Pelerinaj de Florii la Bucecea! FOTO

În orașul Bucecea a avut loc, sâmbătă, 8 aprilie 2017, pelerinajul de Florii, o tradiţie deja pentru credincioşii buceceni. Pelerinajul a început la ora 17:00 cu oficierea slujbei Vecerniei la Biserica „Sf. Nicolae“, mulţimea credincioşilor urmând apoi drumul cu ramuri de salcie în mâini până la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”.

După Slujba Vecerniei, s-a săvârșit rânduiala sfințirii stâlpărilor, rostind rugăciunea de la binecuvântarea ramurilor de salcie. Preoții slujitori au împărțit pelerinilor ramurile de salcie și, în jurul orei 18:00, s-a plecat în procesiune.

Pe parcursul pelerinajului, cântăreții și credincioșii au intonat împreună: Troparul Floriilor, Cu noi este Dumnezeu, Cuvine-se cu adevărat și alte cântări bisericești.

Odată ajunşi la Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, preoții au rostit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor, iar în cuvântul de folos de la încheierea pelerinajului, preoții au mulţumit credincioşilor pentru că au fost alături de Mântuitorul Hristos pe acest drum pe calea Ierusalimului ceresc.











 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

INTERVIU cu părintele protopop Partenie Apostoaie: DE CE postesc? CUM postesc?

Friday, 13 November 2026

De duminică, 15 noiembrie, creștinii intră în Postul Nașterii Domnului, o perioadă care amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în ...

Botoșăneanul care face cea mai bună pizza italiană din Marea Britanie! ”Acest premiu mă motivează să fiu și mai bun!” - FOTO

Wednesday, 11 November 2026

Are 23 de ani, s-a născut în Botoșani și de mai bine de trei ani muncește în Marea Britanie. Nu s-a mulțumit, însă, cu o muncă de supraviețuire, ci a vrut un singur lucru: sÄ...

LA MULȚI ANI! Alexandrina Halic - 85! ”Teatrul din Botoșani, o perioadă fericită din viața mea!” - FOTO

Monday, 9 November 2026

Născută pe 9 noiembrie 1941, a rămas până astăzi ”copilul etern al teatrului românesc”. Este actrița-poveste care pe scena de la Botoșani a fost Oana, din ”Apus de...