Este vorba despre Sf. Mc. Marius, soția sa, Marta, fiii lor, Audifaciu și Avacum, și cei împreună cu ei. Viața și martiriul lor au fost scrise de Părintele Episcop Macarie al Europei de Nord.
Acești sfinți mucenici se trăgeau din părțile Răsăritului, fiind de neam persan, ca și cei trei magi Gașpar, Baltazar și Melchior, care, călăuziți de o neobișnuită stea, s-au închinat în Betleem, cu daruri de aur, smirnă și tămâie, Dumnezeiescului Prunc Iisus născut din pururea Fecioara Maria.
Persia, cunoscută și ca vestitul Imperiu Persan, s-a format în zona dintre fluviile Tigru și Eufrat, acolo unde Dumnezeu a sădit grădina Edenului, adică Raiul pământesc.
Se cuvenea deci ca și acest străvechi și binecuvântat pământ să aducă Preasfintei Treimi bogată pârgă a firii omenești celei răscumpărate prin Sângele Mielului – Adam cel Nou, pe sfinții mucenici și mărturisitori din rândurile ierarhilor, preoților, diaconilor, monahilor și creștinilor nevoitori în lume.
Sinaxarul Bisericii Ortodoxe amintește mulți sfinți, îndeosebi mucenici, care au fost de neam persan și care au pătimit pentru Hristos între secolele al III-lea și al IX-lea.
Sfinții Mucenici Marius, Marta, Audifaciu și Avacum sunt printre cei mai vechi mucenici din Persia, dar care au pătimit în afara ei, fiind amintiți în Martirologiul roman, astfel: „Pe Via Cornelia, în cea de-a treisprezecea milă înainte de Roma, în cimitirul de lângă Nympaheum, Sfinții Marius, Marta, Audifaciu și Abacom, martiri”.
Sfântul Marius și viitoarea sa soție, Marta, s-au născut în Persia, la începutul veacului al III-lea, din familii nobile și bogate. Primind Taina Sfântului Botez și crescând în viața duhovnicească, au ajuns la vârsta potrivită căsătoriei și, prin mila Domnului, s-au unit cu sfânta însoțire a Nunții.
Au fost binecuvântați de Mântuitorul Hristos cu doi prunci de parte bărbătească, pe care i-au botezat Audifaciu și Avacum și i-au crescut creştineşte, încât cei doi copii erau foarte credincioși, deosebit de evlavioși și de ascultători de părinți, iubitori de Dumnezeu și de semeni, de sfintele slujbe și de cuvântul Scripturilor dumnezeiești.
Erau vremuri în care Sfintele Vase ale Bisericii erau de lut, dar inimile creștinilor erau de aur, iar credincioșii se împărtășeau la fiecare Sfântă Liturghie.
Le fusese hărăzit să trăiască în acele vremuri în care mulți creștini își jertfeau viața pentru Hristos, neprimind să jertfească idolilor, ca să trăiască aici, pe pământ, câțiva ani mai mult. Era vreme de seceriș, vremea în care sângele martirilor curgea din destul și devenea „sămânță a creștinilor”.
Această sfântă și tânără familie îi iubea pe mucenici și cinstea cu multă dragoste și evlavie sfintele lor moaște. Anume această dragoste și această evlavie i-au însuflețit și i-au îndemnat să părăsească patria cea pământească – locul Raiului pierdut – și să pornească în căutarea Împărăției cerurilor – Raiul cel înălțat la ceruri. Continuarea aici…