Antonio pare un simplu învățător. Un om ce a pătruns într-un sat mic, izolat, din Burgos, Spania, cu zâmbet larg așternut pe chip și dorința de a învăța copiii.
În realitate însă, învățătorul nu poartă în el nimic din ceea ce ar fi putut să fie comun celorlalți oameni din comunitatea în care încerca să se integreze, fără însă a se schimba pe sine. Fără a se supune rigorilor și fără a crede în lucruri ce nu făceau parte din ființa lui creatoare și boemă.
Se întâmpla în 1935, când lumea cea mare nu exista pentru micile comunități închise într-o cochilie conservatoare, cu principii religioase puternice, în care preotul și primarul erau cele două voci care dictau. Două trompete ale regimului, care stabileau calea pe care oamenii simpli și creduli, temători în a-și expune părerile, trebuiau să o urmeze, dacă nu doreau să atragă oprobriul mulțimii.
Pare că singurul scop a lui Antoni este acela de a-i învăța pe copii să viseze, să aștearnă pe hârtie gândurile, cu ajutorul unei tiparnițe, să valseze printre frunze uscate, în muzica pădurii și să-și imagineze cum arată marea. „Marea: imaginată de copiii, care nu au văzut-o niciodată: Marea cea mare și uriașă, dar mai presus de toate adâncă. Marea pe al cărei țărm trebuie să fie nisip. Marea lângă care trebuie să fie o colibă unde să te usuci când ieși din apă. Marea, cea care trebuie să fie limpede. Marea cu apă mai caldă decât a râurilor, cu merluciu și cod și tot felul de pești în ea. Eu nu am văzut niciodată marea. Profesorul a spus că ne va duce să vedem marea”.
Descoperă o poveste despre memorie și puterea revoluționară a educației.
”Profesorul care a promis marea” rulează la Cinema Unirea Botoșani din 4 octombrie.
