Au săpat timp de trei zile, o groapă lată de doi metri, lungă de ÅŸase ÅŸi adâncă de 1,8 în cimitirul vechiului penitenciar-spital din Târgu-Ocna, dar nu l-au găsit. Au găsit scheletele altor trei deÅ£inuÅ£i politici, dar oasele lui Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, nu au ieÅŸit la iveală.

"O să revenim înc-o dată la anu’. Mai avem doar câteva locuri unde să căutăm ÅŸi poate, în al doisprezecelea ceas, îl vom găsi", îmi explică la telefon arheologul Gheorghe Petrov de la Muzeul de Istorie NaÅ£ională a Transilvaniei din Cluj. E în maÅŸină pe Oituz, în drum spre casă, cu Marius Oprea, coordonator CICCR, HoraÅ£iu Groza, arheolog la Muzeul de Istorie din Turda ÅŸi Paul Scrobotă, arheolog ÅŸi director al Muzeului de Istorie din Aiud, împreună cu care dezgroapă, de ani ÅŸi ani, morÅ£ii neamului.

Cei patru s-au pornit să-l caute pe Valeriu Gafencu la cererea surorii acestuia, Valentina Gafencu. În urma documentării, ÅŸtiau că trupul lui Gafencu fusese înhumat, în februarie 1952, în apropierea penitenciarului din Târgu Ocna, în cimitirul situat lângă biserica ortodoxă cu hramul "SfinÅ£ii ÎmpăraÅ£i Constantin ÅŸi Elena". Åžtiau ÅŸi că nu va fi o muncă uÅŸoară. Sunt sute de morÅ£i îngropaÅ£i acolo. 54 dintre ei au murit între ‘52-’54 ÅŸi, fiind deÅ£inuÅ£i politici, au fost îngropaÅ£i fără sicriu ÅŸi fără de cruce.

Mai apoi, în perioada ‘77-’97, penitenciarul s-a transformat în spital de nebuni ÅŸi peste 100 de bolnavi morÅ£i în spital au fost îngropaÅ£i tot în acel cimitir. După care, locurile de veci au revenit parohiei ÅŸi alÅ£i morÅ£i ÅŸi-au găsit acolo liniÅŸtea. Era clar o căutare a acului în carul cu fân, dar nu au stat nicio clipă pe gânduri pentru a-l găsi pe acela pe care Nicolae Steinhardt l-a pomenit mereu drept Sfântul Închisorilor.

Cei care nu au auzit numele acesta niciodată, ÅŸi probabil or fi mulÅ£i, trebuie să ÅŸtie că Valeriu Gafencu este unul dintre românii-martiri care au murit pentru apărarea credinÅ£ei ortodoxe ÅŸi a neamului românesc. S-a născut în 1921, în Basarabia, iar tatăl lui, ca deputat în Sfatul Ţării, a votat în 1918 Unirea Basarabiei cu România. Odată cu ocuparea Basarabiei de către URSS, tatăl lui Valeriu a fost deportat în Siberia, aÅŸa că tânărul a rămas să aibă grijă singur de mama sa ÅŸi cele trei surori.

În 1939 s-a înscris la Facultatea de Drept ÅŸi Filosofie din IaÅŸi ÅŸi a fost unul dintre cei mai buni studenÅ£i pe care profesorul de drept civil Constantin Angelescu a declarat că i-a avut în toată cariera lui didactică. În acelaÅŸi timp, Gafencu a fost ÅŸi conducător al unui grup al Frăţiilor de Cruce, militând pentru înscrierea tinerilor români în aceste Frăţii. În 1941, în plină dicatură antonesciană, a fost arestat din motive politice ÅŸi condamnat la 25 de ani de închisoare.

A trecut prin închisorile de la Aiud (1941-1949) ÅŸi PiteÅŸti (nov-dec 1949), îmbolnăvindu-se grav de TBC-ul pulmonar, osos ÅŸi ganglionar ÅŸi reumatism. CondiÅ£iile de detenÅ£ie dure, torturile ÅŸi bătăile la care a fost supus nu i-au îngenuncheat însă spiritul. La PiteÅŸti a fost victima torÅ£ionarului Eugen Å¢urcanu. Acesta îl punea să îl înjure pe Hristos, ameninÅ£ându-l în acelaÅŸi timp cu moartea. Refuzurile lui Gafencu îl înfuriau cumplit pe Å¢urcanu, care, împreună cu alÅ£i doi, îl băteau până băltea sângele sub el.

Gafencu a supravieÅ£uit terorii de la PiteÅŸti, dar fiind foarte bolnav a fost transferat la penitenciarul din Târgu-Ocna. Era într-o stare atât de gravă încât nimeni nu credea că rezistă o zi, darămite doi ani. Se ruga încontinuu, iar cei care au suferit alături de el au povestit mai apoi că chipul lui era mereu scăldat într-o lumină nepământeană. DeÅŸi avea numeroase plăgi pe trup ÅŸi scuipa sânge tot timpul, Valeriu Gafencu a refuzat streptomicina primită ÅŸi care i-ar fi putut salva viaÅ£a, ÅŸi a oferit-o unui alt deÅ£inut bolnav, pastorul protestant Richard Wurmbrand, care a rămas astfel în viaţă.

Toate mărturiile din acea perioadă spun că, pentru credinÅ£a sa, Valeriu Gafencu a fost învrednicit de Dumnezeu să-ÅŸi cunoască data morÅ£ii. AÅŸa se face că, în 2 februarie 1952, ÅŸi-a rugat camarazii să-i procure ÅŸi să-i pregătească pentru data de 18 februarie o lumânare ÅŸi o cămaşă albă. A mai cerut ca, după moarte, să-i fie pusă în gură, o cruciuliţă din argint pe care o avea se pare de la logodnica lui. Åžtia că în acest fel, la o eventuală dezgropare, ar fi fost recunoscut. Parcă ÅŸtia că, la un moment dat, va fi căutat.

În ziua de 18 februarie, în jurul amiezii, după ce s-a rugat intens, Valeriu Gafencu a rostit ultimele lui cuvinte: "Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul ÅŸi ia-mi libertatea care îmi robeÅŸte sufletul". Trupul său a fost apoi depus pe targă în curtea închisorii, înainte de a fi dus la groapa tuberculoÅŸilor, iar toÅ£i deÅ£inuÅ£ii i s-au închinat, pe rând. Petre Orban, unul dintre cei mai duri gardieni de la Târgu-Ocna, a plecat în acea zi din închisoare pentru a-i lăsa pe deÅ£inuÅ£i să-l jelească în pace.

Acesta este omul ale cărui oseminte le-au căutat, timp de trei zile, arheologii ardeleni în cimitirul din Târgu-Ocna. Åži le vor căuta ÅŸi la anul. Åži le vor găsi, pentru că acea cruciuliţă de argint trebuie să-ÅŸi împlinească rostul…


(Laura Laurentiu)

Vezi VIDEO Valeriu Gafencu - Sfantul Inchisorilor, teatru radiofonic la Radio Romania

 

 

CITEȘTE ȘI: "COD GALBEN! Meteorologii anunță ploi și grindină în mai multe localități din B..."