PELERIN la Manastirea Sihastria Voronei

Biserica manastirii Sihastria Voronei a fost construita la indemnul domnitorului Moldovei Mihail Sturdza (1834-1849), in perioada 11 septembrie 1858 - 25 martie 1861, avand ctitori un grup de sase calugari, in frunte cu monahii Ioanichie si Mardarie, veniti de la schitul Cozancea. Staret al Manastirii Vorona era arhimandritul Iosif Vasiliu (1853-1876).

Biserica a fost sfintita in anul 1865, martie, 25 de catre PS Arhiereu Chesarie Sinadon, avand hramul Buna Vestire, ulterior primind si al doilea hram: Duminica Tuturor Sfintilor. Finisarea lucrarilor si pictarea bisericii de catre schimonahul Vladimir s-a terminat in 1876.

In perioada 1920-1945 biserica schitului si chiliile au fost reparate facandu-se si acoperis nou cu tabla. (Zidul bisericii fiind deteriorat, in 1937 a fost legat in bare de fier prin truda Ieromonahului Vasile Huminiuc, vietuitor al schitului.) Tot in aceasta perioada au fost ridicate noi cladiri pentru chilii si s-a construit Paraclisul Sfantul Mina, care a fost sfintit in anul 1941 de Mitropolitul Irineu Mihalcescu.



Intre 1945 si 1960 s-au construit chilii noi, staretia, clopotnita si a fost restaurata pictura bisericii. Intre anii 1959-1968, manastirea a fost inchisa ca urmare a Decretului nr.410 din anul 1959. La deschiderea sa din anul 1969, constructiile se aflau intr-o stare accentuata de degradare. Prin truda egumenului Ghenadie Verenciuc (1968-1972), s-a reparat bolta bisericii, au fost terminate fatadele exterioare.

In anul 1990, Sfantul Sinod a aprobat reinfiintarea asezamantului monahal in regim de manastire cu obste de calugari, primul staret al manastirii fiind Protosinghelul Ghedeon Gheorghita Hutanasu. Tot incepand cu acest an s-au realizat lucrari care au schimbat imaginea manastirii si au imbunatatit traiul vietuitorilor. Manastirea are in componenta: biserica Buna Vestire, paraclisul Sf Mc. Mina, schitul Acoperamantul Maicii Domnului - Oneaga, schitul Pestera - Sf Treime, agheasmatarul, troita Sf. Prooroc Ilie, casa Sf. Prooroc Ghedeon.

Din punct de vedere arhitectural, biserica Buna Vestire este construita in plan dreptunghiular, din caramida, pe temelie din piatra si este acoperita cu tabla alba. Are o lungime de 20 metri si o latime de 7 metri. Originalitatea ei este data de trei abside aparente, marcate pe exterior de cate patru coloane, impartirea interioara cuprinde: altar, naos, pronaos, pridvor si vesmantar. Catapeteasma este din lemn sculptat. Naosul spatios, este luminat de o fereastra la sud si alta la nord.



Pronaosul are spatiul mic. Pridvorul spatios, este luminat de o fereastra mare la vest. Toate ferestrele sunt din lemn, duble, terminate in arc, cu grilaj metalic intre ele. Locasul are trei turle de lemn, de influenta ruseasca, ce nu se armonizeaza cu intregul. Una din turle, de forma hexagonala, se afla pe pronaos, initial avand rol de clopotnita, la partea superioara fiind prevazuta cu bulb, ca si celelalte doua.

Pictura a fost executata in tehnica tempera de calugarul Vladimir Machidon de la manastirea Vorona. Este o pictura in stil neobizantin, realizata cu pricepere si ingrijire. Sunt pictate diferite scene, atat din Vechiul cat si Noul Testament, precum si diferiti sfinti. In aceasta pictura a bisericii si a catapeteasmei, credinciosul poate "citi" in scurt timp intreaga viata a Mantuitorului. Pe fata sudica a altarului este pictata scena "infricosata Judecata de Apoi".



