Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan s‑au nevoit la Sihăstria Putnei în secolul al XVIII‑lea. Cuviosul Sila s‑a născut în anul 1697 în ţinutul Botoşanilor. A intrat în obştea Schitul Orășeni. În 1714 merge la Sihăstria Putnei. Aici este călugărit de stareţul Teodosie. După trecerea acestuia la cele veșnice, noul stareț, Dosoftei, rânduiește să fie hirotonit diacon și apoi preot, iar după aceea este tuns în schima cea mare. În toamna anului 1753, după trecerea la Domnul a stareţului Dosoftei, Cuviosul Sila este pus stareţ al Sihăstriei Putnei de Mitropolitul Moldovei, Sfântul Iacob Putneanul. El a zidit o biserică nouă din piatră cu hramul Buna Vestire. Cuviosul Sila „a fost preţuit atât de credincioşii simpli, cât şi de domnitorii Moldovei, Constantin Cehan Racoviţă şi Grigorie Calimachi, precum şi de înalţi dregători, egumeni şi arhierei, pe toţi povăţuindu‑i cu înţelepciune pe calea mântuirii”. Ultimii ani de viaţă i‑a trait în grele încercări şi mari lipsuri aduse de ocuparea Bucovinei de către „Imperiul Habsburgic în anul 1774 şi a îngrădirilor impuse de noua stăpânire. Schitul nu avea cele necesare hranei monahilor şi era nevoit să se împrumute de bani şi alimente. Cunoscându‑şi apropiatul sfârşit pământesc, Sfântul Sila a pus povăţuitor al Sihăstriei Putnei pe Cuviosul Natan, apoi şi‑a cerut iertare de la toţi. La 23 aprilie 1783, după ce se nevoise aproape 70 de ani la Sihăstria Putnei, Cuviosul ieroschimonah Sila cu pace şi‑a dat sufletul în mâinile Domnului, pe Care L‑a iubit şi slujit întreaga sa viaţă” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).
Cuviosul Paisie „s‑a născut în anul 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. Pentru vrednicia sa a fost hirotonit diacon, apoi preot, și a ajuns egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie, de lângă Suceava, de unde a trecut la Mănăstirea Râșca. După o vreme a venit la Schitul Sihăstria Putnei, viețuind întru adâncă smerenie. Deși nu a fost stareț al Sihăstriei, el era un rugător înfocat, sprijinind în credința ortodoxă pe toți, mai ales în vremea stăpânirii străine. De asemenea, el primise de la Dumnezeu darul înainte‑vederii, care, adăugându‑se celorlalte virtuți, l‑a făcut să fie cinstit de către toți ca un mare părinte duhovnicesc. Împreună cu stareții Sila și Natan, a fost martor al greutăților din anii de stăpânire austriacă, dovedindu‑se un nevoitor plin de râvnă. A trecut cu pace la cele veșnice în data de 16 decembrie 1784” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).
Cuviosul Natan „s‑a născut în anul 1717, fiind originar din Pașcani. A fost mai întâi viețuitor și eclesiarh la Mănăstirea Putna, unde a fost hirotonit diacon, apoi preot. Dornic de mai multă rugăciune și liniște, s‑a retras la Sihăstria Putnei, unde a primit schima cea mare cu numele de Natan. Cuviosul Natan a fost cunoscut ca un duhovnic foarte iscusit, fiindu‑i părinte duhovnicesc și marelui Mitropolit Iacob Putneanul. Totodată, viețuitorii din sihăstrie, împreună‑nevoitori cu el, dar și credincioșii închinători îl cinsteau ca pe un adevărat părinte și păstrător al bunelor rânduieli ortodoxe. El se îndeletnicea și cu caligrafierea de manuscrise și cu alcătuirea pomelnicelor ctitoricești. În anul 1781 a fost rânduit stareț de către Cuviosul Sila, care se pregătea pentru trecerea la cele veșnice. Deși înaintat în vârstă, ieroschimonahul Natan a continuat cu multă râvnă și jertfelnicie lucrarea duhovnicească a înaintașului său, călăuzind obștea încredințată lui spre păstorire timp de trei ani și jumătate, deși lipsurile și greutățile erau tot mai mari din pricina ocupației habsburgice. La capătul unei vieți închinate lui Dumnezeu, în sărăcie și curăție, după ce a purtat cu multă răbdare și necontenită rugăciune povara grea a bolilor, Cuviosul ieroschimonah Natan s‑a mutat la Domnul, a doua zi după sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Hristos, pe 26 decembrie 1784” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul IX, luna mai).