Seminarul Eminescu de la Ipotești, la ediția a XII-a!

Studenți și profesori din mai multe centre universitare din România, Republica Moldova, Ucraina și Italia, vor participa, timp de două zile, la ateliere de lucru, conferințe, dezbateri, prezentări de carte și vizite de lucru.

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 23-24 mai 2025, ediția a XII-a a Seminarului Eminescu.

Studenți și profesori din mai multe centre universitare din România, Republica Moldova, Ucraina și Italia – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea din Craiova, Universitatea din Oradea, Universitatea „Alecu Russo” din Bălți (Republica Moldova), „Università Cattolica del Sacro Cuore” din Milano (Italia), Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți (Ucraina) – vor participa, timp de două zile, la ateliere de lucru, conferințe, dezbateri, prezentări de carte și vizite de lucru.

Lucrările seminarului vor fi deschise de către coordonatorul proiectului, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, pe 23 mai, începând cu ora 9.30. În prima zi vor avea loc trei ateliere: „Eminescu, autoportret epistolar”, moderator – lector univ. dr. Adrian Jicu (Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău), „Mondenitate şi intimitate în relaţia Eminescu – Mite Kremnitz”, moderator – lector univ. dr. Gabriel Nedelea (Universitatea din Craiova) și „Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis. Gesturile surprinzătoare ale prozatorului”, moderatoare – lector univ. dr. Anca Tomoioagă (Universitatea din Oradea).

Pe 23 mai vor avea loc și două prezentări de carte. Începând cu ora 11:30, în cadrul atelierului „Eminescu: post-biografii” va avea loc o discuție cu autorul cărții Solomonarul. Romanul unei revoluții fără început și sfârșit” (Nemira, 2022), Florin Chirculescu, moderată de prof. Daniela Petroșel. În după-amiaza zilei, începând cu ora 17:20, va avea loc prezentarea volumului Maiorescu. Confesiunile unui stoic (Polirom, 2025), semnat de Adrian Jicu. Discuția va fi moderată de prof. Mircea A. Diaconu.

În a doua zi a seminarului, pe 24 mai, se va ține atelierul „Andrei Mureșanu. Interpretări ale teatrului istoric eminescian”, moderatoare – asistent univ. dr. Alexandra Olteanu (Universitatea „A. I. Cuza” Iași). Prof. dr. Angela Vasilovici („Università Cattolica del Sacro Cuore” din Milano) va susține, în aceeași zi, conferința „Ce vină are Eminescu? Veneția 1964. În culisele unei reuniuni istorice”.

Vor urma intervențiile și dezbaterile finale, la care vor participa: Alexandra Olteanu, Daniela Petroșel, Anca Tomoioagă, Angela Vasilovici, Felicia Vrânceanu, Florin Chirculescu, Mircea A. Diaconu, Adrian Jicu, Anatol Moraru, Gabriel Nedelea.

Seminarul se va încheia cu vizite la Fondul de carte al mănăstirii Vorona și la Biblioteca din Dorohoi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost viceprimar și director al Filarmonicii din Botoșani a plecat La Domnul: „L-am simțit aproape ca pe un tată”

Sunday, 27 September 2026

Administrația locală, dar și lumea culturală este în doliu. Un fost profesor, director de instituții culturale și viceprimar a plecat La Domnul. Este vorba despre Ion Ilie, fost directo...

„Să creștem generații sănătoase!”: Proiect-pilot lansat în școlile botoșănene!

Sunday, 27 September 2026

„SĂ CREȘTEM GENERAȚII SĂNĂTOASE!" - educația pentru sănătate devine, începând din acest an școlar, o direcție importantă de acțiune în unitățile de înv...

Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică și hidrologică! Ce reguli noi intră în vigoare!

Sunday, 27 September 2026

Parlamentul Republicii Moldova a votat instituirea stării de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic, măsură care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 2026 È...