Reprezintă, asemenea altor instituții de prestigiu, o emblemă a orașului. Pictori, dansatori, instrumentiști, cântăreți de muzică populară sau ușoară, actori mari sau mici. Nu există domeniu artistic în care să nu existe astăzi, în Botoșani, absolvenți ai Școlii Populare de Arte ”George Enescu”.
Însă, dacă generațiile s-au perindat unele după altele, dacă profesorii au venit și au tot plecat, despre el, Profesorul, putem spune că a devenit sinonim cu statornicia. Din cei 82 de ani împliniți, 52 i-a petrecut aici, în Școală.
Ucenicul lui Dan Hatmanu
Profesorul este Victor Hreniuc. Născut în 10 aprilie 1942, în Milișăuți, județul Suceava. Copilăria a stat sub semnul războiului, al refugiului, apoi al întoarcerii acasă. Își amintește că, atungi când a revenit în Milișăuți, jocurile copilăriei se desfășurau în tranșeele care treceau pe lângă casă sau prin cazematele construite sub pământ, cu tot cu cartușele rămase peste tot, depozitele de armament descoperite pe te miri unde.
Tot pe atunci a prins dragostea de desen, inspirat de fratele Ilie, cu patru ani mai mare, cel care avea să ajungă mai târziu la Institutul de Cercetări Aerospațiale la București. Pasiunea pentru artă i-a fost principalul scop în toți anii de școală. În 1966 a început să studieze Arta plastică la Institutul Pedagogic din Iași, cu marele profesor Dan Hatmanu. ”Un profesor mare cultivă direcționarea studentului, nu indică modalitatea de lucru. Și eu mi-am dat seama ulterior de tendința fiecărui elev și l-am îndrumat perfecționându-l în maniera lui de lucru, în viziunea lui, numai că insistam asupra unei cizelări, a unei perfecționări", mărturisește Profesorul.
După facultate, a fost repartizat la Liceul din Dumbrăveni, unde a predat până în 1972, an în care a venit la Botoșani, la Școala Populară de Arte. Își amintește cum, atunci când a sosit în oraș, până să își găsească o gazdă, o vreme a locuit chiar în școală.
Școala veche, pasiuni noi
Nu exagerăm dacă spunem că istoria Școlii Populare de Arte se confundă cu istoria Profesorului său.
Școala abia se înființase, în 1969, când s-au desființat regiunile și s-au înființat județele. Și până atunci funcționase, însă ca secție externă a Sucevei. Profesorul Victor Hreniuc își amintește că, în secțiile Școlii – la teatru, canto popular, de pildă, ajungeau mulți tineri trimiși de prin întreprinderile care își înființau brigăzi, orchestre sau trupe de teatru. La pictură veneau benevol, nu erau trimiși de nicăieri.
”Primul sediu al Școlii Populare de Artă era în zona Centrului Vechi, unde se afla și casa de cultură a orașului, după care s-a mutat chiar în clădirea actuală (Casa Ventura de pe Bulevardul Mihai Eminescu, nota red.), în 1970. De atunci funcționează continuu, o perioadă împreună cu Filarmonica Botoșani. După 1971 Școala a creat foarte multe secții, a inclus în programa școlară foarte multe secții externe, funcționând în tot județul, mai ales secțiile care presupuneau o tradiție în localitatea respectivă, cele privind conservarea și evoluția artei populare”, își amintește astăzi profesorul Victor Hreniuc.
Pe măsură ce a evoluat societatea, s-au născut și secții noi, multe dintre ele solicitate chiar de către cei care doreau să își urmeze pasiunile. ”S-au creat multe secții de artă cultă, cum ar fi secțiile muzicale -pian, orgă, instrumente de suflat sau acordeon”.
Astăzi, secția de Artă plastică are aproximativ 40 de cursanți la grafică și pictură. ”Sunt foarte mulți adulți cu diferite profesiuni – medici, arhitecți, asistenți, ingineri, ceea ce înseamnă că pictura și grafica sunt solicitate și de oameni cu pregătire superioară, de vârste foarte diferite”, completează Victor Hreniuc.
