deschiderea Cerului, coborârea milei lui Dumnezeu și binecuvântarea oamenilor. Dacă vom cerceta istoria neamului nostru, vom vedea că am trecut prin atâtea încercări, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit, pentru că numele Domnului era neîncetat pe buzele creștinilor. Locul acesta ne oferă o pildă deosebită, în sensul că unul dintre sfinții pe care îi prăznuim – Sila – a fost trăitor al acestui schit și de aici, desăvârșindu-se, a mers la Sihăstria Putnei și acolo a continuat frumusețea vieții duhovnicești. Locul acesta ne oferă o istorie de sute de ani și duhul rugăciunii și al Liturghiei neîncetat este prezent ca o candelă aprinsă, tocmai pentru a ne învăța dragostea față Dumnezeu și față de semeni. Ne bucurăm că atât în bisericile din parohie, cât și la mănăstiri, Liturghia nu a încetat, indiferent de încercările prin care am trecut, chiar și în timpul regimului trecut am putut sluji, am putut mărturisi, am putut menține duhul unității de neam și de credință și am putut arăta ce înseamnă dragostea lucrătoare prin fapte bune și învățătura pe care am primit-o de la strămoși”, a precizat în cuvântul de învățătură părintele protopop Petru Fercal.
Acesta a mai menționat că, „dorim să lăsăm și copiilor noștri același duh frumos, de pace, liniște, într-ajutorare, de slujire și de mântuire. Numai în sânul Bisericii vom putea săvârși lucrul acesta. Moșii și strămoșii noștri ne-au lăsat pilda aceasta. De aceea din toate categoriile sociale s-au ridicat oameni deosebiți, care sfințindu-se s-au înscris în calendarul Bisericii noastre Ortodoxe. Dăm slavă Domnului pentru darul acesta ca și în pământul nostru botoșănean, printre alți sfinți, să se numere și Sfântul Sila, cel care a slujit aici și care, cu adevărat, s-a nevoit și s-a pus în slujba lui Dumnezeu, pentru ca «Lumina lui Hristos să lumineze tuturor»”.
La final, toți cei prezenți au fost invitați la agapa creștină pregătită de enoriașii Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani.
A doua zi dimineață s-a săvârșit Sfânta Liturghie, de către părintele protopop Petru Fercal, părintele paroh Bolohan Constantin-George și un sobor de 16 preoți. În continuare, părintele protopop a ținut un cuvânt de învățătură, în care a scos în evidență viața sfântă a Cuviosului Sila și cinstea pe care ar trebui noi să i-o purtăm pentru faptul că s-a născut în ținutul Botoșanilor și a viețuit la Schitul Orășeni o perioadă de timp, dând dovadă de cumințenie, smerenie și ascultare și că ar trebui să fie un exemplu în primul rând pentru locuitorii acestei parohii. Căci, așa cum spunea Sfântul Antonie, „Cugetând la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisosință, bun, cuminte, blând, darnic după putere, îndatoritor, necertăreț și cele asemenea. Căci aceasta este avuția sufletului care nu poate fi furată: să placi lui Dumnezeu prin unele ca acestea și să nu judeci pe nimeni sau să zici: cutare este rău și a păcătuit; ci mai bine este să-ți cauți de păcatele tale și să privești în tine purtarea ta, de este plăcută lui Dumnezeu. Căci ce ne privește dacă altul este rău?”
La finalul slujbei, toți cei prezenți au fost invitați la agapa creștină pregătită de Parohia Schit Orășeni și Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani.
Biserica parohiei Schit Orăşeni, cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului”, a fost construită în anul 1760, fiind ctitoria boierului Iordache Esecescu şi a mamei acestuia pe nume Safta, după cum ne informează inscripţia ctitoricească aflată în pronaosul bisericii de pe peretele despărţitor dintre naos şi pronaos. Biserica a fost construită în timpul domniei lui Grigore Ghica Voievod, fiind lucrată din bârne de stejar pe temelie de piatră necioplită şi acoperită cu draniță sau șindrilă, pe locul unei biserici mai vechi, ridicată în anul 1614, odată cu venirea aici a unor pustnici ruşi. Acest lucru este amintit într-o inscripție de pe catapeteasmă, păstrată şi așezată în biserica din anul 1760, împreună cu mai multe odoare sfinte.
Despre viaţa pustnicească anterioară anului 1760 din Schit Orăşeni, există mărturia celui care a sihăstrit aici pe la anul 1710, Sfântul Cuvios Sila de la Sihăstria Putnei, care era atunci pe la vârsta de 12 ani sub ascultarea stareţului său, ieroschimonahul Ghedeon. Sfântul Sila scria în „Istoricul” său, păstrat în manuscris la Sihăstria Putnei că „am rămas fără stareţ”, vădind cât de mult prețuia el vechea predanie a uceniciei pe lângă cineva care poate să-ți îndrume pașii și arătând astfel motivul pentru care părăsea Schitul Orăşeni, ca să vină la Sihăstria Putnei în anul 1712.
Tânărul Sila era plin de avânt. Starețul Teodosie al Sihăstriei îl citește pe dinlăuntru, îl primește la Sihăstria și îl face în scurtă vreme monah și preot, deși avea vârsta fragedă. Lui Dosoftei, urmașul la conducerea obștii, neobositul Sila îi este mână dreaptă timp de 30 de ani, purtând grijă de toate cele necesare frăţiei. Hrisoavele vremii ne vădesc cât de primit era Părintele Sila de la Sihăstria Putnei, și cum cuvântul său, plin de miez și îndemnător la milostenie, îndupleca inimile spre fapta cea bună. El a încurajat viața duhovnicească a părinților, dragostea pentru slujba bisericii, osteneala mâinilor pentru culegerea textelor, traduceri și întocmiri de pomelnice – semn al recunoștinței pentru dăruitori.
La Sihăstri Putnei va stăreţi 27 de ani, până la trecerea sa la cele veşnice în ziua de 23 aprilie 1783, la vârsta de 86 de ani, sfintele sale moaşte fiind descoperite în anul 1990, alături de cele ale Sfinţilor Cuvioşi Paisie şi Natan.