Adica, serios. Daca lucrurile nocive care sunt afisate in fata ochilor mei s-ar comporta la fel cu lucrurile care-i fac rau corpului? Daca o imagine dezgustatoare m-ar arde precum acidul? Atunci, bineinteles, ar exista o dauna reala, pe care orice instanta ar putea-o considera demna de acoperit. Pentru ca nu produc un rau vizibil, insa, imaginile prezentate in aceste zile in spatiul public sunt foarte greu de incadrat la categoria "nocive". Te invit sa vorbim astazi despre campania electorala in curs, despre derapajele acesteia si despre dreptul nostru de oameni obisnuiti sa nu fim obligati sa vedem toate prostiile pe care ei vor sa le afiseze pe strada. Ce zici?
Ieri, pe strada, la o trecere de pietoni, o fetita de vreo patru ani, cu doua codite impletite sugubat, plangea impleticindu-se printre picioarele mamei ei. De cand cu copilul din viata mea, recunosc faptul ca am devenit putin mai atent la actiunile altor copii. Nu de alta, dar asa inveti lucruri. Ajuns langa mama cu pricina, am intrebat-o de ce plange. Si mi-a aratat un banner (panou publicitar), pe partea cealalta a strazii. Nu conteaza ideea de pe banner sau tabara politica din spatele sau. Conteaza doar ca de pe afis ranjea sadic o hiena imensa. Normal, daca te pui in mintea unui copil, un astfel de banner nu se deosebeste deloc de personajele din filme ori carti. Pentru ei, toate lucrurile urate se incadreaza in aceeasi categorie: monstri.
Am plecat mai departe, dar scena in sine mi-a ramas in cap. Asa ca am povestit despre ea pe Facebook, in ideea ca noi, ca societate, ar trebui sa nu uitam niciodata ca mai presus de orice lupta politica stau lucruri mai importante: educarea copiilor intr-un mediu sanatos, mentinerea unui climat decent in discursul public si asa mai departe, ca sa nu ne mai amintim de celelalte nevoi legate de sanatate, justitie si altele.
Printre replicile pe care le-am primit, a fost una care m-a facut cumva sa ma gandesc si mai tare: "Lasa, mai bine e sa planga acum copilul decat sa planga in viitor din cauza ... [iar nu conteaza taberele]". Mai sa fie! Pai, pe principiul asta mai bine ii ardem acum pe piele cu fierul incins, ca sa nu planga in viitor cand se vor arde din greseala. Sau sa-i scufundam vreo doua minute in apa, doar-doar vor scapa in viitor de teama de inec.
Poate sunt eu nebun, dar imi pare din ce in ce mai clar ca societatea noastra a luat-o razna. Adica, e inadmisibil ca, intr-o societate decenta si orientata in spatiu si timp, sa spui ca un rau facut unui copil de timpuriu il scapa de relele viitoare. Cum era cu traumele din copilarie care se rasfrang, in viitor, asupra vietii noastre?
Si, daca ducem discutia mai departe, hai sa lasam copiii si sa ne referim la noi. Daca in jurul nostru vedem doar bannere si poze care ne prevestesc sfarsitul lumii, daca de pe blocul de langa ne zambeste stramb o hiena in fiecare dimineata, nu cumva ne transformam in oameni care-si imprima in propriul ADN ideea ca oricum nu se poate face nimic?
Inteleg, televizorul il poti opri sau poti schimba canalul. Siteurile, ziarele, poti alege sa le ocolesti. Pe strazi, insa, cata vreme imaginile astea ne urmaresc peste tot, cum putem "naviga" in siguranta?
Ce sa fac, sa ma inchid in casa? Sa-mi inchid copilul in casa? Sa emigrez? Un rau, chiar daca nu e vizibil, nu e mai putin rau decat raul mai mare. Daca iti inoculeaza cineva, zi de zi, ideea ca esti un ratat pe marginea prapastiei, ca vine apocalipsa, cu ce e diferita situatia fata de aceea in care acelasi cineva iti varsa acid pe fata? De ce ne-am educat cu totii sa ignoram acele lucruri care nu ne ating fizic, fara sa ne dam seama ca ele fac mult rau emotiilor si psihicului nostru?
Stiu, sunt ciudat ca pun in discutie astfel de subiecte. In fond, mai bine as iesi in strada, sa arunc cu pietre (sau vorbe, ca-i tot aia), sa jignesc si sa pun porecle unor oameni doar pentru ca sunt in una dintre cele doua tabere. Tara arde si baba se piaptana, nu? Si totusi, unde e tara si cine e ea? Tara inseamna astazi o campanie electorala infecta?
Tot pe Facebook, ca deh, acolo ma pot exprima liber, constatam ca inainte de a vedea ce scriu oamenii peste tot in jurul meu, credeam ca viata e mai buna. Acum, e deprimant sa vezi oameni atinsi de orbul politic, cum ignora cele mai elementare norme de decenta sociala, cum gasesc scuze penibile pentru orice forma de ratare, cum inchid ochii si ascund sub pres orice gest penal al alesilor lor, doar-doar vor castiga. Si, in goana asta pe care n-o inteleg, nimeni aproape nu mai realizeaza ca nu e nimic de castigat. Dimpotriva, chiar, efectele rascoalelor interioare pe care le vedem in jurul nostru vor dura zile, luni si ani de-a randul, urmarindu-ne precum niste fantome defecte, pana cand vom vedea ca, orice s-ar intampla, exista niste limite dincolo de care nu poti trece. Domeniul public nu e cos de gunoi si nici troaca porcilor. Cand vom intelege asta, le vom putea cere copiilor de clasa a 12-a sa treaca BAC-ul in proportie mai mare.
Eu, insa, am gresit de multe ori in viata mea. Iar acum, poate nu interpretez bine realitatea. Asa ca te rog sa-mi spui si parerea ta. Ce zici?
(Alin Popescu)