A devenit deja o normalitate faptul ca in ultimii ani sa aflam din mass-media diferite situatii nefericite, unele rusinoase, altele de-a dreptul tragice, in care sunt implicati "copii de bani gata".
 
In orice caz, sunt situatii care nu numai ca nu le fac cinste parintilor lor, dar care le umplu sufletul de amaraciune, intristare si durere. Sau poate chiar noi insine am avut parte, ori am aflat din experienta altor rude sau a cunoscutilor, despre astfel de intamplari neplacute.
 
Aceste momente reprezinta insa pentru noi toti, un prilej de a constata ca unul dintre cele mai importante aspecte pe care le implica cresterea si educarea copilului, il reprezinta raportarea intregii familii la bunastarea materiala.
 
Nu trebuie sa intelegem ca astfel de probleme vizeaza doar familiile cu averi uriase, pe cei care isi pot permite sa indeplineasca orice dorinta copiilor lor, ci si pe cei de conditie materiala medie sau pe cei ce traiesc in saracie, in momentul in care copiii sunt lasati sa inteleaga ca viata se reduce doar la inmultirea si cheltuirea banilor.
 
Atunci cand parintii nu au discernamant, o dreapta raportare la avutia materiala, pe care sa o transmita si copiilor, tanarul bogat va fi dispus sa cheltuiasca cu usurinta banii parintilor pentru a-si implini diverse pofte, iar copilul sarac va fi dispus poate sa fure cu usurinta bani, pentru a-si satisface, la randul sau, poftele sale.
 
Nu se ajunge la aceasta sau se ajunge mult mai greu, in acele cazuri in care parintii insotesc educatia copilului cu necesitatea dobandirii unei vieti virtuoase, din perspectiva moralei crestine.
 
Insa acest lucru este tot mai anevoios, deoarece parintii insisi, interesati de cum sa mareasca "hambarele lor", precum bogatul din Scriptura, absorbiti de cariera sau afaceri, uita sau trec intr-un plan secund, atat relatia cu Dumnezeu, cat si pe cea cu copiii.
 
Fericirea lor consta in faptul ca pot implini copiilor, oricand, orice dorinta sau capriciu. Aceasta cale nu este insa una sanatoasa, fericirea aceasta fiind adesea, in timp, aducatoare de durere.
 
Acei parinti care nu stiu sa cheltuiasca cu folos averea nu ii pot invata nici pe copii cum sa o faca. Aceasta problema o semnala Sfantul Ioan Gura de Aur inca din vremea sa, atragandu-le atentia parintilor: "cum copiii cei mici adeseori se ranesc cand umbla cu cutite sau sabii, pentru ca nu stiu sa le foloseasca cum trebuie - de aceea mamele nici nu-i lasa sa puna mana pe ele - tot asa si tinerii cad in mari primejdii, cand primesc mostenire de averi si nu vor sa le intrebuinteze asa cum trebuie. Cu ele isi aduna povara de pacate. Din ele se nasc desfatarile, placerile rusinoase si nenumarate rele".
 
De aceea, raportarea cu discernamant fata de bani si viata virtuoasa trebuie sadite de parinti inca din primii ani ai copilariei. Rasfatul peste masura si implinirea neconditionata a poftelor le pricinuiesc mult rau. Nu trebuie sa li se dea de inteles ca toate li se cuvin, ci ca toate sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru noi ca, prin mila Sa, ne bucuram de tot ceea ce avem.
 
Aceasta constiinta ne descopera si o alta valoare a banilor, nu aceea aratata prin strangerea lor in pusculita sau in contul bancar, ci adevarata valoare a lor pe care o aflam in lumina milosteniei.
 
Banul nu este nicicand mai valoros ca atunci cand este pus in slujba aproapelui prin milostenie si facerea de bine.
 
Tot Sfantul Ioan Gura de Aur ne arata ca permanenta preocupare a parintilor nu trebuie sa fie numai bogatia materiala sau mostenirea pe care o lasa copiilor, ci mai ales virtutea: "Voiesti a-l lasa pe el bogat? Invata-l sa fie om bun si cinstit, fiindca astfel va putea si averile sa si le stapaneasca si daca nu va putea castiga altele din nou, cel putin nu va fi mai prejos decat cele deja castigate. Iar daca copilul este rau, chiar de i-ai lasa lui nenumarata avere, daca nu i-ai lasat pazitor (virtutea), l-ai facut mai rau decat cei ce ajung la cea mai de pe urma saracie".
 
Aceasta saracie in virtute a copiilor de bani gata, face ca ei sa fie vazuti, in prezent, ca "oi negre ale societatii. Desi poarta partea lor de vina, ei sunt in cele mai multe cazuri victime ale necredintei si neglijentei parintilor.
 
Parintii, pusi in fata necazurilor, ajung sa se planga de "fiii cei risipitori, uitand ca acestia sunt de fapt "fii din fii risipitori". Parintii care investesc din punct de vedere material in copii, fara a zidi intru ei si virtutea, risipesc. Iar copiii lipsiti de virtuti, indiferent de bogatia materiala pe care o mostenesc, risipesc la randul lor, potrivit cuvantului Mantuitorului: "Cine nu aduna cu Mine risipeste!"
 
Despre aceasta saracie, sub forma unei crize spirituale si nu neaparat materiale, ne vorbeste si Psalmistul David, intr-un verset devenit o cunoscuta cantare bisericeasca din Slujba Vecerniei: "Bogatii au saracit si au flamanzit, iar cei ce-L cauta pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele" (Psalmul 33,10).
 
Sa adunam cele bune intru Hristos, astfel incat "hambarele noastre" pamantesti sa nu devina, pentru noi, "mai de pret" decat proprii copii.
 
Radu Alexandru