Eram în ajunul Crăciunului şi mi-am amintit că, în urmă cu un an, de cum am intrat în curte tanti Floarea mi-a spus:
— Bine ai venit, părinţele! Mă bucur că ai venit acum, că este acasă şi Gioni, nepotul meu de la Bucureşti! învaţă să dea examen la Teologie, vrea să se facă preot!
Nea Costică are peste 80 de ani, e mic de statură şi robust, bea în fiecare zi câte o cană de doi litri de vin, iar tanti Floarea îl suduie mereu: argăsite-ar năbădaia, iar ai băut… argăsite-ar necazul, iar eşti beat… şi se plânge la vecini… argăsi-l-ar în sus… argăsi-l-ar în jos… şi i-a rămas porecla de nea Costică Argăseală!
A intrat pe uşă un tânăr slab, deşirat de înalt, cu părul creţ ca al unei păpuşi, pe care am văzut-o cândva în vitrina unui magazin de jucării.
— Săru’ mâna, părinte!
— Să trăieşti, Gioni! Dai la teologie?
— Da părinte, mă pregătesc la română, istorie…
— Părinţele, îl întrerupe tanti Floarea, toată ziua stă la calculatoru’ ăla. E deştept foc!
— Cum te pregăteşti pe calculator? l-am întrebat mirat. M-am gândit că o lua date de istorie, sau mai ştiu eu ce? Dar Gioni…
— N-aţi văzut părinte la televizor, că un preot din judeţul Neamţ primea acatiste pe internet de la enoriaşii lui care erau în Spania?
— M-am uitat lung la Gioni, întrebându-mă dacă glumeşte!
O vorbi serios, o avea dreptate?!
— Ia întrebaţi-l, părinţele, m-a rugat tanti Floarea, să vedeţi câte ştie!
Gata, mi-am zis, sunt profesor examinator ad-hoc. Dar Gioni mai trânteşte una…
- A, mamaie, nu trebuie să ştii multe! Acum dacă vrei să fii preot plăteşti taxele… dai banu’… si te faci preot!
Eram uluit; Gioni ăsta m-a supărat brusc. De unde o fi ştiind el toate astea?! Mi-am amintit că, în toamna anului 1976, elevii Seminarului Teologic din Bucureşti au fost la cules de porumb la I.A.S. Ivăneşti, o localitate din inima Bărăganului, timp de 5-6 săptămâni. Erau grămezi de porumb cât casa, câmp cât vedeai cu ochii, iar noi stăteam pe lăzi de scândură împrejurul grămezilor şi depănuşam ştiu- leţii de porumb, făcând astfel «practică» pentru a aprecia probabil în viitor munca la justa ei valoare. La aceste «şezători» noi, elevii, discutam fel de fel de subiecte. Era cu noi şi un strălucit profesor de istorie, Nicu Octavian, care avea înjur de 40 de ani, nu prea înalt, cu o figură mereu zâmbitoare. Avea răspuns la orice întrebare, cred că nu era colţ din ţara noastră despre care să nu-ţi vorbească cel puţin 10 minute. Era tobă de istorie, dar mai ales era rafinat şi sensibil (iertaţi-mă, părinte profesor). Auzindu-ne cum discutam, într-o zi m-a întrebat: "Spune-mi, ştii ce sunt diftongii şi triftongii?". Vorbeam despre română, întrebarea nu avea legătură cu istoria, specialitatea distinsului meu profesor, dar… tocmai de asta îl iubeam. Colegii mei râdeau de se zgâlţâiau lăzile sub ei. Cum Gioni îmi devenise antipatic (sunt un om păcătos)…
— Măi Gioni… ia vino tu încoace! şi îi fac semn cu mâna să se aşeze pe un scaun, pentru că mă privea de sus. Tu ştii Crezul?
— Nu, părinte… dar dacă dau un click pe calculator îl găsesc acolo!
— Daaa! Tu ştii între ce ani a domnit Ştefan cel Mare?
— Bn… cred că prin… dar dacă intrăm pe Google… îl găsesc acolo!
— Şi îi aplic răutăcios lovitura de graţie:
— Tu ştii ce sunt diftongii şi triftongii?
— …!!! Cred că nişte popoare migratoare… ceva…
— Voi credeţi că o să faceţi canoanele pe calculator? O să faceţi mătănii intrând pe Google?
Ce o mai fi făcând Gioni? Cu acest gând am intrat în curtea lui Nea Costică Argăseală, anul ăsta.
— Bine-ai venit părinţele şi la mulţi ani, mă întâmpină tanti Floarea.
— La mulţi ani mamaie. Ce mai face Gioni? o întreb nerăbdător.
— E student la Teologie, părinţele!
Am mai stat de vorbă câteva minute şi, ieşind din curte, mi-am amintit de un film în care Jack Lemmon îi dă o replică lui Walter Matthau:
Noi am luptat pentru steagul american în Vietnam, iar tinerii din ziua de azi îşi fac bermude din el!L-am auzit pe Georgel, cântăreţul, în urma mea:
— Bine că n-aţi mai spus nimic, taică părinte, că poate peste un an ne vine paroh Gioni, teologu’!
(preot Nicolae TRUŞCĂ Parohia Negoieşti)