Catapetesma si un mare numar de icoane sunt pictate in ulei si poleite cu aur8 - Taierea celor 14.000 de prunci, Cina cea de Taina, Apostolii etc. Schimonahul Vladimir Machidon avea varsta de 115 ani cand a terminat de pictat biserica. Atat catapeteasma cat si Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de Mana, sunt inscrise in Patrimoniul National.

Sub conducerea protos. Sava Iftode (1947-1959), au fost construite clopotnita si agheazmatarul-1958. Clopotnita e la 70 m sud de pridvor, din zid cu gang de intrare. Agheazmatarul iese in evidenta prin unicitatea picturii, care are intreaga cupola acoperita cu picturi reprezentand starile sufletesti ale omului, percepute prin prisma omului bun si ale omului rau. In anul 1940, la sud de biserica a fost construit paraclisul cu hramul Sfantul Mina sfintit pe 09 septembrie 1941 de IPS Irineu Mihalcescu, mitropolitul Moldovei.

Troita cu hramul Sfantul Proroc Ilie a fost construita in anul 1984 de ierom. Pimen Chirila, in timpul egumeniei ierom. Visarion Pasnei. Intre anii 1993-1997, s-a construit casa "Sf.Proroc Ghedeon", sfintita la 25 martie 1997 de PS Episcop Vicar Calinic Botosaneanul.

Un mare vietuitor in duhul rugaciunii isihaste a fost Cuviosul Onufrie, contemporan, ucenic, apoi si sfatuitor al Sf. Paisie de la Neamt. Era rus de origine, avand o pozitie sociala inalta in societatea rusa a anului 1749, cand era guvernator al unei provincii. Dupa acest an, a venit in Moldova si a sihastrit in codrii Voronei timp de 25 de ani (1764-1789), trecand la cele vesnice pe 29 martie 1789.

Dupa aceasta, s-au facut multe minuni de catre Cuvios, unor calugari de la schitul Lacuri (Deleni-Iasi), unor mireni ingrijitori ai animalelor manastirii Vorona, culminand cu vindecarea copilei domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza. Ca urmare a acestor minuni, pe 9 mai 1846, s-au dezgropat sfintele oseminte ale Cuviosului Onufrie, si s-au asezat intr-o racla, in biserica "Buna Vestire" a manastirii Sihastria Voronei.

A fost egumen al manastirii Vorona intre anii 1777-1779, cand a si purtat o corespondenta cu Sf.Paisie. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta din 6 iulie 2005, a hotarat trecerea sa in randil sfintilor, cu data de praznuire pe 9 septembrie. Alaturi de Sf.Cuv.Onufrie, au trait si alti parinti pustnici dintre care amintim: Samuil Duhovnicul, Damian Monahul, Ioan Pustnicul, schimonahul Veniamin Constantinescu.

In anul 1928, in Duminica Tomei, a intrat ca frate la schitul Sihastria Voronei, judetul Botosani, fostul Patriarh al BOR, PF Teoctist, pana in anul 1930.

Sursa:CrestinOrtodox.ro
 



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Răsturnare de situație: Georgescu trece pe locul întâi, Ciolacu pe doi. Ciucă a demisionat

Sunday, 24 November 2024

Conform rezultatelor oficiale de la Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 81% din totalul voturilor exprimate pe teritoriul României, Marcel Ciolacu și Călin Georgescu sunt d...

S-au numărat 50% din totalul voturilor: Dispare Lasconi, urcă Georgescu!

Sunday, 24 November 2024

Conform rezultatelor oficiale de la Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 50% din totalul voturilor exprimate pe teritoriul României, Marcel Ciolacu și Călin Georgescu sunt a...

Atmosfera de la sediul PNL Botoșani: Șeful de partid a tras chiulul, aplauze pentru Nicolae Ciucă! (Foto, Video)

Sunday, 24 November 2024

La sediul Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani din clădirea Vegastel s-au adunat membrii formațiunii politice la nivel de municipiu în așteptarea rezultatelor. Atmo...