Exista in gandirea noastra, a oamenilor contemporani, ideea conform careia criza actuala - ca si orice alta criza, razboi, sau suferinta in general - este un chin cu care suntem chinuiti in mod nedrept de catre "mai-marii lumii". In consecinta, mai ales noi, ca si crestini, trebuie sa luptam impotriva acestor "mai-mari". Iar daca nu putem lupta in mod direct, atunci trebuie sa facem tot posibilul - la timpul cuvenit - sa nu mai fim condusi de "mai-marii" curenti, ci de altii.

O atare atitudine, oricat de justificabila ar fi de gandirea contemporana pentru care Dumnezeu reprezinta doar o idee vaga, este complet eronata dupa gandirea si cuvintele lui Dumnezeu. Daca credem ca niciun fir de par nu se misca fara stirea Tatalui, asa cum ne-a dezvaluit Hristos, atunci nu putem crede ca un lucru atat de grav precum o foamete, sau un razboi, sau in general o criza vine intamplator.

De ce insa suntem tentati sa nu ne asumam criza? Pentru ca nu o recunoastem ca fiind o criza a noastra, desi in realitate este. Orice criza, orice razboi, vine asupra noastra ca raspuns la starea noastra de pacatosenie, dupa cum vedem nu doar in Sfanta Scriptura, dar si in intreg cursul istoriei. Poate ca nu noi suntem cei care, in lacomia lor, au falimentat banci si firme din toata lumea. Dar cu siguranta noi suntem aceia care, prin lacomia noastra, prin nemilostenia noastra, prin uitarea noastra de Dumnezeu, am atras asupra noastra efectele acestei crize.

De ce permite Dumnezeu sa fim chinuiti cu aceasta criza? Odata ce suntem de acord ca pacatele noastre aduc necazurile asupra noastra, atunci e simplu sa intelegem ca aceasta criza - si orice criza - functioneaza asupra popoarelor precum functioneaza bataia unui copil de catre tatal sau. Bataia la fund, primita de orice copil, este o pedeapsa pe care parintele o aplica cu inima franta de durere, dar cu constiinta faptului ca este necesara pentru venirea in fire a celui mic. La fel, Parintele ceresc incearca prin toate mijloacele sa ne faca sa intelegem ca "fara El nu putem face nimic", ca avem un singur Tata de care nu suntem vrednici cata vreme nu Il ascultam.

Se pune asadar problema daca vom accepta aceasta suferinta asa cum se cuvine, cu cainta si dragoste catre Dumnezeu. Daca ne vom pocai de pacatele noastre, daca vom fi milostivi, daca vom renunta la judecarea aproapelui, daca ne vom elibera din robia dragostei de bunuri, Dumnezeu va sti sa alunge chinurile de la noi. Astfel, suferinta va fi pentru noi mantuitoare, asa cum vedem ca a fost pentru multi dintre cei chinuiti in vremurile recente, precum cei ce au suportat terorile inimaginabile ale temnitelor comuniste si care au fost si sunt contemporani cu noi si ale caror fete luminoase marturisesc despre lumina cu care Dumnezeu ii invaluie pe cei ce accepta suferinta in numele lui Hristos.

Daca insa vom considera in continuare ca suntem chinuiti fara motiv, ca Dumnezeu ne-a uitat si ne-a lasat pe mana asupritorilor, daca vom cadea asadar in deznadejde, lepadandu-ne de nadejdea in Hristos dar nadajduind in oameni, criza nu va trece de la noi. Ba chiar va deveni din ce in ce mai grea, culminand in cele din urma cu razboiul, asa cum s-a intamplat in teribilele razboaie din secolul trecut.

Profetice se dovedesc a fi cuvintele Sfantului Nicolae Velimirovici, care scria dupa Primul Razboi Mondial, anuntandu-l pe cel de al doilea, care a devastat intreaga lume: "Cauza razboiului consta in lepadarea oamenilor de Dumnezeu si de legea Lui. Lepadarea de Dumnezeu si netrebnicia din timp de pace a oamenilor provoaca razboiul. Atunci cand oamenii merita razboiul, atunci cand acumuleaza cauze de razboi, razboiul vine fie ca o vor ei, fie ca nu o vor. Precum cei ce beau apa cu bacili de tifos se molipsesc de tifos si tifosul este inevitabil, asa si cei ce, lepadandu-se de Dumnezeu, se adapa cu ganduri, pofte si fapte potrivnice lui Dumnezeu, atrag asupra lor molima razboiului, si razboiul devine inevitabil.

Atata vreme cat oamenii se razboiesc cu Dumnezeu prin gandurile, poftele si faptele lor, degeaba viseaza la pace. Fie ca vor sau nu, razboiul n-are cum sa nu vina acolo unde este semanata samanta razboiului. Razboiul impotriva lui Dumnezeu, pe fata sau intr-ascuns, duce inevitabil la razboi intre oameni. Ca nu este pace necredinciosilor, zice Domnul (Isaia 48, 22)". In zilele noastre, se vorbeste in gura mare despre pace mai mult decat oricand, in vreme ce popoarele se pregatesc de razboi mai mult decat oricand. Este greu ca aceasta fatarnicie sa nu fie pedepsita prin razboi".

Trebuie sa intelegem, asadar, ca precum Israel a fost pedepsit de fiecare data cand a fugit de inchinarea la Dumnezeu catre inchinarea la idoli, si noi trebuie, pentru dragostea lui Dumnezeu si pentru mantuirea noastra, sa renuntam la inchinarea la idolii materiali ai lumii actuale. Abia atunci criza va trece de la noi. Iar tot atunci vom intelege cu profunzime ca orice criza materiala este mult mai putin daunatoare decat criza noastra duhovniceasca, pe care sa ne rugam ca, cu mila lui Dumnezeu, sa o depasim pentru totdeauna.

(Paul Cocei)