Premiul "General de divizie Ştefan Fălcoianu", acordat lui Sergiu Balanovici pentru lucrarea "Generalul Gheorghe Avramescu"!

În fiecare an Statul Major General al Armatei României acordă premiile revistei Gândirea militară românească, celor mai valoroase lucrări din domeniul ştiinţei militare, editate în anul precedent. Premiile poartă denumirea unor importante personalităţi militare române. În data de 9 noiembrie  2017, la Ministerul Apărării Naţionale, a avut loc ceremonia de decernare a Premiilor revistei Gândirea militară românească pentru anul 2016, ediţia a XIX-a, sub egida manifestărilor dedicate zile Statului Major al Apărării. Anul acesta, festivitatea s-a înscris în suita acţiunilor consacrate Centenarului marilor bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. În acest an au fost selectate 46 de lucrări de specialitate, dintre care au fost premiate cinci.

 

Premiul "General de divizie Ştefan Fălcoianu" a fost acordat domnului dr. Sergiu Balanovici pentru lucrarea "Generalul Gheorghe Avramescu". La aceeaşi categorie categorie au fost nominalizate lucrările: „Armata în judeţul Buzău – o retrospectivă istorică”, coordonator general-maior (r.) Petrică-Lucian Foca, şi „Generalul Constantin Christescu – seniorul artileriei române moderne”, autori general de brigadă (r.) Adrian Stroea şi colonel (r.) Marin Ghinoiu.

Premiul primit de către Sergiu Balanovici, este unul remarcabil, purtând numele unuia dintre participanţii la elaborarea planurilor ofensive ale armatei române în bătăliile de la Plevna şi Vidin (1877-1878). Ştefan Fălcoianu a fost ministru de război în perioada 1884-1886 şi şef al Statului Major General între anii 1892-1894. Numele său este legat de inaugurarea, în anul 1889, a cursurilor Şcolii Superioare de Război din Bucureşti, al cărei prim comandant a şi fost.

 

Ceremonia decernării Premiilor revistei Gândirea militară românească s-a desfăşurat în prezenţa secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru armamente, Florin Lazăr Vlădică, a secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Nicolae Nasta, a numeroşi generali, ofiţeri activi din structurile centrale şi ofiţeri în rezervă, precum şi a altor colaboratori ai revistei.

Îl felicităm pe colegul nostru Sergiu Balanovici pentru recunoaşterea calităţii cercetării desfăşurate.

 

(Comunicat de presa - Muzeul Județean Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premieră în Republica Moldova. A fost depistată prima dronă rusească Gerbera, dotată cu cameră

astăzi, 14:53

Polițiștii din Republica Moldova au anunțat că o dronă de tip „Gerbera”, utilizată de Federația Rusă și dotată cu o cameră de bord, a fost depistată pentru prima dată pe terit...

Peste 130.000 de botoșăneni au primit banii în cont, au fost virați și banii pentru energie!

astăzi, 14:23

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a achitat, pentru luna august, beneficii de asistență socială în valoare totală de 56.051.840 de lei, pentru un ...

Irina Loghin și Maria Dragomiroiu vin la Botoșani!

astăzi, 13:12

”Roata Vieții”, un spectacol de suflet, tradiție și emoție autentică, va avea loc la Botoșani, pe 27 octombrie 2026, de la ora ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor "Nic...