Trist dar, din păcate, adevărat! Le-am cerut studenţilor mei, anul III la Română-Engleză, să comenteze, în engleză, un poem englez din secolul XIX, la alegere. Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX şi nici o poezie (deşi au studiat în anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru "Romeo şi Julieta" (numită alternativ "roman", "novel" ori "poem"). Restul de cincisprezece din şaizeci, care şi-au amintit totuşi o poezie, au scris totuşi în engleză.
Dacă se dădea admitere la facultate, ei ar fi căzut la admitere. Toţi aceşti tineri vor deveni profesori de limba engleză şi română peste trei luni. Îmi este inexplicabil cum asemenea studenţi pot deveni profesori, cînd în orînduirea veche, ei n-ar fi putut nici măcar trece admiterea. Cum s-a ajuns în această situaţie?
Puţin după Revoluţie, prin 1995, cred, au apărut locurile cu taxă la Universităţi. Ceva mai tîrziu s-a suprimat concursul de admitere. Astfel, Universităţile au dat de gustul banilor. Studenţii deveneau intangibili. De vreme ce plăteau, prezenţi sau nu, trebuiau să treacă examenele, trebuiau să capete diplome. După diplome, dădeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, rămîneau suplinitori, iar titulari negăsindu-se, tot suplinitorii predau.
Primii studenţi pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004. După implementarea programului Bologna, studenţii au terminat în trei ani, în loc de patru sau cinci, cu lucrări de licenţă de şaizeci de pagini, nu de o sută sau două sute. Lucrările scurte pot fi cumpărate sau descărcate contra cost de pe Internet, de pe situri specializate (o sută de lei bucata).
Liceenii intră pe bani la Universitate, fără admitere, termină în trei ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sunt prost pregătiţi, mai prost pregătiţi decît precedenţii. Paradoxal, se face mai multă şcoală la liceu decît la Universitate: la liceu, profesorii pot încă să lase repetenţi elevii care nu învaţă, fiindcă liceul e gratuit, iar profesorii nu sînt plătiţi după numărul de elevi.
Studentii sînt mai prost pregătiţi decît elevii de liceu. Le-am cerut celor şaizeci de studenţi ai mei referate. Din şaizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (copy - paste) de pe un sit de internet, http://www.referat.ro/.
O vină pentru această situaţie o are aşa-numitul "învăţămînt axat pe competenţe". În noul sistem, elevii, vezi Doamne, "nu mai tocesc date seci, ci dobîndesc competenţe". Mare este confuzia din capetele pedagogilor de şcoală nouă!
Există materii axate pe competenţe (a învăţa engleză, franceză ori muzică, înseamnă să ştii a vorbi engleză, franceză, respectiv să cînţi, să fluieri sau să fredonezi melodii). Există materii bazate pe cunoştinţe (istoria, geografia, anatomia şi zoologia, de pildă). Există materii intermediare, ca biologia şi chimia, în care competenţele şi cunoştintele sînt complementare. Cultura generală e alcătuită doar din cunoştinţe. Educaţia "axată pe competenţe" naşte monştri, fiindcă a şti cine a pictat Gioconda e o cunoştinţă, nu o competenţă!!!
O altă studentă, tot de anul III la Litere, mă înştiinţează că "poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistreţul cu colţi de argint". Pe vremea mea, a numi pe cineva "autorul meu preferat" presupunea măcar să-i poţi identifica poeziile. Se presupune că un absolvent de engleză ştie după trei ani că în engleză, "romanul" se numeşte "novel".
Este imperativ necesar, e indispensabil ca să se revină la studiile universitare gratuite, cu concurs de admitere şi cu număr limitat de locuri. E suficient că s-a închis un cerc vicios, că absolvenţii de "universităţi fast-food" au virusat învăţămîntul gimnazial şi liceal, şi trimit universităţilor liceeni care nu ştiu nimic.
Am cunoscut din mers, pe stradă, în aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistriţa ori Dej. De meserie făcea garduri de fier. Ca studii, isprăvise liceul cu vreo 40 de ani în urmă. Am stat cu el de vorbă despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sîrbu şi Art Nouveau. Citise imens!
Am stat de vorbă la Sasca Montană cu un bătrînel sărman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Părinteasca dimîndare, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice şi Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea 15 ani de temniţă grea după 1950!
Cînd universităţile româneşti vor fi în stare să cultive intelectuali de talia absolvenţilor de liceu din vremea lui Dej, de talia puşcăriaşilor din vremea lui Groza, fiţi amabili şi treziţi-mă!
Problema universităţilor din România nu e să ajungă din urmă cine ştie ce universităţi vestice. Problema universităţilor noastre e să ajungă din urmă nivelul liceelor româneşti din 1988. Şi atunci mai vorbim!
Educaţia e singurul domeniu în care nu se vorbeşte de "greaua moştenire a comunismului". Regimul de debandadă, numit "democraţie", şi miniştrii incapabili şi iresponsabili au transformat învăţămîntul românesc într-un haos. Din toţi olimpicii internaţionali români de anul trecut, unul singur s-a înscris de nevoie (!!!) la Universitatea din Bucureşti, fiindcă nu ştia engleză, ca să devină bursier la o Universitate străină.
Fac încă patru profeţii:
1. Peste cinci ani nici un licean olimpic nu se va înscrie student în vreo universitate română.
2. Peste zece ani, nivelul de analfabetism (!!!) al studenţilor români va fi acelaşi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.
3. Peste zece ani nici o universitate românească nu va intra în lista primelor 500 de universităţi din lume, iar kazahii, saudiţii, sri-lankezii şi zuluşii ne vor privi ca şi acum, de sus.
4. Nici peste zece ani Ministerul Educaţiei nu-şi va decupa din presă un articol despre starea învăţămîntului român, ca să-l aibă la îndemînă.
Trist, dar adevarat!
DAN UNGUREANU - prof. univ. Universitatea Bucureşti
Sursa: Cotidianul.ro
