Asociaţia "Educatori creativi – copii creativi" Botoşani a organizat joi, 18 iunie 2015, conferinţa judeţeană "Educaţia – perspective de dezvoltare". Invitatul întâlnirii a fost prof.dr. Constantin Şerban Iosifescu, preşedintele ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar).
Temele de dezbatere au fost ofertante nu doar ca perspectivă a percepţiei generale, ci mai ales ca sprijin pentru soluţiile posibile, într-un sistem sufocat de birocraţie, îngreunat de cerinţe fără fond, dar în acelaşi timp un sistem subfinanţat, care supravieţuieşte doar datorită factorului uman pe care se sprijină şcoala şi, în consecinţă, societatea însăşi.
Cele câteva zeci de cadre didactice prezente în sala de conferinţe de la Belvedere au scos în evidenţă, împreună cu preşedintele ARACIP, fisurile sistemului românesc, căile de a evita sau repara numeroasele probleme ivite, atât în relaţia profesor-elev, cât şi în cea care priveşte relaţionarea profesorului cu superiorul sau cu instituţiile statului.
Discuţiile s-au purtat pe marginea activităţii cadrelor didactice la clasă şi în afara clasei, despre încărcarea educatorului cu activităţi birocratice, dar şi cum poate fi redusă sau evitată această birocraţie.
"Nu poţi fi expert şi pe arhivarea documentelor, şi pe securitatea muncii, şi pe ajutorul şi comportamentul în situaţii de urgenţă, achiziţii publice şi altele. Nimeni nu contestă faptul că există birocraţie, că fiecare autor de legislaţie merge pe tunelul lui. Apropo, ştiţi cum fac americanii un tunel: avem aici un munte şi două echipe care sapă, sapă, şi când se întâlnesc avem tunelul. Cum fac românii un tunel? Avem un munte, două echipe care sapă, sapă, dacă se întâlnesc iese un tunel, dacă nu, ies două. La noi legislaţia e ca în povestea cu tunelul, fiecare se gândeşte la domeniul lui de legislaţie, fără să se uite în dreapta şi în stânga, fără să vadă ce se întâmplă în celelalte sectoare", a precizat prof.dr. Constantin Şerban Iosifescu.
Un capitol sensibil a fost cel privind salarizarea cadrelor didactice, cu referire concretă la condiţionarea creşterii salariale de implicarea în procesul de reformă (exp.: în aplicarea unui nou curriculum sau a unui nou sistem de evaluare). De asemenea, despre acordarea unui spor de salarizare pentru educaţia incluzivă (spor pentru lucrul cu elevi cu cerinţe speciale sau cu dizabilităţi integraţi în şcoala de masă).
Profesorii au vorbit, de asemenea, despre libertatea profesională a cadrului didactic, pe fondul unui cadru legal existent sau în funcţie de mentalităţile dominante, precum şi despre nivelul optim de libertate la clasă în stabilirea disciplinelor de studiu, a obiectivelor, în alegerea conţinuturilor, metodelor şi auxiliarelor curriculare.
Concluzia desprinsă a fost că profesorul nu trebuie să fiu evaluat pe baza hârtiilor pe care le emite în timpul actului educaţional, ci pe baza rezultatelor copiilor. O evaluare, în fapt, destul de dificil de realizat.
"În şcoala românească există o mare neîncredere. O neîncredere a fiecăruia în fiecare. A profesorului în elev, a elevului în profesor, a părinţilor în şcoală şi în profesor, a inspectorilor în directori, a directorilor în inspectori şi aşa mai departe", a spus preşedintele ARACIP, reacţia venind imediat din sală: "Aceasta este copia fidelă a societăţii"! Prof.dr. Constantin Şerban Iosifescu a replicat, la rândul său, adăugând că "partea de schimbare a mentalităţii nu se poate face renunţând la un document sau altul. De exemplu, măsor rezultatele învăţării. Cum măsor aceste rezultate, dacă eu ca profesor nu îmi fac treaba? Întrebându-i pe elevi şi pe părinţi? Noi am recomandat evaluatorilor să nu petreacă mai mult de o treime din timpul de evaluare analizând documente. Să participe la discuţii cu elevii, părinţii, directorul, profesorii".