Pinacoteca Școlii păstrează, de mai bine de jumătate de secol, lucrări ale cursanților, unii dintre ei deveniți între timp artiști consacrați. ”Cele mai vechi lucrări sunt din anii 1970, 1971, de când avem și cele mai bune lucrări. În perioada aceea au fost foarte mulți cursanți, mai ales din centrele productive, cum era Electrocontact, de exemplu, de unde veneau foarte mulți cursanți, și de nivel mediu, dar mai ales de nivel universitar”, spune Profesorul, amintind și câteva nume: ”de la Electrocontact era Corneliu Dumitriu, devenit apoi artist cunoscut în România și în Europa, Luca Ortansa, un talent, cu o înclinație deosebită, ale căror lucrări sunt și astăzi în Școală. Avem 5-10 lucrări ale fiecărui cursant, din perioada lor de creație”.
Peste 1500 de lucrări în depozit
Lucrări în ulei, multă grafică, dar și linogravură și xilogravură sau grafică în acuarelă. ”Pe parcursul evoluției, au fost artiști care au lucrat în aceste tehnici. Avem astăzi peste 200 de linotipuri, adică tehnica linogravurii, care presupune întâi gravarea în plăci de linoleum. Toate aceste linotipuri au fost păstrate, ele pot fi oricând imprimate cu tuș tipografic, cu tehnica imprimării”.
În total, peste 1500 de lucrări se află astăzi în depozitele Școlii de Arte din Botoșani. ”Mai ales lucrările pe care le-am considerat originale și gândite de fiecare cursant în modul lui personal, le-am oprit, le-am tezaurizat și astăzi sunt în școală”.
Desigur, un asemenea ”depozit” presupune și existența unor condiții optime de păstrare, dar și spațiu de depozitare, uneori și de prezentare. ”Vorbim despre 50 de ani, perioadă în care s-au tot adunat lucrări. A fost o dorința a mea să rețin toate lucrările despre care eram conștient că vor fi cândva apreciate”, spune Victor Hreniuc.
Din când în când, foști cursanți deschid ușa Școlii și vor să își revadă lucrările de început. Unii sunt astăzi artiști plastici, alții arhitecți. ”Au fost foarte mulți absolvenți care au continuat arta plastică, mulți absolvenți au continuat studiile de arhitectură. Cei care au fost la un gen de pregătire la noi, în sensul că pe perioada școlarizării ne-am axat cu aceștia pentru studii în direcția arhitecturii. Avem și acum din categoria aceasta de cursanți, care au devenit arhitecți. Și-au creat propriile societăți de arhitectură și sunt prin București, unul dintre aceștia este chiar fiul lui Corneliu Dumitriu, Sabin Dumitriu, care lucrează în domeniul picturii ultramoderne”.
Visul târziu
Frumusețea Școlii de Arte vine și din întâlnirea generațiilor, din modalitatea de predare foarte diferită de cea dirijată de o programă strictă de liceu. Iar dacă cei mai mici cursanți sunt de 11-12 ani, nu puțini sunt cursanții care trec de 70. ”Au dorința și chemarea spre pictură și grafică, chiar dacă au peste 70 de ani. Totdeauna maturii, cei de peste 50 de ani, au dat dovadă de înclinație foarte clară, au și o voință de creație deosebită”, spune Victor Hreniuc.
Odată cu vârsta pensionării, renaște și visul neîmplinit de o viață: dorința de a picta.
”Sunt destul de mulți care vin după ce ies la pensie sau în perioada pre-pensie, și astfel evoluează într-un domeniu pe care nu au avut posibilitatea să îl dezvolte în timpul vieții active. Aceștia au și rezultate foarte bune, prezența lor la diferite concursuri fiind foarte benefică, bogată, în sensul să ei mai ales participă la toate concursurile organizate de școlile populare din țară, iau premii importante, trofee, marele premiu, cu importantă valoare financiară. Rezultatele, mai ales la această categorie de vârstă, sunt foarte bune”, explică Profesorul.
Lucrări în Micul Luvru din Paris
Victor Hreniuc își amintește cu nostalgie că lucrări ale cursanților săi se află astăzi în Franța, Cehia, Slovacia, Polonia, mai ales din perioada de 10-15 ani în care UNESCO organiza expoziții în Europa, chiar și în Africa. ”Lucrările acestea, majoritatea, dacă ar fi să facem o statistică cu lucrările participante la concursurile europene, putem spune că au obținut peste 20 de premii întâi, premii doi și mai ales mari trofee. De asemenea, avem în jur de 50-60 de lucrări în Micul Luvru, în Franța, acolo s-a creat ulterior un muzeu cu lucrări ale copiilor din întreaga lume. Și acolo avem trofee, probabil și lucrările noastre sunt expuse acolo, ciclic, pentru vizitatori din întreaga Europă”, încheie profesorul Victor Hreniuc.
