Sf. Ap. Andronic şi soţia sa, Iunia; Sf. Cuv. Nectarie şi Teofan

Sfinţii Andronic şi Iunia (sec. I) erau rude cu Sfântul Apostol Pavel şi au crezut în Hristos îna­intea Apostolului Neamurilor, precum însuşi mărturiseşte el în Epistola sa către Romani, când zice: „Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunia, cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos” (Romani 16, 7). Sfântul Andronic şi Sfânta Iunia L-au propovăduit pe Hristos în diverse locuri, aducând pe mulţi la credinţa creştină. Aceşti sfinţi sunt cunoscuţi mai ales ca luminători ai Panoniei. Au întemeiat pretutindeni biserici, au izgonit duhurile necurate din oameni, i-au tămăduit pe bolnavi şi au adus alinare şi speranţă în sufletele celor neputincioşi.

 

Astăzi, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte şi pe Sfinţii Cuvioşi Nectarie şi Teofan. Aceşti sfinţi erau frați şi făceau parte din familia nobiliară Apsaradon din Ioanina, familie ce a avut un rol deosebit de important în viața orașului. Au avut parte de o educație aleasă în Mănăstirea Filantropinon în timpul egumenului Macarie. Deşi erau foarte înstăriţi şi se bucurau de multă cinste, simţeau în sufletul lor dorul de a îmbrăţişa viaţa monahală, de aceea, de la o vârstă tânără, s-au făcut monahi în orașul lor, Ioanina, care a primit pe bună dreptate supranumele de „orașul călugărilor”. Au primit schima monahală în 1495 de la stareţul Sava. Sfinţii Nectarie şi Teofan au fost ucenicii bătrânului Sava timp de 10 ani, iar după moartea stareţului lor au plecat în Sfântul Munte Athos. Acolo, au fost primiţi de Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ce se nevoia lsa Mănăstirea Dionisiu. În timpul vieţii, sfinţii au ctitorit mai multe mănăstiri şi au vieţuit un timp şi la Meteora, pe stânca Varlaamului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...

Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate

Monday, 26 October 2026

Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...

Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online

Monday, 26 October 2026

Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...