Intervenţiile din sală au completat, la rândul lor, punctele de discuţie. S-a menţionat faptul că un instrument extrem de util ar fi jurnalele de clasă emise de cadrele didactice care au predat la clasa pregătitoare, jurnale pe baza cărora se pot face mai departe materiale, broşuri, auxiliare. "Eu am clasa a III-a acum, voi lua clasa pregătitoare peste doi ani. Dacă din ce au trăit colegii noştri se făceau astfel de jurnale, lucrurile stăteau altfel", a spus Georgeta-Iulia Popa, profesor în învăţământul primar.
"Vorbeaţi aici despre neîncredere. Cred că este vorba mai mult de vină. Dăm vina unii pe alţii. Noi dăm vina pe părinţi, părinţii dau vina la rândul lor pe educatori, educatorii mai departe... Vina asta se multiplică şi nu găsim un punct comun, iar triunghiul acela despre care se vorbea mereu se îndepărtează", a adăugat Georgeta Iulia-Popa. O viziune căreia preşedintele ARACIP i-a aşezat în paralel o alta, ce a asumării. "Nimeni nu spune: eu sunt de vină. Am înţeles, cu mine încep schimbarea. Până la urmă, spunea fabulistul Esop, când a fost întrebat: despre cine este fabula? "Despre tine este vorba în fabula aceasta", a răspuns Esop. Este o chestie de asumare a anumitor lucruri, chiar cu anumite consecinţe", a spus prof.dr. Constantin Şerban Iosifescu.
Discuţiile au urmat pe marginea temelor specifice sistemului edicaţional, punctând pe aspectele fundamentale.
"A cui este şcoala? Care este misiunea şcolii? Educaţia. Educaţia cui? A elevului. Cum restaurantul este un loc în care mănânc, şi de regulă nu îmi pasă dacă chelnerul are probleme acasă, eu merg acolo să mănânc. Şcoala este un loc în care se învaţă, funcţia ei este de a face educaţie", cuvintele prof.dr. Constantin Şerban Iosifescu primind imediat şi o replică pe măsură, venită din partea prof. Dorel Băitănciuc: "La restaurant te duci să mănânci, nu să îţi iei mâncarea acasă, să o mănânci, şi apoi să aduci farfuria înapoi".
Prof.dr. Constantin Şerban Iosifescu:
"Orice progres este mai bun decât lipsa progresului. Ar trebui să concentrăm evaluarea profesorului pe acest progres. Ceea ce ne dovedeşte activitatea la clasă este progresul fiecărui copil".
"Să faceţi un semestru la toate clasele despre râul Siret. Literatură, istorie, geografie, biologie, fizică, chimie, matematică, educaţie fizică, desen... Tema este mai legată de experienţa concretă a copilului decât dacă faceţi separat fizică, chimie etc".
"Predarea pe teme se face în marea Britanie de cel puţin 30 de ani. Copilul să fie capabil la sfârşitul clasei a IV-a să facă nişte calcule simple etc. E nevoie de o disciplină separată despre asta?".
"De ce nu se duc profesorii îm mediul rural? Sau în comunităţile cu romi? Şcoala trebuie să aibă fonduri suficiente, să aibă libertatea de a-şi alege profesorii, să plătească sporuri pentru condiţii dificile".
Conferinţa judeţeană "Educaţia – perspective de dezvoltare" a fost o dezbatere mai mult decât necesară, într-un context general de blamare a sistemului educaţional, al suspiciunilor cu privire la profesionalismul actanţilor acestui sistem, prof.dr. Constantin Şerban Iosifescu reuşind să ofere altă perspectivă asupra cunoaşterii şi a educaţiei în general. Iar soluţia nu poate fi decât una singură: asumarea.